Analize și opinii

România neamțului Iohannis a ajuns groapa de gunoi a Germaniei

USRPLUS amorsează un potențial scandal major în interiorul guvernării, denunînd operațiuni ilegale privind importuri masive în ultimele săptămîni de deșeuri periculoase – la loc de cinste cele medicale – din state europene ”grele”, în special din Germania, care sunt depozitate sau arse ilegal poluînd grav solul, apele și aerul și periclitînd sănătatea românilor. La ora formulării acestor acuzații în Parlament, președintele Iohannis pedala pe bicicletă și vorbea românilor despre necesitatea depoluării.

”România pare că devine campioană europeană la importul de deșeuri neconforme, acest lucru întâmplându-se în contextul în care suntem codași la nivelul UE în privința reciclării” afirmă deputatul USRPLUS Radu Miruță într-o interpelare introdusă azi în parlament.
”Sub pretextul importului de produse de uz casnic second hand, declarându-se în fals ca fiind deșeuri conforme, ajung în România pe diferite căi (maritim, rutier) mii de tone de deșeuri neconforme, între care, se pare, tot mai multe deșeuri medicale sau substanțe toxice. Imensa lor majoritate sunt îngropate pe câmpuri sau arse ilegal în condiții improvizate cu un impact negativ major asupra sănătății oamenilor, calității aerului, solului și apelor din România.
Conform informațiilor publice, în ultimele 45 de zile, sute de containere cu astfel de deșeuri neconforme au ajuns în România provenind din țări ale Uniunii Europene (Italia, Spania, Portugalia, Belgia) și din Regatul Unit al Marii Britanii.
Săptămâna trecută un nou lot de 30 de containere cu astfel de deșeuri a sosit din Germania, date preliminare vorbind de alte cca. 70 care se aşteaptă să intre pe teritoriul țării noastre.
În contextul în care, pe de o parte, China își mentine pozitia de a renunta la importul de deșeuri, iar pe de altă parte, prețul privind ”prelucrarea” acestor deșeuri explodează în vestul Europei (cca.500 de lire/tonă în Marea Britanie, 400 de euro/tonă în Germania) în raport cu România (cea.17 euro/tonă) escaladarea mafiei importurilor deșeurilor neconforme este previzibilă” mai susține partidul lui Dan Barna.
USRPLUS cere oficial guvernului să furnizeze date despre dimensiunea totală a acestor operațiuni ilegale (număr de tone pe tipuri de deșeuri) și măsurile concrete pe care le preconizează pentru eliminarea acestui fenomen.

Autor: Bogdan Tiberiu Iacob

Sursa: corectnews.com