În ultimul secol, o temă principală a genului science-fiction a fost societatea tratată cu medicamente – o societate în care majorității populației i se administrează o formă de medicamente pentru a-și modifica comportamentul, aparent în bine.
Cel mai cunoscut exemplu al genului este romanul lui Aldous Huxley «Minunata Lume Nouă», publicat în 1932. În viziunea lui Huxley asupra secolului al 26-lea, medicamentul Soma este folosit pentru a asigura supunerea claselor inferioare ale unei lumi eugenice „perfecte” în care oamenii sunt crescuți special pentru funcția socială pe care o îndeplinesc.
Mai recent, în filmul cu Christian Bale «Equilibrium» (2002), cetățenii unui oraș-stat totalitar trebuie să ia un „medicament” care ucide emoțiile, ca mijloc de a preveni războiul. Cei care refuză să ia medicamentul, numit Prozium, sunt etichetați „infractori” [cei care au emoții] și sunt vânați violent și condamnați la moarte de către o castă specială de „clerici”. Arta, literatura și orice exprimă emoții și creativitatea umană sunt interzise.
Scriitorii de science-fiction revin mereu la aceste scenarii, deoarece ridică întrebări fundamentale despre natura autorității și a controlului social. În acest mod, ei ne îndeamnă, totodată, să ne gândim la ce anume ne face cu adevărat umani.
Ar fi de dorit eliminarea imperfecțiunii umane prin ceva atât de simplu precum o pastilă? Pierderea anumitor aspecte „negative” sau „distructive” ale umanității noastre ar fi un lucru justificat prin câștigul net pentru ordinea socială și reducerea suferinței? Ar fi bine să încercăm să-i convingem pe oamenii obișnuiți să renunțe în mod voluntar la aceste aspecte ale naturii umane pentru un „bine mai mare”, sau ar avea o clasă de conducători „iluminați” toate motivele să-i forțeze pe oameni să facă acest lucru, poate chiar fără știrea lor?
Dramatizarea și decorurile ficționale [ale acestor scenarii] nu trebuie să ne facă să credem că astfel de posibilități nu sunt foarte reale. Noi cifre de la Public Health Scotland arată că unui număr de peste un milion de bărbați și femei, aproape un sfert din populația adultă a Scoției, li se prescriu acum antidepresive, medicamente puternice cu efecte ample asupra stării psihice și sănătății fizice. Probabil că Scoția este țara cu cea mai mare rată a utilizării de antidepresive din lume. În Statele Unite aproximativ 15% dintre adulți iau antidepresive, ceea ce este încă foarte mult.
Nu doar antidepresivele sunt medicamentele pe care scoțienii le înghit în număr record. Potrivit cifrelor publicate Daily Mail, peste o treime dintre adulții scoțieni iau medicamente din una dintre cele cinci clase mari asociate cu problemele de sănătate mintală. Dintre aceștia, 200.000 de adulți primesc benzodiazepine, care sunt prescrise pentru anxietate și insomnie, și 190.000 iau gabapentinoizi. Alți 130.000 de adulți iau așa-numitele medicamente z (cum ar fi zopiclone și zolpidem), iar peste 800.000 urmează un tratament cu medicamente pentru durere pe bază de opioide.
O astfel de situație nu apare peste noapte. A fost nevoie de zeci de ani pentru ca Scoția să ajungă în această situație. Problema era deja destul de gravă în 2007, când Partidul Național Scoțian (SNP) a venit pentru prima dată la putere, încât guvernul și-a luat angajamentul de a reduce dependența țării de antidepresive. În schimb, cifrele au crescut în fiecare an de atunci. Până în 2010, 630.000 de adulți luau antidepresive, la care s-au adăugat încă 390.000 în următorii 12 ani. Nu există niciun motiv să credem că tendința nu va continua.
[Unii] politicieni își pun acum întrebări serioase. Membrul conservator al Parlamentului Scoțian Maurice Golden a declarat pentru Daily Mail: „Numărul mare de rețete emise pentru depresie și anxietate în Scoția este uimitor. Faptul că [numărul cazurilor] a crescut atât de mult cere o atenție urgentă și serioasă din partea guvernului scoțian”.
Așadar, care este cauza? Un reprezentant al Colegiului Regal al Psihiatrilor din Scoția, dr. Jane Morris, a sugerat că ar putea fi vorba pur și simplu de creșterea conștientizării de către public a existenței problemelor de sănătate mintală și a tratamentelor oferite.
„Ne-ar plăcea să credem că educația publică și conștientizarea posibilității tratării bolilor mintale este cauza pentru care mai mulți oameni se prezintă [pentru a primi tratamente]”, a spus ea pentru Daily Mail.
În această perspectivă, numărul persoanelor care suferă de depresie ar fi unul fix, mai mult sau mai puțin: Ceea ce se schimbă, de fapt, este numărul oamenilor care decid să urmeze un tratament. Atunci ar trebui să concluzionam că cel puțin un sfert din populația adultă a Scoției a fost întotdeauna deprimată. Nu trebuie să fii expert pentru a avea îndoieli serioase cu privire la o astfel de posibilitate. Dr. Morris a recunoscut cel puțin că „numărul mare de rețete prescrise poate reflecta acum o creștere a necesitătii [populației] Scoției de tratament pentru sănătate mintală”.
