Dacă, pe termen scurt, principala preocupare a Europei este evitarea coborârii în infernul financiar, pe termen lung, e reducerea decalajelor de competitivitate dintre economiile continentului. Problema competitivităţii devine vitală pentru viitorul oricărei ţări, declara Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, care de ani buni se străduieşte să explice românilor că nu există salarii sau pensii în afara productivităţii muncii. Cea mai bună dovadă este şi actuala criză a datoriilor şi deficitelor publice din Europa, care a izbucnit, după aprecierile cancelarului german Angela Merkel, “în ţările insuficient competitive, care trăiesc peste posibilităţile lor”, cum este şi cazul României. Berlinul consideră că Europa are nevoie de o nouă cultură a stabilităţii financiare, care poate fi statornicită îndeosebi prin sancţiuni mai rapide şi mai severe pentru ţările care fac deficite publice.
Nu este prima dată când ţările europene sunt confruntate cu astfel de probleme. În ultimul sfert de veac, s-au consemnat 12 ajustări fiscale masive, în cursul cărora s-a tăiat până la 11% din PIB, iar eforturile au durat între 4 şi 10 ani. Grecia a realizat la începutul anilor 90 o ajustare de amploarea celei pe care este obligată să o facă acum – peste 10% din PIB. Danemarca şi Italia au redus la fel de mult deficitele bugetare. Portugalia, Suedia, Finlanda şi Belgia au făcut ajustări de 8-9% din PIB. S-a mers pe două căi de asanare a finanţelor publice. Ţările din sudul Europei au folosit ca principal instrument creşterile de taxe şi impozite, în timp ce ţările din nordul continentului s-au axat pe reduceri semnificative de cheltuieli publice. În toate cazurile, măsurile de austeritate au avut costuri atât economice, cât şi politice, dar nu de amploarea la care se aşteptau unii politicieni.
Schimbări de guvern din cauza măsurilor de austeritate s-au produs doar într-o treime din ţările studiate. Restul statelor nu au cunoscut nicio schimbare, deoarece economiile în care s-a recurs la reducerea cheltuielilor în locul creşterii taxelor s-au redresat mai repede, astfel încât, până la următoarele alegeri, electoratul a simţit şi efectele benefice ale ajustărilor bugetare.
România a ales modelul urmat de ţările nordice, care a avut mai mult succes decât cel folosit de statele mediteraneene. Calculul este clar. Reducerea salariilor bugetarilor cu 25% va aduce o economie de 1% din PIB, iar amputarea pensiilor şi a altor cheltuieli sociale cu 15% – încă 1%. Pe partea de venituri, creşterea unor taxe din afara celor importante va însemna un plus de 0,3% din PIB. Dacă scădem ajustarea de 2,3% din 9,1%, la cât s-ar ridica deficitul bugetar în condiţiile în care nu ar fi luate aceste măsuri, ajungem la un deficit de 6,8%. Cu o condiţie: ajustarea să se facă rapid şi corect. În caz contrar, România riscă să iasă din acordul cu FMI, Uniunea Europeană şi Banca Mondială, ceea ce ar însemna o adevărată catastrofă pentru că nu ne-am mai putea finanţa deficitele, iar consecinţele sociale ar fi nebănuit de mari.
După implementarea măsurilor anunţate se pot lua în calcul şi alte reţete de însănătoşire a finanţelor publice, cerute cu insistenţă de partidele din Opoziţie, care atunci când au fost la Putere, le-au pierdut însă din vedere. Noi măsuri sunt cu atât mai necesare cu cât procesul de austeritate nu începe acum şi se încheie la sfârşitul lui 2010. Economii va trebui să facem şi la anul şi în celălalt an, până când productivitatea muncii, care a rămas mult în urma creşterilor de salarii şi pensii, va recupera terenul pierdut şi va ajunge să recunoască nivelul lor actual. Recuperarea a ceea ce se pierde acum nu depinde deci de decrete ale Guvernului, oricare ar fi el, ci de competitivitatea economică, adică de calitatea muncii noastre. Asemenea realităţi le avea, probabil, în vedere şi guvernatorul BNR când afirma: “Problema competitivităţii este vitală în perspectivă pentru România”.
Gheorghe Cercelescu
sursa: gandul.ro
Adauga comentariu