Un proces care nu se poate termina pe parcursul vieții principalului acuzat, Ion Iliescu. Și probabil nici pe parcursul vieții celorlalți inculpați. Dacă se va întâmpla ca acest proces să fie dus până la capăt, ei vor fi eventual condamnați în contumacie. Dar de ce afirm eu că avem de a face cu un Nürnberg doi?
Ceea ce este pozitiv în ampla anchetă efectuată de procurorii militari, o anchetă întârziată aproape 35 de ani, este că în urma investigațiilor efectuate și a probelor administrate, aceștia au ajuns la concluzia că în România, în decembrie 1989, nu s-a produs o Revoluție, ci a avut loc o lovitură de stat orchestrată din exterior de serviciile secrete sovietice și nu numai, iar din interior de un nucleu de personaje de la vârful Partidului Comunist și de la vârful Armatei, legate cu un cordon ombilical de Moscova. Indiferent cum se finalizează acest dosar, el este important pentru stabilirea adevărului istoric. Cât privește organizațiile de revoluționari, și aici ar trebui trasată în viitor o linie de demarcație, au existat sute de persoane care și-au dat viața, declanșând o mișcare de tip revoluționar care ulterior a fost deturnată de autorii loviturii de stat. Acești oameni sunt eroi, iar memoria lor trebuie cinstită ca atare. Numai că lor li s-au adăugat mii și mii de impostori. De falși revoluționari. Aceștia au apărut ca ciupercile după ploaie imediat după extragerea cuplului Ceaușescu din Comitetul Central la orele prânzului în data de 22 decembrie 1989. Toți aceștia beneficiază în mod abuziv de o serie întreagă de drepturi și de înlesniri pe care societatea le acordă. O situație care mai devreme sau mai târziu trebuie să inceteze. Dar dincolo de adevărul istoric, avem de-a face cu o cauză penală pe care trebuie s-o privim ca atare.
Un dosar uriaș. În care sunt chemate mii de victime, răniți ai evenimentelor din 1989 sau de urmași ai acestora, mii de martori și sunt administrate sute de mii de probe, înscrisuri, procese verbale, fotografii, filme, legitimații, cartușe și alte probe materiale. Administrarea acestora într-un proces care, obiectiv vorbind, ar avea amploarea procesului de la Nürnberg, presupune îndeplinirea unui mare număr de condiții.
Este necesar, în primul rând, să fie identificat un spațiu corespunzător pentru că procesul fiind, prin natura lui public, presupune asigurarea tuturor condițiilor pentru ca miile de persoane implicate să poată participa la lucrări. O asemenea sală nu a fost alocată de autorități pentru desfășurarea unui astfel de proces. În al doilea rând, pentru audierea de către un singur complet a unui număr atât de mare de persoane, este necesar să existe, pentru această cauză, procurori și magistrați dedicați care mult timp să nu aibă niciun fel de alte atribuții. Nici această condiție nu este întrunită. În al treilea rând, un proces de o asemenea anvergură, nemaîntâlnit încă în România și nici măcar în lume, cu excepția procesului de la Nürnberg, care a durat câțiva ani, presupune un consum uriaș de timp. Tocmai din acest motiv am afirmat mai sus că, dacă vor exista verdicte, ele vor fi post-mortem.
Cred mai degrabă că o vom „scălda” românește, dar că ar fi păcat ca o dată cu apa murdară din copaie să aruncăm la lada de gunoi a istoriei și copilul. Adica restabilirea adevărului istoric privind lovitura de stat din decembrie 1989, modul în care, în urma unui proces sumar în care de fapt nu s-au administrat probe, a fost condamnat și asasinat cuplul Ceaușescu și mai ales maniera în care un grup de complotiști aserviți Moscovei s-au cocoțat la putere pe spinarea a mii de cadavre.
Autor: Sorin Roşca Stănescu
Sursa: corectnews.com
Adauga comentariu