Povestea lui Sergiu Moroianu, un tanar doctor de la Massachusetts Institute of Technology, care a refuzat SUA, pentru a face cercetare in România
A dat MIT-ul din SUA pe IMAR-ul de la Bucuresti! MIT,Technology, numarul unu, se stie, intre universitatile cu profil tehnic de pe mapamond. Aici, Sergiu Moroianu (38 de ani), eroul nostru, si-a dat doctoratul in matematica, remarcandu-se la cel mai inalt nivel. Dandu-si seama de valoarea sa, cei de la MIT l-au intrebat daca sa-i caute un post important in invatamantul american, lucrand in paralel si in cercetare. A ales sa se intoarca in capitala Romaniei, acolo unde a terminat cu ani in urma Informatica, el absolvind doi ani universitari intr-un singur an calendaristic. Este si olimpic incununat de glorie: a castigat intr-un singur an locurile intai atat la Balcaniada de matematica, cat si la Olimpiada internationala de matematica, fiind primul din circa 300 de elevi straluciti din tari cu traditie.
A ajuns in SUA la nici 21 de ani, spune el, prea devreme. La MIT, pentru a fi primit la doctorat a fost verificat, apoi a dat examenul final in fata unei comisii formate din trei profesori eminenti care l-au pus serios in dificultate. Dupa doctoratul la MIT terminat in 1999, Sergiu Moroianu conduce diferite teme de cercetare la universitati din Franta si Germania, in 2010 “calificandu-se” ca profesor “des universites” in Franta. Chiar si in 2011, din octombrie, desfasoara in paralel cu munca de la IMAR Bucuresti si o activitate de cercetare in matematica alaturi de colegii sai din tara cocosului galic.
Reintors din SUA, a fost primit cu bratele deschise in Romania, la IMAR: Institutul de matematica al Academiei Romane “Simion Stoilow”. S-a intors dupa sase ani de studii. “Sunt primul si singurul tanar doctor de la MIT care traieste in tara. La IMAR am fost bine primit”. In Romania i s-a oferit initial un salariu de 40 de dolari pe luna. Tanarul cercetator a ales sa vina acasa in perioada “marilor sperante”, in timpul cand Romania tragea nadejdea motivata in preajma Uniunii Europene. Chiar si acum, cand situatia e ceva mai “portocalie”, spune ca nu regreta revenirea. Pana la urma a ales sa traiasca aici pentru ca asa a dorit si a simtit, adica sa faca cercetare alaturi de specialistii din tara sa. S-a dedicat Institutului IMAR si Scolii Normale Superioare din Bucuresti. Intrebat de ce a ales Romania, raspunde scurt: este o alegere personala, asa a convenit cu sotia, sa traiasca intr-un oras cum e Bucurestiul. Recunoaste insa ca a avut si nutreste in continuare sperante cu privire la schimbarea in bine a tarii. Nemilos cu tarele societatii romanesti, spune ca am avea cu totii de castigat daca s-ar introduce masuri dure impotriva coruptiei, a furtului, inclusiv in invatamant. “Am auzit ca notele de la Bac inca se pot cumpara. Daca un baiat are 500 sau 1.000 de euro, se duce la inspectoratul judetean si inspectorul ii da lucrarea el o recopiaza, apoi este corectata si obtine o nota mare. Asta face rau intregii societati. Ne furam singuri caciula. Studentii se prefac ca invata, ei platesc profesorii, iar notele exprima o realitate falsa. Plus ca e foarte daunator pentru cei care invata, ii demotiveaza. Ar trebui ca tot ce este furt sa fie sanctionat drastic. Cine fraudeaza ar trebui eliminat din sistem. Cine copiaza, chiar la teza, ar trebui sanctionat sever si a doua oara eliminat din scoala”, spune Sergiu Moroianu.
Sergiu Moroianu despre România, învățământ, televizor, educație
În matematică, Massachussets Institute of Technology este vârful absolut. În 1999, din cei 90 de 
doctoranzi ai MIT, 8 erau din ţara noastră. Sergiu Moroianu (39 ani) este unul dintre ei. Cu un background educaţional remarcabil, ce include, pe lângă doctoratul obţinut la Boston, un master la École Polytechnique din Paris, două postdoctorate, unul la Hamburg, celălalt la Toulouse, matematicianul român este de găsit, astăzi, pe Calea Griviţei, la numărul 21. Aici se află Institutul de Matematică „Simion Stoilow” al Academiei Române, pentru care a ales să revină acasă. Și tot aici, locul de unde vor prinde aripi, fără îndoială, noile idei şi idealuri ale acestui personaj cu totul spectaculos, prin nivelul de educaţie la care a ajuns la vârsta sa, prin rezultatele uluitoare pe care le-a avut dintotdeauna la matematică. Povestea lui Sergiu Moroianu este una de spus acelor copii pentru care părinţii lor îşi doresc tot ce poate fi mai bun şi mai măreţ.
