Analize și opinii

Scandalul Black Cube explodează în SUA și se relansează în România

Marele post național american NBC a anunțat vineri ceea ce pînă acum doar se vehicula pe la colțuri, anume că Donald Trump a angajat anul trecut firma Black Cube pentru a spiona oficiali implicați în încheierea acordului cu Iranul pentru a justitifica retragerea americanilor. De aici, o mare întrebare vizavi de acțiunea firmei israeliene în țara noastră, după cum vom arăta în rîndurile care urmează.



Conform NBC, Black Cube, denumită o companie-fantomă de informații, a fost angajată să obțină informații discreditante la adresa unor oficiali ai administrației Obama implicați în acordul nuclear cu Iran, ca parte a unui efort ascuns de a submina acordul multinațional.

O sursă apropiată Black Cube a declarat pentru NBC, sub protecția anonimatului, că firma e o aripă privată a Mossadului, una care nu ar lucra în veci împotriva intereselor Israelului.

Aceeași sursă a mai spus că e puțin probabil ca guvernul israelian să nu fie la curent cu obiectivele Black Cube.

Postul american confirmă, potrivit The Times of Israel, că Black Cube a început să adune informații despre Ben Rhodes, Colin Kahl și alți oficiali din mandatul Obama la doar cîteva zile după vizita președintelui american Donald Trump în Israel, anul trecut, în luna mai. Potrivit sursei, campania sub acoperire a fost inițiată “pentru Trump”, dar nu există dovezi care să lege direct administrația sa de agenție.

“Nu veți găsi niciodată numele lor pe un contract”, a spus el. “Nu pot dovedi că era vorba de administrație decât prin ceea ce mi s-a spus.”

Eforturile presupuse ale administrației Trump de a discredita acordul nuclear al lui Obama cu Iranul au fost raportate pentru prima oară de The Observer, din Marea Britanie și de ”The New Yorker”, la începutul acestei luni.

Într-o declarație adresată NBC, Black Cube a negat rapoartele, spunând că nu are nici o legătură cu administrația Trump, cu oricine apropiat de administrație sau cu acordul nuclear din Iran.

Dar, surse din preajma Black Cube susțin că aceasta a fost angajată pentru a descoperi dovezi ale unui comportament necorespunzător, de natură financiară sau sexuală, al arhitecților acordului cu Iranul, printre care Kahl și Rhodes.
Rapoartele au arătat că operațiunea face parte din campania de justificare a deciziei lui Trump, la începutul acestei luni, de retragere a SUA din acord.

CONGRESUL AMERICAN VREA ANCHETA IN CAZUL BLACK CUBE

Casa Albă nu a răspuns pînă acum dezvăluirilor privind implicarea Black Cube în politica externă a SUA, dar democrați de top din Comisiile de Supraveghere ale Camerei Reprezentanților și de Afaceri Externe și-au manifestat interesul oficial pentru orice informație despre presupusa campanie de subminare a administrației Obama.

O scrisoare trimisă joi de congresmenii Elijah Cummings și Eliot Engel afirmă că, dacă informațiile sunt exacte, ele “ridică grave semne de întrebare legat de cum și de ce o entitate străină a fost angajată să încerce să influențeze în secret politica externă a Statelor Unite”.

Scandalul de peste Ocean care tocmai explodează nu are cum să nu atingă și România, în opinia noastră, pentru că pune serios la îndoială desfășurarea evenimentelor de acum doi ani din scandalul Black Cube, așa cum a fost el prezentat publicului.

Aflăm acum din presa americană că Trump a angajat serviciile Black Cube la foarte scurt timp după momentul cînd era condamnat la București ultimul agent israelian implicat în scandalul spionării lui Kovesi, Ron Weiner.

Trăgînd linie și adunînd, cel mai puternic om al planetei, președintele SUA, angajează pentru o misiune de cea mai mare importanță care se poate imagina – una care poate redesena harta geopolitică a lumii – o firmă care tocmai dăduse, oficial, un chix lamentabil într-o țară necăjită de la marginea Europei, într-o misiune infinit mai banală.

Un chix care s-a lăsat cu arestarea unor agenți ai firmei ziua în amiaza mare și sub obiectivele unor paparazzi; mai apoi, cu maximă promptitudine, aceștia și-au recunoscut vina și au primit condamnări simbolice, după ce le săriseră mămicile, venite în grabă la București, în ajutor.
De rîsul curcilor am spune, se prezintă această versiunea oficială.

Orice mare client al unei firme implicate în asemenea eșec s-ar gîndi de două înainte de a mai apela la serviciile ei.

Ori, dacă Trump a făcut-o totuși, e cert că el, sau oameni lui, știau destule despre backgroundul firmei.

Inclusiv despre cea mai recentă operațiune a lor devenită publică, scandalul din România.

Scriam pe 25 octombrie 2016:

”De această dată, firma israeliană pare să fi dat chix rău de tot cu amîndouă. Nu doar că nu a obținut dovezile cerute anti-Kovesi, dar și-a mai dat și clienții în gît la parchet, ba a și recunoscut oficial că i-a înregistrat pe șest.

Cine ar mai avea încredere în serviciile BC după acest episod?

Să te împotmolești într-o țară ca România, iată umilința supremă pentru foștii/actualii grei ai Mossad.”

Cîteva luni mai tîrziu, aflam răspunsul șocant la întrebarea cine ar mai avea încredere în Black Cube: președintele SUA.

AU ȘTIUT AMERICANII ADEVĂRUL DESPRE OPERAȚIUNEA BLACK CUBE IN ROMÂNIA?

Angajarea Black Cube indică, în acest caz, mai mult decît limpede că americanii știau motivul real din spatele eșecului israelienilor.

Cum ar fi ipoteza că cineva foarte greu în stat a aflat de operațiune și a deturnat-o spre altă direcție, scopul fiind forțarea mîinii președintelui în numirea Laurei Kovesi pentru un nou mandat. Decizie față de care ne amintim că Iohannis a avut rezerve și care a întîrziat zile bune să se producă, probabil și pe fondul temerilor că șefa DNA l-ar putea contracandida la prezidențiale.

Dar care s-a produs imediat după izbucnirea scandalului Black Cube.

Cum se știe, s-a vehiculat la noi inclusiv scenariul – susținut și de Dan Zorella de la B.C. – conform căruia Iohannis și Hellvig s-ar fi aflat la originea angajării Black Cube pentru a contribui decisiv la eliminarea Laurei Kovesi. „Am precizat lui Dagan că, din cîte am înţeles noi din prima întîlnire cu Daniel (Dragomir n.n.), clienţii care stau în spatele proiectului sînt Hellvig şi preşedintele”spunea Zorella într-o stenogramă apărută în presă.

Mai ales că, interesantă coincidență, Black Cube a început să opereze la noi imediat după vizita președintelui român în Israel, în martie 2016.

Cine putea afla și deturna, în acest caz, o operațiune pritocită inclusiv de directorul SRI?

Nu știm.

Posibil cineva cu grad foarte mare prin vreun serviciu secret și pe care, ulterior, Hellvig și Iohannis s-au răzbunat trecîndu-l în rezervă fără tradiționala înaintare în grad. Dar astea sunt – nu-i așa? – doar speculații.

Autor: Bogdan Tiberiu Iacob

Sursa: CorrectNews