Analize și opinii

Sorin Rosca Stanescu: Nicu și Marcel, ediție adăugită și revizuită

Astăzi, cei doi lideri politici se înjură ca la gura cortului. Și se jură că nu vor mai reface struțo-cămila PSD-PNL în vecii vecilor. Până trec alegerile. Apoi, am putea vedea alte mării cu aceleași pălării. Sau, cine știe? Poate chiar Nicu și Marcel într-o nouă ediție.

Un vechi prieten, cu o îndelungată experiență jurnalistică mă ceartă de câte ori folosesc sintagma de „struțo-cămilă”. Mă încăpățânez și recidivez. Este o împreunare între două animale, aparent fără noimă. Împotriva naturii. Exact în felul în care a funcționat o alianță între un partid care se pretinde de stânga, acuzat când le vine mâna de către parteneri drept „ciuma roșie” și un partid care se pretinde de dreapta, dar și-a pierdut orice fel de consistență națională și liberală. La fel cum împreunarea dintre un struț și o cămilă nu poate naște progenituri, nici struțo-cămila politică PSD-PNL nu dă alte rezultate decât menținerea la putere a celor două partide politice. Iar acum, în continuare, să vedem în ce circumstanțe va fi probabil reeditată combinația „Nicu și Marcel”.

Deși au dat repetate asigurări că nu doresc să mai aibă de-a face unul cu altul, cei doi foști tovarăși de drum, Nicu și Marcel, protagoniștii faimoasei rotative la guvernare, rămân în continuare îmbârligați în interese. Acum pe ascuns, iar mâine din nou pe față. Există un scenariu care ne conduce în linie dreaptă către materializarea prin reeditare a sintagmei de mai sus. Să ne imaginăm că Nicu și Marcel ajung prin eliminarea celorlalți competitori într-o finală a prezidențialelor. Să admitem, de asemenea, fie că va câștiga Marcel, așa cum sugerează până în acest moment bursa electorală, fie că va câștiga Nicu. Dacă va câștiga Marcel, el va ajunge președinte și, așa cum ne va informa insistent „de dragul stabilității”, va împinge PSD într-o reeditare a alianței cu PNL. Iar PNL, care de fapt nu vrea nici în ruptul capului să plece de la măcelărie, va accepta. Cu atât mai mult cu cât, în felul acesta, generalul cu patru stele Nicolae Ciucă, ar putea să rămână pe poziții și să nu fie zburat din PNL la grămadă cu întreaga conducere. Desigur, mai este necesară și îndeplinirea condiției ca, la parlamentare, PNL să obțină un scor direct proporțional cu cel dat de aleșii locali, primari și consilieri, în urma comasării alegerilor precedente. Asta ar însemna ca ștacheta să fie dusă la un procent de 30%. Dar odată îndeplinită această condiție și cu Ciucă reușind, fie și gâfâind, să intre în turul doi, noul președinte al României, Marcel Ciolacu, ar putea lua decizia ca printr-o reeditare a alianței PSD-PNL, adică a struțo-cămilei politice, generalul cu patru stele Nicolae Ciucă să revină în calitate de premier la Palatul Victoria. Desemnat fiind Nicu chiar de către Marcel. Ar fi o nouă ediție, cum spuneam, adăugită și revizuită. Acesta este primul scenariu.

Într-un al doilea scenariu, câștigă, să zicem, prezidențialele, cel mai bine plasat dintre competitori, mereu cap de listă, Marcel Ciolacu. Iar generalul cu patru stele, Nicolae Ciucă, este aruncat peste bordul PNL împreună cu o bună parte a conducerii partidului, toți fiind acuzați de contraperformanță electorală, atât în bătălia pentru Cotroceni cât și în bătălia pentru Parlament. Desigur, nu tot staff-ul Partidului Național Liberal va fi aruncat în aer. Și nici nu ar fi drept să se întâmple așa. Fiindcă printre vârfurile acestui partid au existat și persoane cu coloană vertebrală, care și-au exprimat cu curaj și consecvență opiniile critice legate de o serie întreagă de contraperformanțe. Între cei care vor rămâne la butoane pentru a asigura continuitatea, cu certitudine un loc de frunte îi va reveni lui Ilie Bolojan. Un lider puternic, ferm, lucid, cu opinii cât se poate de tranșante, dar și de constructive în același timp, legate de ceea ce înseamnă o bună guvernare. De altfel, a și fost aplaudat la scenă deschisă tocmai din acest motiv, sâmbătă cu ocazia lansării, în fine, a programului de guvernare PNL. Mai mult chiar, a fost nominalizat tot în aplauzele generale, drept propunerea PNL de prim-ministru. Așa că Marcel l-ar putea nominaliza pe Ilie. Și în loc să avem Nicu și Marcel, vom avea Ilie și Marcel. Într-o nouă ipostază. Dar sintagma acoperind aceeași realitate. O formulă de resuscitare și supraviețuire a struțo-cămilei politice. Desigur, de dragul „interesului național”.

Autor: Sorin Rosca Stanescu

Sursa: https://corect-news.ro/nicu-si-marcel-editie-adaugita-si-revizuita/