Sorin Faur: “N-ai cum să n-o iubești. E adorabilă.”

Slavă Cerului, pentru noi problema nu se pune. Noi încă n-am stabilit cine, ce și, eventual, de ce sîntem. Dar asta e o discuție separată, niciodată oportună. Totdeauna altele sînt adevăratele probleme ale… Știm.

Dar nemțoaica nu uită. Așa i-a învățat pe ei armata de ocupație. În cazul dumneaei, armata americană. I-a învățat să nu uite. Și, iată, nemțoaica are ținere de minte. Ce-i drept, o ținere de minte ultraselectivă și radical partizană, specifice ideologiei mneaei.

De exemplu, Frau își amintește foarte bine “ce–urile” Yaltei. Principalele erau capitularea necondiționată, demilitarizarea și denazificarea. Ghinion!

Însă aroganța tupeistă o îmboldește să uite “a cui-iul”. A cui capitulare, a cui demilitarizare , a cui denazificare, soro? Oare a Germaniei natale? Aia care a declanșat și a pierdut catastrofal cele două gigantice monstruozități ale secolului XX?

Fără vreo umbră de admirație pentru ruși, poți pentru ca să zici că nici ei nu uită, exact în măsura în care nici dumneavoastrăfă, iaca, nu uitați. Ba poți pentru ca să te gîndești și la suspiciunea rezonabilă că nemțoaica din dumneavoastrăfă, dimpreună cu curentul Cancelar berlinez, păreți a fi amușinat acușica oportunitatea revanșei istorice împotriva celor două armate de ocupație dintre care destul s-a suferit în Germania (aici lacrimi bipolare).

Oare numai din dragoste de pace justă si durabilă sînteți azi cu danturile îndreptate simultan contra jugularelor de la Casa Albă și Kremlin? Și să înțelegem în context că Yalta a fost o crimă, maine liebe Frau? O crimă ilegală și neprovocată, care acum se repetă în cugetul și simțirile lui Trump și Putin? Serios?

Sigur, adorabilo! Istoria nu se repetă. Istoria doar se bîlbîie. Iar istoria se bîlbîie numai atunci cînd e interpretată de bîlbîiți care nu învață nimic din ceea ce prost fac că nu uită. Sau măcar nu tac, eventual inteligent.