Tupeul și impertinența au dobîndit în timp valențe pozitive. Nu le aveau pe vremea cînd nu erau sinonime cu îndrăzneala, cutezanța, curajul.
Un tupeist impertinent e un neam prost, un gherțoi obraznic, cu înclinații sau chiar apucături infracționale. Bișnițarul, șuțul, valutistul de stradă, găinarul vocational intră în această categorie.
La antipod, cutezătorul. Pe cheltuiala lui și cu risc propriu, cutezătorul forțează onest limite pentru o afacere curată, pentru o carieră onorabilă, dacă nu cumva pentru un destin care lasă urme clăditoare în istorie.
Un cutezător nu manglește în tramvai, la cîntar sau din bancă. Nu-ți vinde baloane de săpun, nici falsuri grosolane, nici lozinci sau scenarii cretine, pe potriva minții sale de mic litraj. Tupeistul le face p’astea.
Un îndrăzneț nu te flegmează dacă îl rogi să-și pună căștile ca să-și asculte manelele. Impertinentul te scuipă, după care le dă mai tare. Căci tupeistului nu numai că i se rupe de toți și toate, ci ține morțiș să și arate asta, ostentativ.
Tupeistul impertinent – desigur, pluri-incompetent – nu se va da dus decît cu un picior în cur. Plus două perechi de palme. Administrate apăsat, cu îndrăzneală, curaj și cutezanță.
Autor: Sorin Faur
Adauga comentariu