Piticii culturii românești de genul unui Boia sau Patapievieci, primul remarcându-se prin faptul că îi consideră pe români un popor insignifiant în istoria și cultura europeană, fără drepturi istorice în Transilvania, iar al doilea fiind celebru prin emanații pseudointelectuale de genul “Românii nu pot alcătui un popor pentru că valorează cât o turmă: după grămadă, la semnul fierului roşu…” sau “Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbră fără schelet, o inimă ca un cur, fără şira spinării”…, așadar, piticii culturii românești vor avea încă o ocazie să le stea vorbele în gât, cu tot cu conținutul lor filozofic, ca urmare a declarațiilor fabuloase făcute de un reputat om de știință german, doamna Barbara Deppert Lippitz, arheolog, probabil cel mai mare expert în aur din Europa.
Fiind prezentă în România pentru analiza brățărilor dacice din aur, a căror autenticitate este dincolo de orice discuție, Barbara Deppert Lippitz ne spune:“Sunt unul dintre specialiștii cei mai cunoscuți, nu numai în Europa, ci în toată lumea, și spun adevărul. Civilizația dacică este magnifică, iar eu sunt mândră că mă lupt pentru daci, aici, în țara dumneavoastră. ”(Marius Fincă – “Cine sunt strămoșii noștri?”)
Ce ironie! Să vină un străin să lupte pentru daci în timp ce autoritățile științifice românești îi îngroapă, lăsând în paragină cetățile dacilor, eliminându-i din manuale…
Într-un intrerviu acordat revistei Formula As, arheologul german ne mai spune și alte lucruri extraordinare. Iată câteva extrase semnificative din acest interviu:
“Voi sunteti cu siguranta urmasii dacilor. Romanii au venit, au luat aurul, au stat o perioada si au plecat. Este adevarat ca au lasat si cateva urme prin aceasta trecere temporara pe teritoriul dac. Au lasat putina latina, pentru ca latina era limba oficiala, au lasat ceva monumente, expresie a recunoscutei culturi romane, si foarte putine obiceiuri, dar ei nu au putut sa schimbe structura poporului dac, pana la plecarea lor si nici dupa aceea. Poporul român, care desigur a suferit si alte influente, se deosebeste radical de cel italian. Este mult mai ospitalier, mai jovial, mai comunicativ. Legatura românilor cu natura este mult mai profunda decat a celorlalte popoare europene. Si aceasta este cea mai importanta mostenire pastrata de la daci. Dacii erau una cu natura. Natura era viata lor, iar viata lor era natura.”
“Aveti peste 6000 de ani de istorie a aurului! Este istoria voastra si numai cine nu vrea nu o priveste la adevarata ei valoare. Dupa parerea mea, sunteti singura tara din Europa care are istoria scrisa in propriul ei aur. Si asta este un lucru rar si exceptional, de care puteti sa fiti mandri. Probabil ca numai in America de sud, la Bogota, in celebrul muzeu al aurului, putem vedea expus aurul indienilor, dar aceasta reprezinta doar o parte a istoriei lor si nu o intreaga istorie gravata in aur, asa cum aveti voi. Nici la Luvru, nici la British Museum si nici in muzeele din Statele Unite nu gasim ce exista in muzeul dumneavoastra de istorie. (este vorba de Muzeul Național de Istorie din București – n.m.) Sigur, au multe exponate de aur si aceste muzee, dar ele apartin altor culturi decat ale tarilor respective. Este regretabil ca voi, romanii, nu ati profitat de aceasta istorie scrisa in aur, asa cum ati fi meritat. Si cand spun “ati fi meritat”, ma gandesc la ceea ce istoria voastra a insemnat pentru Europa, la forta pe care aurul vostru a avut-o in construirea unei civilizatii demne de marile civilizatii ale lumii. Aici, la voi, nu gasim aur cumparat sau obtinut prin cuceriri, ca in celelalte muzee ale lumii. Aici vorbim, in exclusivitate, de aur autohton.”
