Pentru mulți, „dreptatea” și „justitia” sunt sinonime, dar această premisă este mai mult decât greșită. În România sunt zeci de cazuri care demonstrează că justiția este, de multe ori, antonimul dreptății. Bineînțeles că este greu să vorbim despre dreptate, deoarece termenul descriere o evaluare individuală a binelui sau a răului.
Orice ce om care înțelege niște concepte simple de drept dorește să se facă justiție nu dreptate pentru că dreptatea are un înțeles diferit pentru fiecare dintre noi. Dar în România deja dreptul nu mai contează, legile sunt o barieră doar pentru fraieri și Constituția este hârtia pe care cei mai mulți nu au citit-o iar cei care o citesc o fac doar pentru a o eluda.
Am ajuns în situația actuală pentru că am vrut dreptate și nu justiție
Auzim des că trăim într-o republică a procurorilor. Că ”statul de drept” este o cacealma care ne este servită să înghițim mai ușor acțiunile ”justuției”. Că DNA sau judecătorii conduc România. Aceste afirmații sunt într-o oarecare măsură adevărate, dar să nu uităm că și noi suntem vinovați pentru asta. Am strigat de multe ori în acești 26 de ani că vrem dreptate, că îi vrem pe toți la pușcărie, că parlamentul este o adunătură de hoți, că partidele ascund infractori și mai ales că nu poți ajunge sus dacă nu furi.
Atunci când DNA a început arestările, cu Adrian Năstase, Ioan Niculae, Dan Voiculescu, Viorel Hrebenciuc, Irina Socol, Elena Udrea, Alina Bica și lista poate continua, majoritatea ne-am bucurat. În sfârșit România scapă de corupți, în sfârșit se face dreptate. Unii consideră și acum că s-a făcut dreptate. În ochii opiniei publice acei oameni sunt vinovați și poate ei sunt vinovați și în realitate, dar dacă vorbim de legi, putem spune foarte clar că justiție nu s-a făcut.
Oricât de antipatici ar fi Năstase, Udrea sau Hrebenciuc trebuie să recunoaștem că în cazul lor justiția a fost făcută mai mult în presă. Probele au fost cel mult circumstanțiale iar judecătorii au fost puși sub o presiune imensă de opinia publică și de mass-media.
Atunci voiam dreptate, justiția era ceva care nu ne mai mulțumea. Acum, în fața abuzurilor ne simțim ca în anii 50.
Credeți că atunci când comuniștii i-au arestat pe Brătianu, Coposu sau Maniu publicul s-a revoltat? Nu. Toți în sinea lor se bucurau. Au furat, merită să facă pușcărie, chiar dacă nu erau închiși pentru că au furat. Chiar dacă regimul represiv s-a întos apoi și împotriva populației, la început cetățenii au privit oarecum încântați pleiada de arestări a oamenilor politici.
Acum, România are în DNA o instituție de forță care, se pare, nu poate fi controlată. Mulți văd în asta o problemă iar alții un avantaj, dar exact ca și în problema cu justiția și dreptatea, trebuie să predomine legea nu party-prix-ul.
Situația din România se potrivește foarte bine cu vorbele pastorului luteran Martin Niemöller:
“Când naziștii au venit sa îi ia pe comuniști, n-am scos o vorba. Nu eram comunist. Când i-au arestat pe social-democrați, am tacut. Nu eram social-democrat. Când au venit sa îi ia pe sindicaliști, nu am protestat. Nu eram sindicalist. Când au venit sa îi ia pe evrei, nu m-am revoltat. Nu eram evreu. Când au venit sa ma ia pe mine, nu mai rămăsese nimeni, care să-mi ia apărarea.”
Autor: Alexandru David