La MIT, Sergiu consideră că a ajuns şi datorită calităţii de top a educaţiei şi renumelui mondial al Facultăţii de Matematică, din Bucureştiul anilor ’90. Puţini îşi mai amintesc că aceasta era una dintre cele 50-60 de universităţi de pe Glob din care erau recrutaţi doctoranzii în matematică de către Massachussets Institute of Technology. Cât de important este pentru un om atât de capabil ca el să fie recunoscut oficial? „Sigur că este important! Este plăcut şi stimulant să fii recunoscut de societate. În SUA, a fi student la MIT este ceva care impune admiraţie. În România, cercetătorii au mai degrabă o imagine ciudată în imaginarul colectiv. Un bancher m-a întrebat odată de ce nu fac altceva, cu siguranţa de sine a omului care a găsit răspunsurile la întrebările vieţii…”
Și-a petrecut jumătate din viaţa de adult în străinătate. „Este destinul contemporan a milioane de români”, îmi aminteşte. Și-a întâlnit soţia la Boston, un oraş care îi este cu atât mai drag. Sergiu Moroianu s-a născut la Bucureşti. A urmat un liceu de informatică, într-o clasă de olimpici. „Deşi nu toţi mergeau la olimpiade, nivelul colegilor mei, la matematică, era impresionant”. Din 1993, a fost plecat din ţară aproape 12 ani: la studii, postdoctorate şi în calitate de visiting professor, la ENS şi École Polytechnique, la Paris. „Am plecat pentru că aşa era tendinţa atunci. Cred că nu s-a schimbat prea mult, între timp”. Ce s-a schimbat, însă, ştim deja.
Dezastrul şcolii româneşti, care împinge mult la emigrare, după cum consideră cercetătorul român, nu a fost niciodată mai mare. De ce crede acest matematician de calibru că s-a ajuns aici? Păcatul originar, spune el, este dorinţa de a ne rupe cu orice preţ de perioada Ceauşescu, refuzând toate aspectele societăţii de atunci. Este şi o greşeală de logică la mijloc. Pentru a nega un sistem de «n» afirmaţii, este suficient să negăm una din ele, nu pe toate. Dacă regimul comunist era «rău», asta nu înseamnă că toate acţiunile sale erau «rele». Sistemul nostru de educaţie preuniversitară, unul dintre cele mai performante din lume, în anii ’80, a fost distrus sistematic, din motive ideologice, de dragul «reformei». Un concept care, între paranteze fie spus, aminteşte straniu de revoluţia permanentă a lui Troțki. Au fost, practic, eliminate uniformele, s-a încurajat indisciplina. Au fost micşorate salariile profesorilor, motivând astfel şi tolerând corupţia. Au fost introduse manuale multiple, inclusiv la materii nesubiective, precum matematica. A fost acceptată frauda la note, au fost eliminate examenele de treaptă şi de intrare la facultate, pentru a înlătura orice simptom al rezultatelor slabe la învăţătură.
Ce ar trebui să facem, pentru a repara, pare simplu, în teorie, dar contravine ideologiei care ne conduce: trebuie să reînnodăm tradiţia învăţământului de dinainte de ’89, care, la rândul ei, continuă tradiţia interbelică: să reintroducem uniformele, examenele, notele pe merit. Să sancţionăm drastic frauda. Un prim pas a fost făcut prin supravegherea corectă a Bac-ului din 2011 şi 2012. Trebuie continuat. Trebuie renunţat sau nuanţată aderarea la procesul Bologna, prin care se presupune că 60% dintre tineri ar avea vocaţie de studii universitare. Este lipsită de sens o ţară cu 60% «boieri». Trebuie revenit la sistemul în care facultatea era pentru elite: 10% dintr-o grupă de vârstă sau atât cât este nevoie pentru funcţionarea sănătoasă a societăţii.
Astăzi, România se scufundă în datorii. A pierdut un sfert din populaţie, şi-a vândut toate bunurile economice. Se aculturalizează, prin adoptarea subculturilor afro-americană şi oriental-balcanică. Este o ţară în derută. În acelaşi interval de timp, proporţia de studenţi s-a înmulţit cu 5. Dacă ar fi folositoare atâtea studii, cred că s-ar răsfrânge pozitiv în jurul nostru. În realitate, este vorba, în cele mai multe cazuri, cu excepţia a aproximativ 10 universităţi cu tradiţie, de false studii, diplome obţinute pe bani, fără niciun conţinut.”
