Analize și opinii

România, mitul unei ţări normale

„Există o ţară unde merge și așa nu merge. Unde treacă-meargă nu trebuie nici să treacă, nici să meargă. Unde treaba românească este același lucru cu treaba nemțească. Bine ați venit în România normală.”

Vocea din final a omului de afaceri Ion Țiriac, cu timbrul său inconfundabil, este singurul lucru pe care îl găsesc normal în reclama care rulează de ceva vreme pe multe dintre posturile de televiziune. Mult mai normală decât cea pe care Ion Țiriac o făcea în anii ‘80 pentru o bere americană, unde el nu spunea nimic. Sau, mai exact, nu era lăsat să spună nimic.

Nu mi-am propus să discut aici povestea aparițiilor lui Ion Țiriac în reclame, ci ideea din spatele ultimei reclame – România normală. O idee pe care o tot aud sub diferite forme de vreo doi-trei ani. O idee care s-a profilat tot mai puternic după venirea crizei, când, în lipsa unor investiții profitabile (s-a terminat perioada când oricine făcea bani din nimic fără cel mai mic efort), antreprenorii, managerii și corporatiștii români par că au început să descopere marile adevăruri filozofice ale vieții.

Astfel au apărut filozofii declinate în unele cazuri în proiecte de social media (ca să aibă trecere în rândul corporatiștilor care înghit pe nerăsuflate orice) de tipul „avem nevoie de modele adevărate” (de parcă modelele promovate de presă ne-ar lipsi, și nu abilitatea de a găsi modele în simplitatea și profunzimea bunicilor noștri, a vecinilor mai în vârstă sau în cărțile pe care le citim) sau „românii sunt deștepți” sau alte variante pozitive, destinate creșterii „awareness”-ului campaniei respective (care are întotdeauna în spate un interes comercial, în cazul de față un brand de ciocolată) – în apropierea zilei de 1 decembrie.

Așadar, ce înseamnă această Românie normală? Nu de alta, dar, ca să fim sinceri până la capăt, treaba românească nu a fost niciodată treabă nemțească, iar „merge și așa” este una dintre sintagmele care i-a făcut celebri pe români printre străini cu mult înainte de 1989. România nu a fost normală în sensul în care vorbește reclama la firma domnului Țiriac nici măcar o lună la rând în ultimii 50 de ani și, cel mai probabil, în niciunul dintre ultimele secole. Beizadelele și-au făcut tot timpul de cap și diferențele între cei avuți și cei săraci au fost uriașe, chiar și în vremea „egalității” comuniste. Nici nu are rost să mergem mai departe, pe vremea fanarioților. Un lucru este clar. Oricât de bune ar fi fost modelele pe care societatea românească le-a avut, acestea au fost mai devreme sau mai târziu pervertite, ca în principiul vaselor comunicante.

Dacă, așa cum spunea recent Dinu Patriciu, doar 7% dintre cele 50 de milioane de cărți vândute de editura Adevărul au fost citite, înseamnă că și cel mai mare efort de marketing făcut vreodată în țara asta în sensul creșterii gradului de educație și-a atins doar parțial scopul. Cu atât mai puțin au șanse minicampaniile pe Facebook sau campaniile de branding personal.

Fără cultură, acea Românie normală, dacă există, nu poate fi scoasă la lumină prin niciun panou outdoor, reclamă la TV, like pe Facebook, ori vreun share al unui articol publicitar (nemarcat) în blogosferă sau orice alt efort de marketing.

România este în orice moment țara pe care cei mai mulți dintre români o vor și cu care se simt confortabil. O țară în care fiecare trage pentru el, de multe ori în ciuda celorlalți, iar sentimentul de împlinire nu are nicio legătură cu modelele și valorile normale. O țară pentru care legătura cu mulți dintre cei mai deștepți români se transformă tot mai mult în „de origine română”.

Dar poate cel mai trist este că oamenii care vorbesc întruna de modele și România normală nu sunt implicați mai deloc în normalizarea cetății. Iar la anul, pe vremea asta, când alegerile se vor fi apropiat de final, veți vedea că am avut dreptate.

Ionut Bonoiu
sursA: forbes.ro

Despre autor

contribuitor

comentarii

Adauga un comentariu

  • „Dar poate cel mai trist este că oamenii care vorbesc întruna de modele și România normală nu sunt implicați mai deloc în normalizarea cetății. Iar la anul, pe vremea asta, când alegerile se vor fi apropiat de final, veți vedea că am avut dreptate.”… cei ce „vorbesc întruna de modele şi România normală”, sunt întotdeauna „aceleaşi Mării cu alte pălării” !!! … daţi „Mişcării Dacia” spaţiile mediatice ale acestor Mării şi vă garantez că la viitoarele alegeri vom avea… „surprize” !!!

  • Aceste fraze fac cat tot articolul.
    “O țară în care fiecare trage pentru el, de multe ori în ciuda celorlalți, iar sentimentul de împlinire nu are nicio legătură cu modelele și valorile normale. O țară pentru care legătura cu mulți dintre cei mai deștepți români se transformă tot mai mult în „de origine română”.
    Dar poate cel mai trist este că oamenii care vorbesc întruna de modele și România normală nu sunt implicați mai deloc în normalizarea cetății. Iar la anul, pe vremea asta, când alegerile se vor fi apropiat de final, veți vedea că am avut dreptate.”