Cine are azi interes să transforme Rusia într-o nouă Germanie ultranaţionalistă, războinică şi, într-un final, foarte periculoasă pentru lumea occidentală, aşa-zisa altădată lume liberă ? Nu sunt cumva urmaşii direcţi ai Finanţei şi ai patronatului industrial occidental care l-au trimis pe Vladimir Ilici Lenin, într-un tren blindat, din Elveţia în Rusia în 1917?
Nu sunt urmaşii, cel puţin în gândire, în spirit, ai celor care l-au lăsat, ba chiar sprijinit pe Hitler să devină ce a devenit ? Azi, sponsorii lui Hitler sunt binecunoscuţi : Henry Ford, patronatul cărbunelui şi al oţelului, Thyssen, Krupp etc., etc. Iar fără capitalul venit de pe Wall Street, nu ar fi existat nici IG Farben, nici Adolf Hitler şi nici al doilea război mondial.
Povestea spusă recent de Theresa May despre otrăvirea spionului rus-britanic Skripal şi a fiicei sale, poveste reluată imediat în SUA de Rex Tillerson, încă şef al Departamentului de Stat la acel moment, dar şi de preşedintele Donald Trump, cu expulzările de diplomaţi ruşi care au urmat, inclusiv din România şi Moldova, seamănă prea de tot cu basmul cu cocoşul roşu. Adică pare a fi o invenţie prea de tot ridicolă. I-a mai văzut cineva pe Skripal şi pe fiica sa, vii, bolnavi sau morţi ? Ruşii pretind că, dacă într-adevăr au fost otrăviţi cei doi, fapta le este imputabilă britanicilor. Cine are dreptate ? Ce probe avem într-un sens sau în altul ? Nici una. Poţi declanşa un nou război rece numai pe o poveste cu cocoşul roşu ? După cum se vede, poţi. Îşi mai închipuie lumea occidentală că e crezută pe cuvânt, orice ar povesti politicienii ei ? Elita complice, poate. Poporul, nu. După povestea cu armele de distrugere în masă spusă de Colin Powell şi de Tony Blair, compromişi pentru totdeauna, şi atâtea alte fabulaţii „din raţiuni de stat”, politicienii occidentali încă mai cer să fie crezuţi fără probe ?
O publicaţie franceză readuce în actualitate o opinie a celebrului George Kennan, fost ambasador american la Moscova (1944-1946), fost şef al Departamentului de Stat (1947-1948), inventatorul politicii americane de „îndiguire” a puterii sovietice. Opinia aceasta datând din 1998 (publicată în New York Times de Thomas Friedman la 2 mai 1998), când marele diplomat american avea 94 de ani, conţine o analiză foarte severă a noii politici americane, de după căderea URSS, de extindere a NATO cât mai aproape de frontierele noii Rusii :
„Da, povestiţi copiilor şi nepoţilor că aţi trăit în epoca lui Bill Clinton şi William Cohen, în epoca lui Madeleine Albright şi Sandy Berger, în epoca lui Trent Lott şi Joe Lieberman, şi că aţi fost prezenţi la crearea noii ordini de după războiul rece, când aceşti giganţi ai politicii externe şi-au pus creierii laolaltă pentru a naşte… un şoricel. Noi suntem în era piticilor. […] Eu cred că este începutul unui nou război rece. Cred că ruşii vor reacţiona treptat de-o manieră adversă şi că aceasta va avea un efect asupra politicilor lor. Cred că e o eroare tragică. Nu există nici o raţiune de a face aşa ceva. Nimeni nu era ameninţat. Această extindere va face să se răsucească în mormânt Părinţii Fondatori ai acestei ţări. Noi ne-am angajat să protejăm un mare număr de ţări, deşi nu avem nici resursele şi nici intenţia de-a o face în chip serios. […] M-au iritat în mod special trimiterile la Rusia ca la o ţară care moare de dorinţa de a ataca Europa de Vest. Oamenii oare nu înţeleg ? Diferendumurile noastre erau cu fostul regim sovietic. Şi acum noi le întoarcem spatele acestor oameni care au organizat cea mai mare revoluţie din Istorie ca să pună capăt regimului sovietic, şi asta fără vărsare de sânge.”
Cum se poate explica această ofensivă împotriva Rusiei, bazată doar pe cazul (probabil, inventat) Skripal ? Simplu : operaţiunea psihologică Russiagate în SUA a eşuat lamentabil, iar Brexitul se dovedeşte a fi o teribilă gaură neagră, economică şi politică, pentru Marea Britanie şi, mai ales, pentru guvernul conservator al lui David Cameron (care a organizat referendumul) şi al Theresei May (care trebuie să gestioneze Brexit-ul). Criza generală în care a intrat Occidentul nu poate fi totuşi explicată populaţiilor nemulţumite doar prin diabolizarea Rusiei în general şi a lui Vladimir Putin în particular.
Autor: Petru Romoşan
Sursa: Flux.md
Adauga comentariu