O viziune diferită asupra României de mâine. După masterul (DEA) la École Polytechnique din Paris, „care a durat 9 luni, nu asemeni altor mastere siciliene” şi doctoratul la MIT, Sergiu a revenit la Bucureşti, pentru doi ani. A plecat din nou pentru postdoctorat, la Hamburg şi Toulouse. Și, din nou la Bucureşti. Definitiv, din câte se pare. „Este o axiomă: sunt hotărât să profesez şi să trăiesc în România. Știu că există enorm de multe lucruri pe care le pot face aici pentru binele societăţii.” Dar Sergiu mai ştie ceva: că, în acelaşi timp, există şi forţe importante care se opun realizării lor. Un lucru pe care şi-l doreşte peste măsură acest matematician este să le împărtăşească şi altora din experienţa acumulată, din tot ceea ce ştie de la cei mai buni. Dar drumul pare încă lung până acolo. Posibilitatea ca tinerii români să îl aibă pe Moroianu, conectat cu adevărat la ştiinţa actuală, îndrumător de teză de doctorat este, pentru moment, doar un vis. Deşi are abilitarea din Franţa încă din 2004 (avea 31 de ani când a obţinut-o!), la Bucureşti, acestui cercetător de talie internaţională nu i s-a dat dreptul de a avea doctoranzi. Poate candida la funcţia de profesor universitar în Franţa şi în toate ţările civilizate. Nu şi în România. Și totuşi, aceasta este ţara pe care v-aţi ales-o, îi amintesc, un pic jenată, lui Sergiu Moroianu. „Nu voi acuza niciodată România pentru greşelile politicienilor. Nu România este indolentă şi nedreaptă. Suntem conduşi de impostori, de oameni fără valoare, veleitari şi falsificatori”.
Și atunci noi înţelegem că motivele pentru care lui Sergiu îi este greu să-şi găsească locul într-un mediu atât de viciat sunt masterul lui valabil, doctoratul susţinut sub îndrumarea unei somităţi, la Massachussets Institute of Technology, diploma de abilitare din Franţa, activitatea veritabilă de cercetare în domeniul matematicii.
La 8 ani dupa diploma de abilitare obţinută la Paris, Sergiu Moroianu şi-a depus, recent, din nou, la Ministerul Educaţiei şi Învăţământului din România, a doua teză de abilitare. Cu ce şanse? Nu se ştie. “Poziţiile de decizie sunt, din nefericire, deţinute, la noi, de falşi profesori universitari, care acordă titluri de doctor unor falşi doctoranzi”. În Parlamentul României, peste 25% dintre reprezentanţi au un doctorat. Mulţi l-au obţinut în timpul carierei de politicieni…
Ce faceţi în timpul liber, dacă aveţi? Nu am cu adevărat timp liber, nu consider cititul ca pe o distracţie. La noi acasă nu există televizor. Cred că a renunţa la televizor este una dintre condiţiile necesare, nu şi suficiente, pentru o viaţă plăcută Domnului pe acest pământ. Sper că nu dezamăgesc, dar nu doresc să apar la televizor. Mi-am format o atitudine de viaţă în refuzul televizunii, ca mijloc de influenţare. Cred că uitatul la televizor este nociv, indiferent de conţinut.
Sunteţi părinte. Astăzi, copiii noştri sunt tot mai răsfăţaţi, într-un mod discutabil. Ce filosofie aplicaţi în educaţia copiilor dumneavoastră? Copiii au interesele şi motivaţia lor, care le vin din interior. Cu regret am constatat că nu le pot influenţa eu, ca părinte. Ceea ce pot face este să le asigur cât mai multe ocazii să-şi descopere înclinaţiile. Pot să-i feresc de obiceiuri dăunătoare – tv, jocuri pe calculator, moda ţigănească în limbaj, vestimentaţie, muzică. Să încerc să le modelez gusturile prin muzică clasică, să le transmit, atunci când se iveşte ocazia, unele frânturi de istorie, limbi străine, ştiinţe. Dar reuşita în viaţă este un concept vag pentru mine însumi. Nu ştiu ce ar însemna, cu atât mai puţin, pentru copii…
Ce ţară v-aţi alege, într-un context ideal? Sigur că România. Poate ar fi România anilor ’70–’80, cu toate dificultăţile de atunci. Părinţii mei nu au fost membri PCR, am avut o copilărie săracă material, dar o calitate a vieţii pe care nu o mai pot oferi azi copiilor mei. Era o ţară onestă, care muncea şi îşi plătea datoriile. Punctul cel mai criticabil a fost, probabil, restrângerea libertăţilor individuale. Poate părea paradoxal, dar cel mai atrăgător aspect pentru mine a fost absenţa televiziunii ca centru al vieţii oamenilor.
sursa: atreiaforta.wordpress.com
Adauga comentariu