Dezastrul militar din Ucraina trebuie pavoazat cumva ca să poată fi vîndut în final ca victorie. Fiindcă, după părerea mea, deși mult reduse din varii interese geostrategice, încă există șanse de oprire a conflictului, ceea ce tot victorie se cheamă. Și dacă nu se cheamă încă, așa se va chema.
Mărețul președinte american n-a făcut pace nici în 24 de ore (era o glumă infantilă), nici in 100 de zile care s-au sorocit undeva prin aprilie, iar acum, pentru că l-a supărat, îi mai dă lui Putin 50 de zile să se cumințească. Dacă nu, mărețul va pune taxe de 100% țărilor care cumpără masiv petrol și gaze din Rusia – India China, Brazilia etc. În plus, mărețul îi va livra – pe bani europeni! – lui Zelenski 10-17 Patriot-uri. Ceea ce este foarte interesant, fiindcă astă premieră trumpistă se petrece simultan cu preluarea uriașului terminal cerealier Olimpex din portul Odesa de către două fonduri americane de investiții.
Falimentat de niște îngeri atacați ilegal și neprovocat de Putin și arestați de Zelenski pentru corruption, terminalul cerealier al Odesei este mai mult decît o cumpărătură în logica clasicei rețete de secol 18 a baronului Rothschild “Buy when there’s blood in the streets, even if the blood is your own.“
Doctrina de apărare a SUA prevede nu doar securizarea teritoriului național, ci și protejarea manu militari a intereselor americane din afara granițelor. Teoretic, fiecare investiție americană de oriunde în lume are, în ultimă instanță, umbrelă NATO deasupra capului. Și iată cum, fără a o integra oficial în NATO, Odesa are de-acum protecția principalei forțe militare a Alianței.
Trump o fi dezamăgit el niște temerare zambile și cîțiva viteji zambili județeni, care plîng acuș în pumnișori din cauză că americanii n-au tras cu Bomba în Kremlin, însă mărețul nu e foarte prost, zic.
Și zic asta nu pentru că acum pare-se chiar am cîștigat pariul pus cu doi ani în urmă susținînd că Putin nu le va lua ucrainenilor și Odesa. Zic pentru că nu știu ce metale rare or fi cîștigat americanii de pe urma celebrului acord – despre care azi nu mai vorbește nimeni (oare de ce?) -, ci pentru că interesul investițional american în Odesa protejează militar unica ieșire la mare rămasă Ucrainei după pierderea Mării Azov.
Regimul Zelenski a facilitat, inclusiv prin arestări, preluarea de către americani a terminalului, iar Trump, în premieră, îi livrează contra cost sisteme antiaeriene, dar pe care le vor achita – scump – europenii. Oare trebuie o demonstrație mai limpede că “America First”? Deci, dragi zambile & zambili, a nu se mai plînge! Deoarece nu e dreptate pe lume, iar asta s-a stabilit cu destul de multă vreme în urmă, măi!
Se discută, ceva mai serios acum, despre organizarea de alegeri în Ucraina. S-o fi ridicat pe șest legea marțială? Nu. E încă un semnal, neostentativ, că direcția e o pace negociată discret între ruși și americani. Rușii au susținut mereu că sînt dispuși să negocieze orice cu Zelenski, însă nu să și semneze cu Zelenski vreun document, de orice fel, cîtă vreme mandatul lui a expirat la 20 mai 2024.
Or, cineva trebuie să semneze pînă la urmă un acord cu rușii. Deci, alegeri! Pronostic: tocmai pentru că îl iubesc tare mult, europenii nu-l vor reinstala pe Zelenski președinte, dată fiind umilința la care l-ar supune cînd va trebui să semneze orice formă de pace cu rușii. Iar americanii lui Trump mi se pare că n-ar avea o simpatie specială pentru Volodîmîr. E posibil ca soluția să fie Zalujnîi, să se bucure și briții cu ceva.
În acest timp, rușii continuă să se scurgă spre Nipru cu viteza pe cît de înceată, pe atît de devastatoare a lavei unui vulcan activ. Luhansk a fost ocupat integral. Pentru controlul Donetsk-ului, e pe cale să cadă sub încercuire Pokrovsk, nod strategic esențial în sistemul de apărare a teritoriului pe care ucrainenii încă îl controlează la est de Nipru. Medii occidentale vorbesc despre o posibilă ofensivă terestră masivă a rușilor undeva la mijlocul acestei veri, iar altele editorializează catastrofic în jurul ipotezei că Ucraina ar putea pierde războiul.
Însă nimeni n-a fost capabil deocamdată să dea un contur realist ipotezei contrare. Cum ar trebui să arate azi victoria Ucrainei? Recuperarea tuturor teritoriilor ocupate de ruși e un scenariu nerealist. Și nu se va întîmpla. De ce? Fiindcă, spre deosebire de americani sau europeni, rușii consideră o amenințare la propria existență ca stat o Ucraină militarizată de NATO. Rușii nu pot fi scoși din această paradigmă, deci vor fi capabili de orice ca să nu fie scoși din ea.
Iar pînă acum nu numai că n-au fost scoși, dar ucrainenii pierd teritoriu în fiecare zi. Teritoriu și mai ales militari. Mulți. Importurile de mercenari sînt insuficiente. Cea mai proaspătă achiziție documentată sînt circa 200 de columbieni care s-au filmat și s-au postat ei înșiși pe rețele recitînd lozinci entuziaste înainte să afle cum e să te bați cu o armată regulată mult mai rea decît găștile înarmate de lorzii drogurilor.
În opinia mea, deși costisitoare electoral pentru MAGA, decizia lui Trump de a livra armament Ucrainei e parte din intrumentarul de negociere cu rușii. Negociere în curs, cred eu. Trump nu avea nici o carte bună în tratativele despre Ucraina. În același timp, e mult prea orgolios ca să nu livreze pîna la urmă propriului electorat o formă oarecare de pace în Ucraina, în virtutea propriilor angajamente pacifiste.
Plătite de europeni, Patriot-urile sînt și un instrument electoral, și o pîrghie în negocieri, dar au și utilitatea tactică a opririi rușilor pe Nipru. Este și teatru. Mult. Și nu-i deloc exclus ca Putin să fie dispus, la un moment dat, să-l ajute electoral nițel pe Trump, oprindu-se, prin negocieri, la cele patru oblast-uri deja integrate constituțional, plus Crimeea, desigur.
Iar asta ar trebui să se petreacă pînă în noiembrie anul viitor, cînd au loc alegerile la jumătatea termenului pentru Congresul american. Alegeri în care candidații MAGA au mare nevoie de o victorie. O înfrîngere, chiar împotriva unor republicani neoconservatori, ar fi, și pentru ei, la fel de “existențială” ca Ucraina în NATO pentru ruși. Deci…
Autor: Sorin Faur













Adauga comentariu