Schimbarea forțată a clasei politice – o formă toxică de avort social

Conducătorii oculți ai României încearcă să se legitimeze în fața poporului printr-un intermediar democratic ales: Klaus Iohannis. Toate direcțiile pe care ei doresc să le imprime țării sunt comunicate prin vocea președintelui. Ca reprezentând voința acestuia, viziunea acestuia, planul său reformator pentru o Românie a lucrului bine făcut.



Conducătorii oculți ai României dețin în acest moment o putere de decizie aproape discreționară. Îmbătați de efluviile ei, singura lor preocupare este cum s-o păstreze și s-o consolideze. Principalele obstacole de care se lovesc în acest ambițios proiect de gașcă sunt democrația, pe care sunt obligați  să o mimeze, și adevărații politicieni de opoziție, pe care trebuie să-i anihileze.

Planul de acțiune al conducătorilor oculți ai României este să depășească cele două obstacole printr-o singură mișcare: schimbarea forțată a clasei politice.

În momentul în care vor avea în guvern, în parlament, în consilii și în celelalte structuri pilotate politic oameni sub comanda lor, complet decuplați de voința electoratului, nimeni și nimic nu le va mai sta în calea gestionării țării după bunul lor plac.

„Toate partidele: aceeași mizerie”, „Toți politicienii: corupți și vânduți” sunt antemergătorii propagandistici preferați ai conducătorilor oculți ai României. Cu alte cuvinte, conducerea țării de către popor, prin instrumentele pe care democrația i le oferă acestuia din 4 în 4 ani,  partide, politicieni preferați, alegeri, a eșuat. Poporul, dominat numeric de proști, alege prost. Pentru îndreptarea lucrurilor trebuie ca, cel puțin pentru un timp, să aleagă, în locul lui, al poporului majoritar prost, unii mai înțelepți decât el. Cum ar fi: oculții!

Ambasadorul SUA s-a deghizat în medic cu robă: pretinde că ne oferă rețete salvatoare, când, de fapt, propovăduiește ignorarea voinței majorității și ne transmite sentințe de peste ocean, spre executare.

DNA, la rândul său, s-a recalibrat pentru campania electorală: anticorupția a rămas doar un pretext, activitatea dominantă devenind epurarea politică.

Doar SRI și-a păstrat îndeletnicirile. Face ce făcea și înainte, ce știe el să facă mai bine: infiltrează și dezbină. Probabil că jumătate din resursele sale de personal sub acoperire au deja carnet USR, parazitarea și deturnarea acestui partid de naivi fiind o prioritate de importanță institutională. Dar și spargerea PSD, prin crearea PRU, reprezintă o misiune cu rost. 3-4 procente transferate de la PSD către un partid care nu va prinde parlamentul ar putea constitui cheia succesului oculților: un guvern al lor.

Schimbarea forțată a clasei politice este mai mult decât un eșec anunțat: este o formă toxică de avort social.

Aleșii nației sunt rezultatul unor decenii, dacă nu secole de educație populară. Desemnarea lor prin majorități exprimate la urne vine din străfunduri istorice. Cultura, tradițiile, mentalitățile împing prin străbuni mâna alegătorului să ștampileze buletinul într-un fel și nu în altul. Așa e mecanica votului individual: cu pârghii și angrenaje ce vin din trecut. Cine își închipuie că poate reteza toate aceste relee și face pe alegător să fie, în proporție majoritară, brusc sedus de o idee nouă, fie ea și bună, se înșeală grav.

Ideea luptei anticorupției, mai ales când are printre apostoli profitori neonești și este însoțită de abuzuri scandaloase, nu poate câștiga, democratic, niște alegeri în doar câțiva ani. Chiar dacă în esență ideea este bună, asimilarea ei la nivelul unei întregi societăți cere timp și depășirea indoielilor.

„Proștii” majoritari, de care râd „deștepții” frumoși și liberi (vezi mojicia grosolană a lui Nicușor Dan la adresa teleormănenilor), înțeleg (dacă nu din inteligență măcar din instinct) când sunt trișați. Când un șmecher încearcă să-i fraierească. Și, atunci, se descurcă moromețian: trag o înjurătură printre dinți iar la vot îl lasă pe șmecher cu buza umflată.

Așa cum gestația are o durată impusă de natură, care nu poate fi scurtată de graba umană, și schimbarea unor inerții în preferințele electoratului necesită un timp minim de adaptare ce nu poate fi  nesocotit.