A ajunge la rădăcina problemei se va dovedi probabil un lucru dificil. Iar dificultățile sunt acutizate de faptul că antidepresivele nu funcționează cu adevărat.
Cercetarea cu privire la depresie este șocant de limitată. Chiar și după zeci de ani de studii științifice, încă nu există dovezi că explicația dominantă pentru instalarea depresiei – deficiența de serotonină – este adevărată. Și totuși, medicii din Scoția și din întreaga lume occidentală continuă să prescrie inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei („SSRI”), pornind de la presupunerea că nivelul scăzut de serotonină este problema.
Multe studii au arătat că antidepresivele sunt doar puțin eficiente în îmbunătățirea stării de spirit față de placebo. Îmbunătățirea este atât de mică încât unii oameni de știință susțin că este, de fapt, inexistentă. De asemenea, accesul la aceste beneficii minime este distribuit inegal între utilizatori. O meta-analiză pe scară largă, publicată în British Medical Journal, luând în considerare datele din 232 de studii privind utilizarea antidepresivelor, studii din 1979 până în prezent, a arătat că doar 15% dintre pacienți au prezentat o îmbunătățire pe care nu ar fi obținut-o prin placebo, iar restul de 85% nu au obținut niciun beneficiu din utilizarea lor.
Cei care se presupune că ar trebui să simtă cele mai mari beneficii în urma utilizării antidepresivelor – cei care suferă de depresie severă, anxietate comorbidă și gânduri suicidare – este posibil, de fapt, să beneficieze cel mai puțin în urma utilizării acestora. Majoritatea studiilor clinice legate de antidepresive îi exclud în mod deliberat pe acești oameni, ceea ce duce la afirmații înșelătoare despre consumatorii principali ai acestor medicamente.
Dacă Scoția se confruntă cu o criză enormă legată de sănătatea mintală, este puțin probabil ca antidepresivele să fie răspunsul. Folosirea lor pe scară largă complică și mai mult lucrurile. Nu în ultimul rând pentru că provoacă o serie de efecte secundare neplăcute, variind de la pierderea libidoului și a funcției sexuale până la probleme gastrointestinale, amețeli, insomnie, dureri de cap, pierderea sau creșterea poftei de mâncare și chiar ideația suicidară și auto-vătămare, mai ales în stadiile inițiale ale utilizării.
Dar, mai ales, dependența noastră de medicamente care nici măcar nu funcționează ne împiedică să înțelegem cauzele fundamentale ale depresiei și să găsim noi modalități – care să funcționeze – pentru a le aborda.
Este un caz tipic de ceea ce filosoful Ivan Illich a numit drept „iatrogenie” sau „rău cauzat pe cale medicală”. În celebra sa carte «Medical Nemesis» (1975), Illich a scris că medicalizarea într-un grad tot mai mare a societății are efectul paradoxal de a ne face să ne simțim tot mai puțin bine. În special, ceea ce face medicalizarea, potrivit lui Illich, este că ne reduce capacitatea de a răspunde în moduri adecvate la problemele noastre legate de sănătate și bunăstare.
Când vedem boala ca pe o problemă care trebuie rezolvată prin intervenții tehnice – prin pastile, injecții și intervenții chirurgicale -, care ne sunt administrate de către o clasă de experți, pierdem capacitatea de a vedea boala în orice alt mod. Ca fiind, de exemplu, rezultatul unei nepotriviri între natura noastră ca ființe umane, care există de peste 200.000 de ani, și lumea socială foarte diferită în care trăim astăzi. Nu există nicio pastilă sau intervenție chirurgicală care să vindece această [nepotrivire].
În munca mea, argumentez în mod repetat că hrana modernă produsă industrial, constând din tot mai multe alimente procesate, și expunerea noastră, la un nivel fără precedent, la substanțe chimice industriale nocive ne dăunează profund, provocând inclusiv scăderea abruptă a markerilor sănătății reproductive, cum ar fi numărul de spermatozoizi și nivelurile de testosteron. Cred că și depresia face parte din aceste daune.
În ultimele săptămâni, noi cercetări au arătat, de exemplu, că consumul de alimente procesate, în special de produse care conțin îndulcitori artificiali, poate crește riscul de depresie cu până la 50% și că expunerea crescută la ftalați, o clasă de substanțe chimice care se găsesc peste tot, de la produse de îngrijire personală la sticle de plastic, poate crește semnificativ riscul de depresie postpartum la proaspetele mamici.
Mai sunt încă multe investigații de făcut cu privire la ceea ce, în mod clar, constituie o problemă foarte complexă. Dar am fi nechibzuiți să nu ținem seama de avertismentele gânditorilor care ne-au prezentat, în cărți și pe ecran, pericolele unei lumi în care domină medicația totală. Dacă vrem cu adevărat să abordăm problema creșterii masive a depresiei, în Scoția sau oriunde altundeva, trebuie să ne confruntăm cu posibilitatea apariției unei noi „Minunate Lumi”: în care pastilele nu sunt răspunsul la toate problemele noastre.
Preluare: theepochtimes.com
Autor: Raw Egg Nationalist
Traducere: activnews.ro
Adauga comentariu