Este o întrebare pe care, așa cum este și firesc, și-o pun mulți. În ritm accelerat, după destrămarea Uniunii Sovietice, despre care Vladimir Putin spune că a fost „cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului”, puterea politică a planetei a devenit unipolară, deținută fiind de Statele Unite, după care lumea s-a transformat într-una bipolară, cu un al doilea centru de putere la Beijing. Rusia s-a transformat treptat într-o putere regională din toate punctele de vedere, mai puțin al arsenalului nuclear pe care îl deține.
Oare războiul din Ucraina avantajează indirect Beijingul? Oare un eventual armistițiu va fi și în beneficiul Chinei? Sau dimpotrivă?
Într-un trecut nu prea îndepărtat, a existat o rivalitate militară care a degenerat chiar într-un război între Uniunea Sovietică și China. Război local câștigat de China. Dar, atâta timp cât a existat Uniunea Sovietică, puterea la nivel global a fost împărțită în mod nefrățesc de Moscova și Washington. A fost o perioadă în care China a stat cumva de-o parte și s-a dezvoltat în mare viteză, având o creștere economică anuală cu un procent cu două cifre, nemaiîntâlnită până atunci pe mapamond.
Dată fiind rivalitatea dintre Statele Unite și Uniunea Sovietică, China a beneficiat din plin de investițiile occidentale, în primul rând americane, și mai ales de un aport substanțial sub aspect tehnologic, de care oamenii de știință chinezi au știut să profite, realizând în toate domeniile copii ale produselor occidentale cele mai performante.
În ceea ce privește puterile nucleare, Federația Rusă și Statele Unite, sub aspectul volumului arsenalului, se plasează la vârf, China ocupând abia poziția a treia. Atâta doar că arsenalul nuclear devine irelevant în măsura în care statele îl dețin nu în scop ofensiv, ci doar în scop defensiv, nu pentru a ataca și domina, ci pentru a nu fi atacate și dominate.
Forța unui stat este astăzi în materie economică, tehnologică, comercială și ține de capacitatea acestuia de a-și valorifica la maxim materiile prime pe care le deține sau le importă. În multe privințe, din această perspectivă, China a devansat Statele Unite și, în mod cert, se caracterizează printr-un dinamism care îi prefigurează statutul viitor de prim jucător al lumii.
Nu este deloc întâmplător faptul că, sub aspect diplomatic, China a devenit în multe privințe puterea numărul unu a lumii. Spre deosebire de Washington, Beijingul are la acest capitol o libertate mult mai mare de mișcare. În jurul Chinei se concentrează astăzi o întreagă constelație a statelor care nu se află în prima linie, considerate nedemocratice de către lumea occidentală și care, cel mai adesea, sunt excluse de la masa negocierilor. În această nouă ligă creată la nivel planetar, China ocupă în prezent indiscutabil poziția din capul mesei, următoarele două poziții fiind deținute de India și de Federația Rusă.
Disputa continuă, are propria ei dinamică și este cât se poate de evident că Beijingul nu este deloc indiferent la evoluțiile în plan militar și diplomatic ale războiului din Ucraina declanșat de Federația Rusă. În acest sens, de mai multe ori, Xi Jinping, conducătorul pe viață al Chinei, a intervenit pe plan diplomatic, propunând chiar și un acord de pace – dacă nu mă înșel, în 12 puncte – pe care însă și Federația Rusă, și Ucraina l-au ignorat. Și la fel au procedat și toți aliații Ucrainei, în frunte cu Statele Unite.
Întâmplător sau nu, acordul de pace despre care se discută intens în aceste zile se suprapune în bună măsură peste proiectul avansat de China, care, în mod realist, a propus sacrificii de ambele părți.
Pentru Xi Jinping, confruntarea – sau dialogul, cum vreți să-l definim – care a avut loc în Alaska și care este și va fi urmat de alte dezbateri, este extrem de important. Fie că e analizată jumătatea plină a paharului, fie că se ia în calcul jumătatea goală.
Dacă ceea ce afirmă unii analiști, și anume că Donald Trump, la pachet cu întregul „Occident colectiv” – cum este denumită de aceștia lumea democratică – a fost umilit în Alaska, de unde s-a întors cu mâna goală, atunci cu certitudine Beijingul este în câștig, pentru că, într-o lume care continuă să rămână instabilă, China va reprezenta în viitor un factor tot mai important de echilibru.
Iar marea competiție pe care Beijingul a declanșat-o se desfășoară în primul și-n primul rând cu Statele Unite. Dacă, dimpotrivă, este luată în calcul jumătatea plină a paharului și anume faptul că Donald Trump, prin strategia pe care a adoptat-o în Alaska, a atins câteva obiective importante ale demersurilor sale – determinând o mai puternică coeziune a lumii occidentale și generând o protecție consolidată în ceea ce privește interesele suverane ale Ucrainei – atunci, din nou, Xi Jinping iese în câștig.
Pentru că rivalul său istoric, Rusia, devenită aliat de conjunctură, ar ieși umilită în plan internațional, în special în plan diplomatic, și astfel ar ajunge din ce în ce mai mult să depindă de China.
Xi Jinping are toate motivele de satisfacție, chiar și atunci când asistă la relansarea cursei înarmărilor de către Donald Trump, la comanda căruia membrii Uniunii Europene – toți membrii NATO, cu o singură excepție – au decis să aloce anual procente mult mai mari din produsul intern brut pentru înarmare. Drumul Mătăsii se poate dezvolta direct proporțional cu scăderea semnificativă a infuziilor de capital destinate dezvoltării așa-numitului „Occident colectiv”.
Xi Jinping tace și face. Și, fapt extrem de semnificativ, între altele, cumva ca din întâmplare, acesta i-a pus un trofeu în brațe lui Donald Trump, anunțând ferm că, sub administrația acestuia, China nu va prelua prin mijloace militare Taiwanul, care îi aparține de drept.
Pentru Xi Jinping, plimbările celor doi lideri, Trump și Putin, pe covoare roșii, nu pot fi decât benefice.
Autor: Sorin Roşca Stănescu
Sursa: https://corect-news.ro/oare-ce-crede-xi-jinping-despre-dialogul-putin-trump/
Adauga comentariu