Am mai spus-o. Ar fi fost bine dacă la 6 decembrie 2024 în România s-ar fi comis doar o lovitură de stat. Din păcate a fost ceva mult mai grav: instituțiile românești au optat prin consens pentru o soluție care a anulat însuși sistemul democratic.
Confirmată printr-o hotărîre a CCR care, prin propriul antet, a cimentat indestructibil abuzul celorlalte instituții implicate, acea opțiune fatal antidemocratică a dizolvat orice substanță care ar fi putut juca rolul liantului social și a spulberat toată structura de rezistență a unui stat care nu există în absența ordinii de drept.
Nefericitul vesel pe care îl citez mai jos este, între altele, doctor în drept constituțional. A fost prim-ministru și e la al nu mai știu cîtălea mandat de primar al celui mai municipiu kuul din România. Seninătatea cu care spune grozăvia pe care o spune domnul doctor în drept constituțional măsoară foarte exact discernămîntul celor care nu văd în acest peisaj nicio problemă, însă au sentimentul măreț că i-au administrat o lecție usturătoare tiranului kremlinez.
„Am văzut decizia asta a Curții Constituționale cu secretizarea averilor demnitarilor. Soluția e simplă: SCHIMBI MAJORITATEA la Curtea Constituțională, acum, când sunt numiți trei noi judecători în iunie. Decizia asta a fost luată cu cinci la patru. SCHIMBI MAJORITATEA -SCHIMBI DECIZIA! Că în 2014, tot Curtea Constituțională a spus că legea e constituțională să fie așa cum a fost până acuma. Deci nu mai tot povestiți cu schimbări de legi, schimbați majoritatea și AVEȚI CE TREBUIE la Curtea Constituțională!” (Emil Boc, citat de G4 MEDIA. ro, 30 mai 2025)

Autor: Sorin Faur













Adauga comentariu