S-au împlinit,pe 13 februarie, 140 de ani de la nașterea lui Dimitrie Gusti, fondatorul școlii sociologice românești, deschizător de noi orizonturi în cercetarea științifică. Eveniment marcat de către Academia Română prin Conferința omagială „Dimitrie Gusti-profesor,sociolog, statistician, muzeograf”, în cadrul căreia a fost abordată personalitatea complexă a celui al cărui crez, mărturisit și asumat, a fost și a rămas:„iubirea- pentru știință, iubirea pentru țară”.
Din păcate, lecția lui Dimitrie Gusti nu a fost și,încă, nu este receptată cu buna credință pe care o merită! Lucru dovedit de procesul de intenție pe care i l-a intentat Lucian Boia, patentat denigrator al valorilor istoriei și civilizației românești, care îl acuză pe Dimitrie Gusti de „oportunism”. Ajungând până la a susține că acesta „ a încercat tot timpul,indiferent de regimul politic, să se mențină la suprafață” și dorit ca „prin sociologie să aibă acces la putere”.
Alegații de o incalificabilă factură cărora le-a răspuns, neiertător și argumentat, academicianul Cătălin Zamfir:, Gusti a fost un promotor strălucit al sociologiei românești și al reformei societății românești,nu un meschin , centrat pe interesul personal”. Cât privește, demersurile lui Dimitrie Gusti care a dorit să pună în atenția diriguitorilor a trei regimuri politice de marcat autoritarism- cel al lui Carol al II-lea, al lui Ion Antonescu,respectiv al dictaturii proletariatului- rezultatele investigațiilor sale sociologice și proiecte de reformare a societăți românești, verdictul profesorului Cătălin Zamfir este perfect îndreptățit: „Nu este el(Dimitrie Gusti n.n.) de vină că istoria a gândit altfel”.
Acestea sunt doar câteva dintre motivele pentru care consider că este un eveniment de o deosebită importanță lansarea, la Fundația Europeană Titulescu, a cărții „Un savant român sub supraveghere informativă.Cazul Dimtrie Gusti”, ai cărei autori sunt Ilie Bădescu, membru corespondent al Academiei și diplomatul și analistul politic Ioan C. Popa, apărută recent la Editura Academiei, sub egida Institutului de Sociologie a academiei, în colecția „nciclopedia școlii sociologice de la București”. În fapt, așa după cum evidenția în alocuțiunea introductivă prof.univ. dr. Adrian Năstase, președintele Fundației Europene Titulescu,discutând despre „Cazul Dimitrie Gusti”, discutăm despre „destinul unui om care ar fi putut să facă mult mai mult pentru destinul unei Românii autentice dacă politicul și serviciile nu s-ar fi unit împotriva elitelor”.
Din rememorarea principalelor repere ale biografiei lui Dimtrie Gusti, prezentată de Ioan C Popa, a reieșit un adevăr dureros dar incontestabil: pentru elitele puterii din cele trei tipuri de regim autoritar în care a trăit și a lucrat Dimitrie Gusti, nu a contat faptul că acesta a militat consecvent pentru emanciparea satului și a societăți românești și pentru implicarea elitelor culturale în acest efort. După cum nu a contat nici că el a fost ctitorul și mentorul Muzeului Țăranului Româna, inițiatorul expozițiilor românești, de la Paris și de la New York-manifestări care s-au bucurat de aprecierea unor înalte personalități politice și științifice din statele-gazdă, fiind primit de către președintele Franklin Delano Roosvelt la recomandarea călduroasă a mamei sale, Sarah Delano Roosvelt – sau că a pledat pentru înființarea, sub egida ONU, a unui institut pentru cercetarea națiunilor, văzând în națiune „un factor de progres și de pace. Nu!, pentru siguranța regimului carlist conta doar că Dimitrie Gusti se înrudea, prin soție, cu Elena Lupescu, așa după cum, pentru regimul lui Ion Antonescu, el reprezenta un pericol, fiind suspectat că uneltea aducerea în țară a lui Carol al II-lea(!). Cât privește refuzul categoric al regimului instaurat sub presiunea tancurilor sovietice de a acorda sprijinul cuvenit cercetărilor lui Dimitrie Gusti, aici nu a mai fost vorba doar despre operațiuni de urmărire, ci de o încercare murdară de a-l umili și chiar de a-l oprima pe marele cărturar. Un rol detestabil având Miron Constantinescu, fostul său student, ale cărui texte de tinerețe Dimitrie Gusti le publicase deși știa că acesta este militant PCR, care, la 5 noiembrie 1947, în calitate de secretar general al Comisiei Ministeriale pentru Redresare economică și stabilizare monetară, răspunde propunerilor avansate de către fostul său profesor că acest „program minimal nu pare întocmit conform unei viziuni de ansamblu și unui plan care să sesizeze problemele”. Abuzul și absurdul culminând prin clasarea dosarului lui Dimitrie Gusti la Dimitrie Gusti a Securitate abia în anul 1961 deși acesta decedase în ziua de 30 octombrie 1955!
În logica acestei veritabile dezbateri de idei asupra unei cărți de excepție, istoricul Ion Constantin a dezvoltat în intervenția sa tema rolului lui Dimitrie Gusti în construirea unor instituții vitale pentru progresul societății românești, în special pentru progresul mediului agrar și pentru emanciparea lumii satului. Dureros paradox, relevat tot de către Ion Constantin acel Dimitrie Gusti care, încă în 1930, pleda pentru federalizarea statelor europene în și prin națiuni suverane va fi acuzat de către delatori că este „pro-evreu”, numai și numai pentru că soția sa, Elena (Miletineanu Duduța Grunenberg) era rudă cu Elena (Esthera) Lupescu!
