România, laborator de marionete pentru export

M-aş fi aşteptat la mai multă delicateţe din partea marilor aranjori ai lumii. Să ne mintă mai inteligent, să ne subjuge mai cu milă. Ei, în schimb, ce fac? Nici măcar nu-şi ascund dispreţul, iar când vine vorba de a ne bate comanda din cizmă îşi pun dinadins blacheuri cu raşpel, nu doar să zornăie cu ecou dar să mai lase şi urme pe grumajii întinşi la pământ.

Ne pomenim conduşi de tot felul de aerieni, de teleportaţi, de drone. Ne întrebăm cum pot să apară din neant nulităţi precum Klaus Iohannis, Nicuşor Dan, Dominik Fritz sau Florin Câţu care să ne distrugă viitorul şi să nenorocească, nonşalant, atâtea vieţi nevinovate.

Repede sar cu răspunsul isteţii cinici: cum au apărut? Aşa bine, prin vot! Românii i-au votat, voi i-aţi votat, spălaţi-vă pe cap cu ei!

Ieftină ironie! După atâtea demonstraţii de siluit democraţia câte ne-au fost oferite în ultimii ani trebuie să fii tâmpit să mai crezi că marile demnităţi ale ţării au fost câştigate/menţinute prin vot corect şi că exprimă, pe bune, voinţa poporului, a majorităţii.

Vreţi exemple că, în România, pentru mize mari votul nu mai contează? Iată doar a suta parte din câte exemple s-ar putea livra.

• referendumul de demitere a lui Băsescu şi erata pestilenţială dată de CCR ca să-l salveze;
  al doilea mandat de preşedinte al aceluiaşi Băsescu cu măsluirea în stil parizian a voturilor din diaspora şi cu triumfătorul “i-am ciuruit” de la final;
• promovarea lui Iohannis de la “nimeni în politică” la “number one al României”:
  alegerea sa cu derogare de la statut ca preşedinte PNL;
• amânarea până după alegeri şi apoi vicierea verdictului de incompatibilitate cu largul sprijin al levantinei Livia Stanciu;
• turul al doilea al competiţiei cu Ponta adversar când, prin intermediul manipulării diasporei şi consistentului aport al STS, s-a recuperat handicapul de peste 25% din primul tur (performanţă fără precedent).

Să mai continui?

• crearea peste noapte (în 2016) şi apoi votarea miraculoasă în toată ţara a necunoscutului USR condus la acea vreme de gângavul Nicuşor Dan;
• crearea, mai recent, şi alegerea peste prag a AUR cu anonimii săi lideri Şoşoacă, Simion şi Târziu);
• triumful USR în Bucureşti şi Timişoara marcat prin celebrele filmări de la Sectorul 1 care au surprins în fapt cel mai spectaculos rapt electoral din istoria României de după 1989.

Toate acestea sunt doar exemple care ţin de politica din interitoriul ţării.

Lucrurile, însă, nu se opresc aici. Oculţilor interni şi externi care impart după bunul lor plac puterea României unor panglicari, pentru a-i juca apoi “ca pe funii”, nu le ajunge să conteze politic doar în România. Ei folosesc acum România ca un laborator pentru a crea marionete şi pentru export. Reţeta e simplă: se alege o materie primă docilă şi şantajabilă, i se asigură prin alegeri trucate o funcţie internă înaltă, pentru rodare şi prindere în chingi, după care, dacă aspirantul corespunde programului de dresaj, este promovat pentru export.

Primul exemplu de demnitar român exportat: Laura Kovesi. Instalată ca Procuror Şef al Parchetului European. Vă mai amintiţi? După ce, conform mărturiilor lui Sebastian Ghiţă, “zeiţa justiţiei” fusese temeinic instruită de serviciile secrete americane cum să aplice metode de tip Guantanamo corupţiei din România, după ce şi-a făcut stagiul de pluton de execuţie, la ordin, a unor inamici politici (ţinte indicate de statul paralel), după ce a demonstrat că înţelege perfect care este semnificaţia unor decoraţii acordate (absolut dezinteresat, nu?) de ambasade importante (SUA, Germania, Franţa), “zeiţa” a fost promovată la export. Candidatura ei pentru Parchetul European a reprezentat proba cea mai clară a abolirii ideii de selecţie pe bază de meritocraţie. În urma lobiului făcut de “sponsorii” ei, contracandidaţii Laurei Kovesi s-au retras tactic, pe rând, cedându-i acesteia victoria fără luptă.

Spectaculos, nu?

Ce face acum doamna Kovesi, după mai mult de un an de la instalare în înalta funcţie? O discretă figuraţie sterilă. Sterilă – sterilă, dar pe un salariu fabulos. Mare onoare pentru români, nu-i aşa? Ne-a crescut prestigiul, gata – gata să dea pe-afară!

Al doilea exemplu (şi motiv de patriotică mândrie pentru unii gen Ion M. Ioniţă şi Gh. Ialomiţianu): plasarea lui Klaus Iohannis pe lista scurtă pentru şefia NATO.

Aceasta a fost ştirea care m-a provocat să scriu acest articol.

Nu mi-a venit să cred. Chiar în halul ăsta să fi decăzut exigenţa în Olimp? Până la nivel de NATO să fi ajuns criteriile de selecţie băsiste în baza cărora un personaj mediocru ca Emil Boc a putut fi numit prim – ministru al Romaniei?

Şantajabil, obedient, lipsit de competenţe, principii morale şi personalitate, care să nu-l complexeze prin nimic pe şef? Acesta să fie portretul robot pentru cel care să conducă cea mai mare alianţă militară din lume şi din istorie?

Dacă-i aşa, atunci chiar că Putin are motive să fie optimist.

După câtă clarviziune şi gândire strategică au dovedit americanii cu ocazia retragerii din Afganistan, s-ar putea ca, în marea lor înţelepciune, să-l desemneze ca şef al NATO pe marele nostru somnolent.

Dar cum în tot răul trebuie să fie şi un bine, în cazul adeveririi acestei ipoteze binele ar fi că ţara ar scăpa cu doi ani mai devreme de furniruitul ei preşedinte. Ceea ce nu ar fi puţin lucru, la marasmul care ne pândeşte la cotitură.

Sursa: www.conteledesaintgermain.ro