Sorin Faur: „E acum foarte limpede că pentru PNL 6 decembrie 2020 a fost un dezastru”

Imediat după închiderea urnelor, cînd a declarat că PNL-ul e “cîștigătorul moral” al alegerilor, masca l-a ajutat mult pe Ludovic Orban. Fără să-l cunosc personal, cu toată masca, mi-a fost foarte ușor să aud și să vad pe ecran la ora 21:00 un morcovit în stadiu de fierbere. Era conștient că o încasaseră nasol: „Rezultatul alegerilor îl vom cunoaşte după finalizarea procesului de numărare a voturilor. Avînd în vedere că în cercetările sociologice nu sunt cuprinse voturile exprimate între 19.30 şi 21.00, nu sunt cuprinse voturile extrem de numeroase exprimate în Diaspora şi care continuă să se exprime în Diaspora, luînd în considerare marja de eroare şi mai ales toate evaluările pe care le-am făcut, Partidul Naţional Liberal consideră că este cîştigătorul acestor alegeri, atît cîştigătorul moral, cît şi cîştigătorul la finalizarea procesului de numărare a voturilor.”

La aproape 24 de ore a venit rîndul lui Klaus Iohannis: “(…)trebuie să fim foarte sinceri – participarea la vot a fost redusă și este foarte clar că sunt mulți români care fie nu au primit suficiente informații despre aceste alegeri, fie sunt pur și simplu nemulțumiți de mine, de partide, de întreaga clasă politică sau de anumite măsuri care au fost luate.”

Cine nu s-a izbit direct de căpoșenia săsească și cine nu o intuiește pe cea a sasului în discuție nu va înțelege niciodată corect gabaritul gigantic al acestui “sunt pur și simplu nemulțumiți de mine.” Ținînd cont de firea autorului, enunțul e, de fapt, un bocet sfîșietor. Aspectul de traghédie greacă a fost echilibrat simultan de comicul buf al certitudinii intervenientului, potrivit căreia “se cristalizează rapid o coaliție de centru-dreapta care va putea să propună un guvern de coaliție.” Intervenient, pentru că a căpătat năravul intervenției și o exercită brutal: a ținut să se afle că i-a contactat personal pe liderii preconizatei coaliții, ceea ce ar fi trebuit să facă nu dumnealui, ci un premier desemnat, așa cum zice buchia constituțională; totodată a provocat demisia prim-ministrului, deci a întregului guvern, deși Constituția zice citeț că nu poate face asta. Iar prim-ministrul a acceptat să joace într-o astfel de scenetă, aberantă de-a dreptul, pînă cînd s-a prins că la căderea cortinei peste acest act s-ar putea ca pe el, fost directoraș, să nu-l mai primească nimeni în incinta căminului cultural, unde amatorii fac și ei cît pot pentru artă.

Spectacolul e delicios, dar realmente devastator. Repetat, scheciul cu Cîțu pe post de figurant mut al unui prim-ministeriat de mucava fabricată într-un garaj plouat din China profundă dă reprezentației savoarea unei cruzimi de-un haz copios. Însă demisia lui Ludovic Orban și părăsirea neexplicată a Palatului Victoria dă măsura exactă a gradului de responsabilitate al tuturor celor implicați în asta. Ce treabă avea funcția de prim-ministru cu scorul secund al PNL în alegeri? Abdolut niciuna. De ce nu-și exercită Orban personal interimatul, așa cum e firesc și elementar pentru o funcție publică de un asemenea rang? Cum să pleci aruncînd mătura ca o femeie de serviciu ofticată c-a certat-o șefu fiindcă i-a spart ceașca cu ursuleț?

Tot episodul mustește de-un infantilism stupefiant. Orban și Iohannis își pasează vina pentru rezultatul alegerilor ca doi copii tembeli care au omorît o mîță cu care se jucau, care le era relativ dragă, dar de al cărei leș li s-a făcut, brusc și firesc, scîrbă.

Niciunul n-are stomac de politician. Au în schimb vanități de mediocru: fragile, ultrateactive, bosumflabile. Sînt supi. Mai ceva ca Tonciu cînd i se pare că o iau concurentilii de la “Bravo, ai stil” la mișto din cauză că ar fi proastă. Ceea ce cert nu este adevăraaaat. Pentru “partenerii din coaliția de dreapta”, show- ul e papa bun, căci expune, în esență, o mare cantitate de slăbiciune fructificabilă. Cele două dive trebuie să depășească relativ repede cumpăna soldată cu lacrima ce li se prelinse inestetic peste conturașul ochișorului. Se relatează că pînă și Tonciu înțelege în cele din urmă că uneori și alții are dreptate.

Însă, orice ar face de-acum încolo, cel puțin una din cele două dive nu-și va mai recupera relevanța. Atîta cîtă fu ea, relevanța.