Analize și opinii

România și cele două economii. Ilie Șerbănescu: “Trebuie să fii idiot să investești!”

Analistul economic Ilie Șerbănescu a explicat, pentru DC News, că în România există, de fapt, două economii – una profitabilă și cealaltă care merge în deficit.  



“În România vorbim despre două economii distincte. În primul rând, vorbim despre economia celor care dețin controlul, care au toate resursele strategice și marile afaceri din România. Aceștia sunt în marea majoritate străini. Petrolul, gazele, toate industriile, băncile, toate sunt la ei, nu la noi. Această economie este profitabilă. Noi, românii, suntem consumatori concreți. Adică cei care mastichează după ce alții fac jocurile. Românii sunt în deficit. Ei reprezintă cealaltă economie. Dacă m-aș raporta doar la români, un euro ar trebui să fie spre 5 sau 6 lei pentru că importurile sunt mult mai mari decât exporturilor și peste tot este deficit. Cei care reprezintă economia dominantă nu au interes să fie un curs mare. Aceste două economii nu au legătură una cu cealaltă”, ne-a spus Șerbănescu.

Așteptăm degeaba investițiile străine

“Florin Georgescu a scos o carte despre capitalul din România. El spune cam același lucru, însă nu o poate spune ca mine. Eu sunt mai direct. Concluzia la care ajunge este că economia din România nu are capital. Eu zic că sunt două economii și totul devine mai explicit. Străinii folosesc formula simplă – investiții minime, profituri mari. Noi tot așteptăm investițiile lor. Nu vor veni. Investițiile vin doar acolo unde înlocuiesc forța de muncă scumpă. Altfel, trebuie să fii idiot să investești, tu având profit mare din forța de muncă slab plătită. Nu are nevoie. Ceilalți, adică românii, fac ce pot. Așa că soluția lui Georgescu este să capitalizăm economia românească. De unde bani?” , a completat analistul economic.

Autor: Bogdan Cotigă

Sursa: DC News