La rândul său, conf.univ.dr. Mihai Milca a făcut o instructivă incursiune în fenomenologia receptării operei lui Dimitrie Gusti, cu referire la perioada de relativă dar reală deschidere politică și ideologică din cea de a doua jumătate a anilor *60. A fost menționată apariția primului volum din seria operelor marelui gânditor, la Editura Academiei RSR, datorită eforturilor lui Ovidiu Bădina și Octavian Neamțu( cel din urmă fost student al lui Dimitrie Gusti),în anul 1966, când studiul sociologiei ca știință se re-instituționalizează la Universitatea București. Revenirea în mediul universitar a științei pe care Dimitrie Gusti a numit-o „sociologia militans” datorându-se și lui Miron Constantinescu. Fost student al lui Dimitrie Gusti, dar care, după cum a remarcat Mihai Milca, „îl reabilita cu rezerve” pe mentorul generației sale. Cât privește conceptul-cheie „sociologia militans”, Mihai Milca a propus recitirea sa în funcție de „fluxurile și refluxurile sociologiei și ale societății românești”. Idee argumentată luând în considerație resentimentele ideologiei legionare față de Legea serviciului social, inițiată de către Dimitrie Gusti, care venea, în primul rând, în sprijinul tineretului, dar în care ideologii „mișcării” vedeau numai o amenințare la adresa comenzilor din”Cărticica șefului de club”. Pentru ca, peste două decenii, partizanii „diamat-ului” să se opună reinstituționalizării studiului sociologiei, proclamând că acest domeniu aparține, în exclusivitate, materialismului istoric. Aserțiune pe care o probează un alt pasaj din scrisoarea lui Miron Constantinescu, în fapt o somație politică dată Institutului Social Român(I.S.R.) al cărui președinte era Dimitrie Gusti:”În elaborarea lucrărilor sale, I.S.R. va adopta dialectica materialistă a marxism-leninismului, singura care poate duce la o interpretare justă a rezultatelor obținute prin cercetarea monografică și statistică a realității”.
O componentă puțin discutată a”biografiei din umbră a lui Dimitrie Gusti” a abordat în cadrul dezbaterilor analistul politic și publicistul Corneliu Vlad. Este vorba despre meritul de vizionar, evidențiat în cele 24 de prelegeri socio-politice despre starea și perspectivele Europei și ale omenirii pe care Dimitrie Gusti le-a inițiat și le-a coordonat încă în anul 1930. Fapt remarcabil, textul de final trebuia să fie redactat de către Richard von Condenhove Kalergi, militantul federalist european, autor al proiectului „Pan Europa”, dar care, fiind prins în alte activități a declinat invitația. Ca urmare,Dimitrie Gusti și-a asumat această sarcină, iar în texul său a făcut referiri explicite la „cele trei bombe” care vor amenința Europa. Amenințări la adresa Bătrânului Continent care urmau să vină dinspre America,Țările din Asia și cele din Orientul Mijlociu. Abordare care, desigur, era într-o flagrantă contradicție cu ceea ce imaginase autorul planului citat. De menționat fiind și faptul că, în același text, Dimitrie Gusti mai prevenea asupra unei alte „bombe pe care o numea „zona vulcanică:Germania- Rusia”. Previziune și avertisment care datează din anul 1930, deci cu nici zece ani înainte Pactului Riebbentrop-Molotov și doar cu un deceniu înainte de declanșarea Marii Conflagrații Mondiale. Cât despre actualitatea avertismentului privind cele trei bombe, provocările cu care se confruntă acum Uniunea Europeană și state-fanion ale comunității, acestea nu fac decât să îi dea,încă o dată, dreptate vizionarului Dimitrie Gusti!
Sintetizând incitantele și substanțialele dezbateri prilejuite de lansarea cărții „Un savant sub supraveghere informativă. Cazul Dimitrie Gusti”, prof.univ. dr. Ilie Bădescu, membru corespondent al Academiei, coautor al lucrării, a parafrazat butada lui Claude Levy-Strauss „istoria aleagă după mit”, conchizând că, astăzi, sociologia românească „aleargă după Dimitrie Gusti”. În acest sens, domnia sa a insistat asupra nevoii de a recupera și pune în valoare”părți aflate în umbră din opera lui Gusti” și a menționat următoarele două idei:a.lansarea, la 30 octombrie, când de vor comemora 65 de ani de la moartea marelui învățat, a Enciclopediei școlii sociologice a lui Dimitrie Gusti, proiect în realizarea căruia este direct implicat editorul ieșean Aurel Ștefanachi și b.reluarea cercetărilor sociologice asupra satului românesc, pe care profesorul Ilie Bădescu consideră, deloc fără temei cred și eu, că sociologii noștri încă îl ocolesc. Cercetări care,fără îndoială, trebuie finalizate prin concluzii și soluții înaintate decidenților politici.
„Nu se poate merge mai departe fără Gusti și fără studiile sale” a conchis profesorul Ilie Bădescu. Afirmație care confirmă și întărește valoarea de excepție a dezbaterilor prilejuite de lansarea acestei substanțiale cărți consacrate unui capitol mai puțin cunoscut din biografia lui Dimitrie Gusti, manifestare care a avut loc sub egida Fundației Europene Titulescu,acest prestigios așezământ științific și educativ al Capitalei și al țării.
Autor: Șerban Cionoff
Sursa: Jurnalul.ro
foarte bun articolul