Creşterea recentă a dobânzii de politică monetară la 2,25% ne-a făcut să oftăm altruist cu gândul la cei care s-au încumetat să ia credite cu ipotecă, când indicele Robor intra sub 1%. Bieţii de ei, ce se fac acum când rata le-a crescut cu minim 25%? Şi ce-o să-i aştepte când dobânzile vor urca spre 4%!
Cum băncile implicate în programul Prima Casă practicau marje de 3-4% – “decenţă” justificată de existenţa garanţiilor de stat – cine a luat împrumutul când Robor cocheta cu minimul istoric ar putea contempla dublarea ratelor, şi asta poate chiar din acest an. Şi pariez că, pentru cei mai mulţi, salariile nu s-au dublat între timp, poate chiar au mai scăzut, recent, ca efect al modificărilor Codului Fiscal, mai ales dacă erau printre bugetarii de lux.
Dar, dacă ne gândim mai bine, compasiunea pe care tindem să le-o arătăm acestor nefericiţi, care demonstrează încă o dată că educaţia financiară pe scară largă este un mit, ar putea să se transforme repede în autocompătimire, pentru că statul va începe să plătească, destul de curând, o parte a oalelor sparte. Iar statul suntem noi toţi. Aşa că orice pierdere pe care o suferă statul ar trebui compensată prin tăieri de prestaţii sociale sau taxe mai mari.
Lansat în mai 2009, programul Prima Casă a avut ca efect oprirea declinului pieţei imobiliare (sau măcar atenuarea acestuia într-o primă fază), împiedicând cererea şi oferta să se întâlnească liber. Iniţial, garanţiile de stat s-au acordat la 80% din valoarea creditului, pentru a fi scăzute, ulterior, la 50%. Cu un avans impus de numai 5%, plus statul drept garant, băncile au avut la dispoziţie o masă de debitori potenţiali care să acceseze, pe bandă rulantă, împrumuturile în ultimii ani, mai ales că economia dădea semnale pozitive, iar veniturile aveau la rândul lor o tendinţă de creştere, în timp ce dobânzile la lei îşi urmau curba descendentă.
Ei bine, petrecerea pare că s-a terminat mai peste tot în lume, iar Băncile Centrale au început (sau vor începe în curând) să urce dobânzile.
Iar BNR pare printre cele mai grăbite, descoperind, brusc, că are de luptat la baionetă cu inflaţia, chiar dacă asta înseamnă să cadă repede şi ceva victime colaterale (cererea în economie, avansul PIB, bugetele familiilor debitorilor etc). Aş fi tentat să cred însă că, dacă garanţiile de stat nu existau în politica de acordare a creditelor ipotecare (deci în lipsa programului Prima Casă), Banca Centrală s-ar fi gândit mult mai mult la posibilitatea de a distruge nişte bilanţuri la instituţiile supravegheate în cazul în care costurile aferente împrumuturilor se majorează.
N-a fost să fie şi, din păcate, cei care au gândit şi implementat programul nu mai pot fi traşi la răspundere nici măcar din punct de vedere politic, configuraţia coaliţiei de guvernare fiind complet diferită acum de cea din 2009 (dar cei care l-au menţinut dupa 2012, da). Poate data viitoare debitorii îşi fac temele mai bine învăţând acum ambele lecţii – nu doar că nu e bine să te împrumuţi în valută când ai veniturile în lei, dar şi că nu e bine să te împrumuţi nici măcar în lei, când dobânzile sunt temporar la minime istorice şi preţurile la imobiliare urcă din nou spre stratosferă.
Autor: Cristian Dogaru
Sursa: Bursa.ro
Adauga comentariu