Summitul NATO și mai apoi întâlnirea G7 de la Taormina au arătat că Trump vrea o lumea schimbată și nu doar a spus asta ci a și început să schimbe lucrurile. Germania și Franța, liderii UE și cei care doresc păstrarea status-quo-ului, au contrat puternic propunerile președintelui american.
Poziția Angelei Merkel în legătură cu SUA și Marea Britanie (Europa trebuie să-și ia destinul în popriile mâini) este ceva unic în relațiile transaltlantice. A mai fost un moment asemănător în 2003, dar abordarea a fost mult mai soft din partea europeanilor. Atunci, cancelarul german Gerhard Schroeder și președintele francez Jacques Chirac au îndrăznit, cu multe menajamente, să îl înfrunte pe liderul american în cazul intervenției din Irak.
Conflictul ascuns dintre Germania și SUA continuă de la începutul anilor 2000. Atunci, Germania nu s-a implicat deloc în Irak, iar în Afganistan a desfășurat o forță relativ mică, cu restricții în privința operațiunilor de luptă.
Disputa a continuat pe tărâm economic. Departamentul de Justiţie din SUA a decis să amendeze cea mai mare bancă din Germania, Deutsche Bank, cu 14 miliarde de dolari, o sumă suspect de asemănătoare cu amenda dată de Comisia Europeană companiei americane Apple. Apoi a urmat scandalul Volkswagen, moartea TTIP și cel mai recent episod, ieșirea Statelor Unite din Tratatul de la Paris privind schimbările climatice.
După războiul diplomatic și cel economic, urmează cel militar, chiar dacă nu în cel mai propriu sens al cuvântului. SUA și UE trebuie să-și delimiteze zonele de influență în Europa. Trump este liderul de facto al NATO, iar Germania controlează Uniunea Europeană și propune proiectul ”Armatei europene”.
Germania are alături Franța după victoria lui Macron, Olanda și mai ales pe democrații din Statele Unite, care fac orice pentru a șubrezi poziția lui Trump, atât intern cât și extern.
În schimb, Trump beneficiază de forța administrației prezidențiale, de acorduri ferme cu Polonia și Ungaria, statele baltice și Marea Britanie.
Cum se poziționează România?
Proiectul armatei europene este unul vechi, care nicioadată nu a avut sens în interiorul NATO. Totuși, după ultimele disensiuni, Germania a demarat ceea ce poate fi numit un proiect pilot. Astfel, la armata germană se vor alătura detașamente din Cehia, Olanda și România. Aceste informații au fost prezentate săptămâna trecută de Foreign Policy.
Da, se pare că România este parte din acest proiect fără ca cineva să fi ridicat problema la București. Afinitățile președintelui Iohannis sunt clare, este evident că are o relație specială cu Merkel și Germania, dar plasarea României în proiectul ”Armata europeană” este unul deosebit de periculos.
Pe de o parte, guvernul se poziționează pro-SUA și NATO și alocă 2% din PIB pentru apărare, iar președintele trimite niște detașamente în Germania. Poziționarea României este ambiguă dar să sperăm că lucrurile se vor rezolva după vizita lui Iohannis la Washington. Atunci, România trebuie să aleagă între Germania sau Statele Unite, iar această alegere de care nu vorbește nimeni ne poate decide într-o largă măsură viitorul.
Autor: Alexandru David
Adauga comentariu