Referitor la volumul epuizant de muncă invocat de magistrații care în aceste zile se plâng de faptul că voci din rândul opiniei publice afirmă că sunt campioni ai pensiilor nerușinate, există câteva contraargumente pe care sunt gata să le invoc. În esență, e vorba de o mare harababură, în special în materie penală, la originea căreia se află procurorii, dar și o harababură la nivelul instanțelor, atât în procesele penale cât și în cele civile, comerciale, ca să nu mai vorbim de dreptul familiei.
Am văzut cu ochii mei și am ascultat numeroase relatări referitoare la cauze penale instrumentate de procurori nepricepuți care sunt asimilați în mod greșit magistraților, dosare extrem de voluminoase, total disproporționate sub acest aspect în raport cu importanța cauzei, dosare în care sunt puse de-a valma fel de fel de informații care nu se justifică ulterior în modul în care se împarte dreptatea. Nimeni nu poate contesta, și cu atât mai puțin doamna Raluca Elena Costache, șefa Consiliului Superior al Magistraturii, faptul că există dosare penale cu fel de fel de înregistrări și note cu caracter secret, ascunse părților implicate, adică celor care urmează să fie condamnați, și care nu se justifică în niciun fel în procesul de administrare a probelor.
La fel, este de notorietate publică că în aceste dosare există fel de fel de înregistrări ale unor convorbiri ambientale sau telefonice, care au un caracter strict particular, dar prin care procurorii nu au făcut altceva decât să încarce inutil dosarul, să-i crească volumul, iar în final să ocupe fără rost timpul magistraților. Dintre zecile de mii de exemple de acest fel, am să dau doar două. Cel mai recent este dosarul întocmit împotriva lui Piedone, în care apare stenograma unei voluminoase înregistrări conținând un dialog purtat între el și soția sa, care nu are absolut nicio legătură cu acuzațiile care i se aduc.
Iar un alt exemplu l-am trăit pe cont propriu când, monitorizat fiind de SRI, evident fără să fi fost informat asupra acestui lucru, am avut surpriza de a descoperi în dosarul meu înregistrarea unei discuții pe care am avut-o cu Gigi Becali. I-am oferit acestuia un vițel fătat de curând de vaca pe care o aveam în curte, căruia copiii mei i-au pus o fundiță roșie la gât și l-am rugat, în numele acestora, să nu sacrifice animalul. Gigi Becali a fost de acord și mi-a oferit la rândul lui, pentru că se apropiau sfintele sărbători de Paști, doi iezi. Vajnici securiști de la SRI au considerat că noi vorbeam codificat, au prezentat sub formă de probă această inofensivă discuție, astfel încât Becali, la rândul lui, fără să știe, a devenit parte a unui dosar penal, iar timpul judecătorului a fost ocupat, între altele, și de lectura acestui dialog.
Vreau să fiu bine înțeles. Atâta timp cât, prin modul de alcătuire al Consiliului Superior al Magistraturii, procurorii sunt puși la pachet cu judecătorii, pentru asemenea inepții sunt responsabili și judecătorii, pentru că nu le amendează nici pe parcursul proceselor și nici prin intermediul Consiliului Superior al Magistraturii. Fapt este că timpul magistraților este în mod exponențial aglomerat pe această cale.
În plus, este corect, când analizăm această chestiune, să ținem cont și de faptul că, în mai toate dosarele, nu numai penale, magistrații recurg la amânări repetate, de termene nejustificat de multe și de mari, astfel încât, în aceste condiții și în mintea judecătorului se creează un adevărat talmeș-balmeș, astfel încât nu mai ține minte de la o ședință la alta cum stau lucrurile, unde au rămas și ce mai are de făcut. Nu mai insist. Precizez doar că, referitor la această chestiune, nu am auzit din partea acestora niciodată vreo analiză cât de cât pertinentă, soldată cu un set de propuneri de schimbare în bine a acestor stări de lucruri.
Unele procese durează atât de mult încât, mai ales în condițiile în care magistrații se pensionează extrem de repede, invocând fel de fel de pretexte, pe parcursul lor tot procesul este luat de la început, odată cu schimbarea judecătorului prin pasarea dosarelor următorului magistrat.
Un înalt așa-zis magistrat al statului român, Cătălin Predoiu, cel mai longeviv posesor al unor portofolii la Ministerul Justiției, permanente sau provizorii, este totodată și cel care, împreună cu Monica Macovei, dirijați fiind de Traian Băsescu, și-a asigurat paternitatea celor patru coduri, cele mai importante după Legea Fundamentală, care este Constituția: Codul penal, Codul de procedură penală, Codul civil și Codul de procedură civilă. Ei bine, Curtea Constituțională, așa de păcătoasă cum este ea, a descoperit sute de articole neconforme Legii Fundamentale, solicitând schimbarea acestora de către legislativ.
Această situație, generată de sinistrul personaj numit Cătălin Predoiu, azi ministru de Interne și vicepremier al României, a creat o harababură și mai mare atât în rândul procurorilor, cât și în rândul judecătorilor, o harababură împotriva căreia însă aceștia nu s-au opus, deși aveau la îndemână instrumentul CSM, precum și alte instrumente, inclusiv organizațiile profesionale ale judecătorilor și procurorilor. Și atunci, cine este vinovat? E vinovată societatea pentru modul alandala în care decurg lucrurile în justiție?
Mai sunt multe de spus, dar pentru moment mă opresc asupra unei observații, cred eu, cât se poate de pertinente: numărul judecătorilor și procurorilor care au săvârșit abateri grave, nu numai legate de conduita lor personală, ci și în ceea ce privește respectarea legii, este disproporționat de mare în raport cu sancțiunile care au fost date pentru asemenea fapte reprobabile, despre care presa, de-a lungul timpului, a relatat pe larg. Nici din acest punct de vedere, CSM, asociațiile procurorilor și judecătorilor nu au reacționat proporțional. Și unii, și ceilalți reacționează însă virulent atunci când consideră că le sunt lezate interesele legitime – dintre care multe sunt ilegitime.
Autor: Sorin Roşca Stănescu
Sursa: https://corect-news.ro/din-nou-despre-fetele-perverse-ale-justitiei/
Adauga comentariu