“Voi, poporul roman, puteti sa va mandriti cu originea voastra si sa va considerati cel putin egalii celorlalte popoare care au radacini in batrana Europa”
(Dacă ești din Cluj îți recomand să vizitezi Muzeul de Artă Cluj-Napoca care găzduieşte în perioada 4 februarie-22 martie 2015 expoziţia-eveniment itinerantă „Aurul şi argintul antic al României”. VEI FI UIMIT!)
Sursă citate: http://www.formula-as.ro/2007/770/mica-enciclopedie-as-27/barbara-deppert-lippitz-8004
Oare nu le este rușine tuturor celor care au scuipat pe istoria și cultura geto-dacilor și a poporului român în ansamblul său? Oare nu se simt vinovați pentru manipulările la care sunt parte, pentru complicitatea la menținerea falsului istoric? Câți străini ar trebui să mai vină și să declare public că nu ne cunoaștem istoria adevărată și să sesizăm că principalii dușmani sunt chiar în interior?!…
Oameni buni, să fim mândri de originea noastră și să ne comportăm în așa fel încât să fim demni de această moștenire, precum ne îndeamnă, încă din anul 1859, istoricul francez Jules Michelet: “Nu invidiați vechile popoare, ci priviți-l pe al vostru. Cu cât veți săpa mai adânc, cu atât veți vedea țâșnind viața!” (Elie Dulcu – ȚRomânii, o antichitate arhaicăț, c. I.)
E cel mai bun îndemn. Să strângem rândurile și să ne redescoperim istoria. Așa va afla și Europa unde îi sunt o parte din rădăcini!
Daniel Roxin
Vă recomand să vizionați filmul FABULOASA ISTORIE STRĂVECHE DIN CARPAȚI, un film documentar pe care l-am realizat în colaborare cu istorici și arheologi importanți din România. Veți afla lucruri uimitoare! Vizionare cu folos!
Stapanirea ROMANA a lasat desigur urme pe teritoriul Romaniei dar nu prea spectaculoase incat sa ne convinga, ca noi romanii am fi de la ROMA. Taranii nostri sustin cu tarie ca noi suntem aici de cand lumea. M-am nascut in Baragan, pe malul Mostistei, nu departe de lacul Boian si sunt sigur ca suntem aici decand lumea. Peste tot dai de cioburi si de oseminte vechi de mii de ani. Nenorocirea ca cei ce ne-au incalecat si asuprit ne-au furat nu numai averea ci ne-au presarat cu tradatori. Patapievici nu este roman, chiar daca are cetatenia prin nastere. Este fiul unui general NKVD-ist sovietic, iar rusii ne urasc la fel ca si ungurii, daca nu mai mult. Acest patapievici ne uraste din nasterea lui alogena, nu avem ce ii pretinde, este un strain si un dusman din nasterea lui. PLesu si Lichianu, tot alogeni, iar alogenul se da cu banu nu cu neamu, la el neamu este ala de unde poate profita. “Unde este bine, acolo este patria!”, asta este crezul alogenului. Noi romanii bastinasi, dezbinati si invrajbiti tot de un alogen, gagauz, care ne fu presedinte prin ingaduinta noastra condamnabila, avem decat patria asta a strabunilor nostri, si daca ne este bine sau ne este rau, patria asta o avem si ori crapam pentru ea si al ei prinos, ori ne pitim si nu vedem dusmanii ei si atunci ne meritam soarta asta nenorocita. Nu-l inteleg pe Boia, cum de poate fi atat de decazut, desi vine din neam mare romanesc. Daca ii place sa se faca ungur, atunci sa se faca mai repede pana nu-l vor uri romanii ca pe un sarpe otravit. Intr-o buna zi se vor trezi acesti romani, se vor ridica si napraznici vor fi cu cei din lista neagra a acestui popor. “Hristosi sa fiti, nu veti scapa, nici in mormant!”