Cineva va deconta la greu, sub aspect electoral și politic, eșecul pe București al Partidului Stat. Eșecul struțo-cămilei. În principiu, ambii președinți de partide sunt responsabili. Dar factura este deja scrisă pe numele generalului cu patru stele Nicolae Ciucă.
Liderul politic născut la Buzău și teleportat la conducerea PSD și apoi la vârful Guvernului României, Marcel Ciolacu, a dat din plin măsura abilităților politice pe care le are. Sau al șmecheriilor de care este capabil. Se prefigurează un uriaș eșec al candidatului Partidului Stat la Primăria Generală a Capitalei. Seismograful nu arată nicio zvâcnire spre vârf a doctorului Cătălin Cîrstoiu. Dimpotrivă. Eșecul candidaturii sale este uriaș și, în principiu, trebuie decontat la greu de cei doi lideri ai Coaliției. Cu atât mai mult cu cât pierderea rușinoasă a Capitalei, în condițiile în care două dintre primele cele mai puternice partide politice s-au coalizat și au generat fel de fel de tertipuri pentru a învinge, este catastrofală din perspectiva imaginii acestora și descurajantă pentru activul și electoratul PSD și PNL. În aceste condiții, liderii de la vârf care au luat această fatală decizie trebuie să plătească prin demisii sau demiteri. Altel, partidele lor vor fi târâte într-o groapă și mai adâncă în acest an cu multiple alegeri. Atâta doar că Marcel Ciolacu a ținut să se sustragă. Și scapă cu fața curată.
Atât de multe discuții și dezbateri au avut loc în jurul candidaturii pentru Primăria Generală a Capitalei, încât opinia publică și desigur electoratul și activul celor două componente ale struțo-cămilei au devenit extrem de atente la nuanțe. Marcel Ciolacu și alți lideri importanți PSD au semnalat în mod constant, mai mult sau mai puțin explicit, că introducerea meteorică în ecuația electorală a Bucureștiului a doctorului Cătălin Cîrstoiu este ideea promovată de președintele Klaus Iohannis și susținută fără prea multe obiecții de PNL. Și în primul rând de generalul cu patru stele Nicolae Ciucă. PSD a avut abilitatea să semnalizeze în mod constant că de dragul menținerii Alianței a cedat și a sacrificat-o pe Gabriela Firea. Care avea șanse reale de succes. Mai recent, după ce cercetările de piață au demonstrat că doctorul Cîrstoiu se împotmolește și, în plus, nu mai face față cu explicațiile referitoare la scheleții care îi ies din dulap, PSD a procedat în așa fel încât opinia publică să înțeleagă că ar renunța cu plăcere la acest candidat și, pe ultima sută de metri, ar merge atât de departe încât să se replieze, agățându-se de Cristian Popescu Piedone. Care între timp a fost adjudecat de un partid, împins de la spate de trusturile media ale lui Dan Voiculescu. Depunerea listelor de semnături pentru doctorul Cîrstoiu ar fi trebuit în mod normal să aibă loc. Momentul, dacă el se va produce, a fost fixat abia peste o săptămână. Adică în ceasul al doisprezecelea. Între timp, Marcel Ciolacu, pentru a ieși cu fața curată, va mai face valuri. Iar, în final, dacă gluma se îngroașă, PSD se va decupla la București de PNL. Marcel Ciolacu va putea ieși din această cursă în care singur s-a băgat, relativ cu fața curată. Cu atât mai mult cu cât are o șansă reală ca prin candidații PSD sau candidații susținuți de PSD să cucerească mai toate sectoarele Capitalei. Cu excepția Sectorului 1, cedat în mod generos liberalilor, care s-ar putea să-și frângă gâtul luptându-se cu Clotilde Armand. Și asta în ciuda vânzării Ramonei Ioana, candidatul AUR, chiar de către coordonatorul de campanie Dojană, în parteneriat cu Lulea și în beneficiul lui Tuța, candidatul PNL.
Deci primul lider important care va plăti factura primelor alegeri – cele pe București și probabil și cele europarlamentare – va fi generalul cu patru stele Nicolae Ciucă, prezumtiv candidat prezidențial. Băiat isteț, Marcel îi dă un brânci în șanț lui Nicu pentru a-și salva momentan pielea, rezervându-și vocația de a candida la prezidențiale.
Autor: Sorin Rosca Stanescu
Sursa: corectnews.com
Adauga comentariu