Oamenii de afaceri din România propovăduiesc la unison că “singura cale de ieşire a României din criză este “stimularea cu orice preţ a consumului intern” (Dinu Patriciu, Florin Pogonaru, Mişu Negriţoiu, Maria Grapini şi Sorin Minea ar fi doar câteva dintre opiniile în acest sens). Această “soluţie” de ieşire din criză îşi are originile în intervenţionismul de tip keynesian şi porneşte de la simpla definire a creşterii economice prin dinamica PIB (care de multe ori nu are nicio legătură cu prosperitatea reală şi care nu poate surprinde modul în care bunurile intermediare circulă în economie pentru a genera bunuri destinate consumului final) ce conţine în interiorul său ca principală componentă consumul intern.
Aceşti oameni de afaceri simt şi înţeleg cel mai bine în profiturile lor ce înseamnă abţinerea de la consum. Nu întâmplător, singura soluţie de ieşire din criză prefigurată de reprezentanţii din mediul de afaceri românesc face referire la volumul cifrei lor de afaceri. Din păcate pentru aceşti oameni de afaceri, care refuză să se reinventeze (sub aspectul calităţii ofertelor, preţurilor de desfacere) şi care în loc să caute noi idei şi oportunităţi s-au limitat la tăieri de costuri şi concedieri mai mult sau mai puţin importante revenirea la dinamica vânzărilor pe credit din perioada de dinainte de criză este puţin probabil să se mai întâmple. Cei care dintr-i banală cafenea pe Dorobanţi sau cei care dintr-un sediu de birouri sau spaţii comerciale scoteau profituri infernale în perioadă de “boom” trebuie acum să caute ceva mult mai inovativ şi mai avansat pentru a putea rămâne prosperi.
Toţi care recită aproape obsedant că singura “soluţie” pentru România este “stimularea consumului cu orice preţ şi orice cost” uită că acest lucru se practică pe aceste meleaguri încă de la primele noastre clipe de tranziţie spre economia de piaţă şi de la încercările de a o găsi pe “luminiţa de la capătul tunelului” (cu costurile de rigoare). Pe fondul unei economii în care (1) mediul antreprenorial privat aproape că nu există; (2) orice antreprenor autohton e cel mai mare apărător al “proiectelor statului” şi al subvenţiilor primite drept cadou la pachet cu alte stimulente similare; (3) nimeni nu rezistă dacă nu are o relaţie preferenţială cu statul fie direct, fie pe linie de partid stimularea consumului nu poate duce decât la inflamarea masivă a importului de bunuri şi servicii, materii prime, bunuri de capital. Pe fondul lipsei de competenţe antreprenoriale reale şi a unei tradiţii în acest sens, stimularea consumului în România se va vedea imediat în import (inclusiv în import de capital ţinând cont de sărăcia care există dar şi de înclinaţia spre economisire redusă) şi automat şi în deficit.
România nu este pregătită şi nici nu va fi pregătită multă vreme pentru o “creştere prin stimularea consumului”. Generaţia de antreprenori din România trebuie formată şi acest lucru cere mult timp. Oricât de multe resurse s-ar consuma în acest domeniu (cursuri antreprenoriale) este foarte greu să convingi un individ să îşi înceapă o afacere şi să îşi asume riscuri şi incertitudinile inerente. În plus, stimularea consumului prin alte metode decât reducerea fiscalităţii (mai ales cea cu privire la forţa de muncă), simplificarea procedurilor de raportare, reducerea birocraţiei pe care o firmă privată este obligată să o suporte, simplificarea procedurilor contabile este la fel de fatală ca şi stimularea prin mecanismele monetare (dobânda de refinanţare apropiată de zero, rezerva obligatorie la depozitele la vedere apropiată de zero).
Toţi cei care cred orbeşte în mirajul “creşterii prin stimularea consumului” trebuie să aibă în vedere capacitatea mediului antreprenorial românesc de a absorbi cea mai mare parte a acestei creşteri a consumului. Trebuie mai întâi să creăm premizele normale de atragere a multor români (mulţi rămaşi fără loc de muncă) spre această “meserie” de antreprenor. Statul poate face multe într-un anumit sens (fiscalitate, bariere birocratice) şi foarte puţin în alt sens (să creeze efectiv antreprenori). Ideea că antreprenorii pot fi creaţi sau ţinuţi în viaţă de stat prin “proiecte ale statului” este la fel de păguboasă ca şi cea prin care statul subvenţionează costuri de producţie sau costuri financiare. Aceste afaceri vor dispărea la fel de repede cum au apărut atunci când subvenţia dispare sau proiectul cu statul se termină.
Consumul nu a căzut de tot în România (nici nu e posibil aşa ceva) şi în continuare există bunuri care se importă şi care ar putea fi produse aici. Oportunităţile pe care le oferă pieţele externe nu sunt nici ele de neglijat. Aşa că, haideţi mai bine să ne concentrăm mai puţin pe consum şi mai mult pe calitatea mediului de afaceri din România (mai multă libertate economică şi mai multe bănci dispuse să îşi asume cu adevărat riscuri antreprenoriale alături de cei pe care îi finanţează nu ar strica).
sursa: cristianpaun.finantare.ro
ESTE APA DE PLOAIE”LUMINITE DE LA CAPATUL TUNELULUI SI PERIOADELE TRANZITIEI”.NE BATEM GURA DE POMANA:ASA CA TREBUIE SA SE FACA CUM COMANDA ORGANIZATIA FASCISTA U/E.