A băga dintr-un condei, la pușcărie, o întreagă clasă de politicieni care, până ieri, a reprezentat voința populară în proporție de 70%, este, prin ea însăși, o acțiune care creează rezistență și suspiciuni. Dacă mai se adaugă, la tema justiției „libere și imparțiale”, și o serie întreagă de fapte dubioase comise în numele ei (dosarele Olguța Vasilescu, Ponta, Tăriceanu etc.), suspiciunile se transformă în neîncredere consolidată. Când, peste toate, apar în spațiul public, la adresa Laurei Kovesi (marele simbol al luptei anticorupție) toate dezvăluirile și acuzele legate de Black Cube, cucuveaua mov și plagiat, neîncrederea consolidată devine revoltă. „Prea nu prostesc în față ăștia cu lupta lor anticorupție ca să nu mai avem noi cu cine vota! Ca să iasă ai lor, Cioloșii și Prunele. Uite, de-ai dracului, o să ieșim și o să votăm exact cum să-i doară pe ei mai tare!”.

Dar avortul la care mă refeream în titlu nu pe cei scoși din joc prin arestare îi viza ci pe aceia pe care vor să ni-i propună în loc conducătorii oculți ai României.

Așa zișii politicieni noi, onești, patrioți. Băgați pe gât poporului prost și fără viziune, pentru a-i face lui, și implicit țării, binele cu forța!

Oare a fost concepută o astfel de generație nouă de politicieni? Și dacă a fost concepută, a parcurs ea timpul de gestație necesar pentru a  fi scoasă acum la lumină matură, normală, fără malformații?

Este de ajuns să privim spre doamna Raluca Prună, pe care providențialul Cioloș (preferatul oculților) nu are voie să o atingă nici măcar cu o părintească dojană, darmite cu o demitere. Domnia sa este exponentul perfect al „înlocuitorilor de corupți” pe care ni-i propun, spre izbăvirea nației, conducătorii oculți ai României.

Ca oameni politici, aceste personaje parașutate pe listele de partid ca sânge proaspăt și ca mari speranțe de mai bine sunt, în realitate, niște avortoni (în sensul pur medical). Niște scoși la lumină înainte de termen, nepregătiți nici măcar să se țină pe ei înșiși pe picioare. Am văzut ieri la televizor un puștan cu tuleie, promovat pe liste de partidul lui Nicușor Dan, care, în afară de niște lozinci „de bine” învățate înainte de emisiune, nu avea nici cele mai elementare cunoștințe despre societatea în care trăiește, pe care dorește nu doar să o reprezinte dar și să o reformeze. Mi-a creat un sentiment apăsat de jenă modul în care s-a prezentat în față reporterilor de teren o tânără speranță a PNL, propusă pe liste, în poziție eligibilă, de doamna Gorghiu. Întrebată ceva primar despre parlament, întâi a bâlbâit un răspuns greșit, apoi s-a fâstâcit și, într-un final s-a „redresat” zicând: „ei, încă nu le știu nici eu pe toate!”.

Ca să faci, azi, politică în România, trebuie să îți asumi minimum trei sacrificii severe: renunțarea la profesia pentru care te-ai pregătit la facultate și pe care, probabil, ai practicat-o până în acest moment, acceptarea unui salariu derizoriu, de bugetar, expunerea la terfelirea imaginii tale în presă. Ce tânăr cu adevărat de calitate (din punct de vedere uman, profesional, moral) ar accepta (fără calcule compensatorii substanțiale) o astfel de revoluție în viața lui? Și pentru ce?

„Pentru mai binele țării mele” – mi-ar răspunde pe nerăsuflate, în șabloanele cu care s-a prezentat pe totă durata emisiunii de la televizor, tânărul USR-ist. Chiar crezându-l pe cuvânt, m-aș întoarce cu spatele, să nu mă vadă zâmbind: „Vei fi, poate, un parlamentar onest. Poate. Dar ce experiență de viață ai, ce știi tu să faci efectiv ca, pe lângă asta, să fii și un parlamentar util?”

În corul filarmonicii nu te primește nimeni doar pentru că nu furi și nu minți. Îți trebuie și ceva voce, și ceva școală în domeniu… Daca nu e cu suparare!

Sursa: Contele de Saint Germain