Să silabisim împreună: FA-LI-MENT!

Semnale sunt. Din ce în ce mai multe şi din ce în ce mai clare. O bună parte dintre măsurile anunţate în ultimele luni de ministrul liberal al Sănătăţii deranjează diverse zone din breasla medicală şi anumite interese de afaceri. Ministrul Eugen Nicolăescu şi-a făcut deja destui duşmani.

Dar de ce Nicolăescu, altfel un politician care cunoaşte bine metabolismul electoral, îşi asumă riscul de a se pune rău cu atât de mulţi şi în acelaşi timp?

Înainte de a fi ministru al Sănătăţii, Eugen Nicolăescu este politician, iar pentru un politician este esenţial să-şi ţină electoratul cald. Cu orice ocazie şi la orice întâlnire, Eugen Nicolăescu repetă obsesiv ceea ce a devenit formula sa magică: “2013 va reprezenta un an al schimbărilor fundamentale într-un sistem sanitar care are nevoie de o reformă profundă”.

Această mantră poate fi interpretată în două feluri: fie ca acea minciună care repetată de o mie de ori devine adevăr, fie ca o încercare de a pregăti poporul pentru schimbarea ce va să vie. În viitorul apropiat vom afla care dintre cele două este cea corectă.

Întotdeauna însă, alături de această formulă magică, ministrul Nicolăescu ţine să adauge că “banii sunt puţini. Asta este. E aşa de greu de înţeles?”
E greu de înţeles, domnule ministru! Mai ales atunci când camuflăm realitatea după un deget subţire. Căci 2013 nu este doar anul schimbărilor fundamentale, ci şi anul în care sistemul public de sănătate din România a intrat în faliment. Diferenţa faţă de anii anteriori este că, în 2013, Guvernul Ponta a promis să plătească datoriile de 800 de milioane de euro pe care statul român le are la companiile farmaceutice.

Grav subfinanţat şi subţiat de corupţie, sistemul public de sănătate nu poate rezista unei aşa lovituri. Asta o ştiu şi premierul Victor Ponta, şi ministrul Eugen Nicolăescu.

Dar niciunul dintre ei, politician fiind, nu-şi permite să admită public realitatea şi să spună lucrurilor pe nume: suntem în FALIMENT. Asta, deşi cele mai contestate măsuri anunţate la foc continuu de Ministerul Sănătăţii chiar asta arată: că sistemul public de sănătate este în faliment.

În astfel de condiţii, orice economie, fie ea cât de mică, echivalează cu gura de oxigen a înecatului. Se duce la fund, simte asta, e panicat. Dar mai fură un pic de aer, şi încă un pic, şi încă un pic, în speranţa că un colac de salvare va apărea.

Eugen Nicolăescu a anunţat tăierea totală a finanţării pentru serviciile de stomatologie, aproximativ 13 milioane de euro. Medicii dentişti au reacţionat printr-un comunicat foarte dur, dar asta nu a contat. Căci ministerul are nevoie de bani.

Eugen Nicolăescu a anunţat reducerea a 3.000-4.000 de posturi în urma reorganizării Direcţiilor de Sănătate Publică. Directorii acestor instituţii au dat declaraţii dure şi un val de critici s-a pornit dinspre mass-media, dar asta nu a contat. Căci ministerul are nevoie de bani.

Interesante sunt motivele invocate de Ministerul Sănătăţii pentru aceste tăieri. Economiile realizate prin restructurarea DSP-urilor vor fi folosite pentru “programele de oncologie”. Cele 13 milioane de euro au fost extrase de la stomatologi pentru a nu se tăia de la oncologie şi de la diabet. Statul român a ajuns aşadar să finanţeze programe de sănătate vitale prin reduceri de la stomatologie şi concedierea câtorva mii de birocraţi.

Proiectata reorganizare a salarizării medicilor este tot o gură de oxigen a înecatului. Opţiunea oferită medicilor pentru a profesa doar într-un spital de stat – ore suplimentare în pături private din interiorul spitalului de stat – nu este altceva decât încercarea disperată de a păstra în sistemul public o parte din banii care, altfel, se duc în cel privat.

Acesta a fost şi rostul interdicţiei spitalelor private de a mai încheia, în anumite patologii (oncologia se numără printre ele), contracte pe bani din fondul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Atunci, cercuri de interese din zona medicală privată şi-au exprimat vehement nemulţumirea în spaţiul public şi în culise (unde încă o fac), dar asta nu a contat. Ministerul Sănătăţii avea nevoie de bani.

Colacul de salvare aşteptat de Ministerul Sănătăţii, în timp ce mai fură o gură de oxigen, ar putea veni din trei părţi:
– Creşterea contribuţiilor pe care românii le plătesc legal pentru sănătate  – o astfel de măsură nu ar conveni electoral PNL-ului;
– Reducerea numărului de servicii medicale oferite oficial de către statul român oricărui cetăţean, fie el neplătitor de taxe  – o astfel de măsură nu ar conveni electoral PSD-ului;
– Reducerea fenomenului prin care zeci de mii de firme nu-şi plătesc contribuţiile la sănătate, începând de la cazul celor câteva sute de avocaţi timişoreni şi până la marile companii de stat care datorează miliarde la Fondul Asigurărilor de Sănătate (CFR-ul fiind campion) – o astfel de măsură nu poate fi aplicată de USL, cum nu a putut fi aplicată nici de PDL, pentru că România are un stat slab şi corupt.

Cum niciuna dintre aceste măsuri nu este fezabilă fără costuri electorale importante pentru un partid sau pentru celălalt, singura soluţie este schimbarea completă a mecanismului de funcţionare a sistemului de sănătate publică. Aceasta este “schimbarea fundamentală” pomenită de atâtea ori de Eugen Nicolăescu.

Dar, ca orice reformă radicală, este nevoie de timp până la momentul aplicării ei. Cu atât mai mult cu cât ai la dispoziţie doar câteva zeci de specialişti capabili să alcătuiască un plan coerent. Dar, până în acel moment, Ministerul Sănătăţii trebuie să menţină aparenţele, peticind aici, mai tăind de acolo şi jucându-se de-a Dumnezeul care decide ce bolnav  îşi merită tratamentul şi ce bolnav nu.

Între timp, spitalele din judeţul Covasna, de exemplu, primesc în 2013 cu 20% mai puţini bani decât anul trecut.

“E nevoie de bună-credinţă” pentru a înţelege situaţia în care ne aflăm, mai spune Eugen Nicolăescu. Aşa e. Să silabisim împreună şi cu bună-credinţă: FA-LI-MENT!

Autor: Vlad Mixich

sursa: curierulnational.ro