Perimetrul maxim al interacțiunii sociale extraocupaționale a tefeliștilor sînt taximetriștii, coafezele și chelnerii. Trecînd peste tristețea cruntă ce rezultă din acest înalt grad de singurătate – care, de altfel, li se vede tuturor pe chip -, raportul lor principal cu lumea este cel de plătitor căruia îi sînt datorate servicii contra cost. De-aici aroganța suficientă, înfumurarea impertinentă, autoamplasarea într-un misecuvinism netulburabil, lipsa cronică de empatie, dar și ura abisală față de taxigiul, coafeza sau chelnerul care ar îndrăzni să se închipuie, la un momend dat, egalul lor. Isteria periodică în care intră tefelistul cu fiecare episod electoral se explică în parte prin aceea că prilejurile electorale îl egalizează concret cu pleava societății, ceea ce e insuportabil.
În acelasi timp, între episoadele electorale, tefeliștii sînt dezinteresați de viața cetății reale. “Eu nu sînt cu politica” sună cunoscut? Între respectivele episoade, cel mult își transferă de la unul la altul în bulă semipreparatele intelectuale împachetate de niște meseriași comerciali pentru a vinde ce au vînzătorii de vîndut, îndeobște fără știința achizitorului. Nu degeaba se folosesc în campaniile electorale comercianții onlain de creme, poșete, izmene sau șaorme cool pe post de agenți de influență politică.
În fine, isteria e, de asemenea, și consecința firească a impactului tefelistului cu vaste teritorii neexplorate din realitatea de dincolo de pereții etanși ai bulei beneficiarilor de servicii, etanșeitate garantată și securizată prin propagandă. Principala menire a propagandei este menținerea în stare de ignoranță extremă a țintelor sale. Propaganda supune victima unui flux orbitor de lumină – no offense, domnu’ Nicușor! -, a cărui duritate permanentă anulează orice acces la ceea ce se află dicolo de fasciculul orbitor. Lumina e și instrument eficient de tortură, nu-i așa?. Cînd supui permanent un creier sau o rețea de creiere unui stimul exterior de intensitatea cîtorva reflectoare de stadion, acele creiere sînt pardon muci, chiar dacă, pînă la așezarea în Lumină, au trecut cu absolvire prin toate sorbonele și oxfordurile lumii.
Iar lumina propagandistică dă dependență, fiind modulată în așa fel încît să zaci într-un extaz confortabil și protectiv sub ea. Ca la coafor. Ca la masa unde te servește chelnerul. Ca-n ubăr.
Autor: Sorin Faur
Adauga comentariu