Pentru prima dată, deci în premieră absolută, #Rezist, în toată splendoarea sa, va sta față în față cu mai marii Consiliului Europei. Aceștia anunță o demonstrație de pomină în fața Ateneului Român și a Palatului Regal. Fix locurile în care se vor desfășura cele două evenimente, care marchează preluare de către România a președinției rotative. La ce ne putem aștepta?
Mesajele #Rezist, postate din abundență pe paginile de socializare, mizează pe faptul că demonstrația pusă la cale nu va putea fi reprimată de către jandarmi. Întrucât se afirmă că autoritățile se tem că, într-o asemenea eventualitate, vor fi confruntate cu critici și contestații dure de la cel ai înalt nivel. Este o premiză cât se poate de corectă.
Într-adevăr, o reprimare severă a manifestanților nu ar face decât să toarne gaz pe foc. Oricum, impresia generală la nivelul Uniunii Europene este nu numai formată, ci și preconcepută și bătută ca atare în cuie. De prea multe ori s-a afirmat, atât de către birocrații de la Bruxelles, cât și de către reprezentanții familiilor politice europene, faptul că la București ar fi avut loc, pentru apărarea statului de drept și a Justiției, pentru promovara luptei anticorupție, la începutul anului 2017, cea mai mare demonstrație din toate timpurile, la care ar fi participat nu mai puțin decât 500 de mii de cetățeni, contestatari ai Guvernului de atunci, proaspăt instalat. Oficialii europeni, prezenți acum la București, vor avea cu certitudine prilejul să treacă nu numai prin Piața Palatului, ci și prin Piața Victoriei. Iar dacă nu vor fi legați la ochi, vor remarca fără doar și poate că perimetrul acestor spații urbane nu permite pur și simplu existența unui număr atât de mare de persoane. În Piața Victoriei nu încap mai mult de 30.000 de oameni, chiar dacă ar fi înghesuiți precum sardelele. Iar în Piața Victoriei recordul absolut a fost stabilit cu prilejul Congresului al XIV-lea al Partidului Comunist Român, când, printr-o „mobilizare exemplară”, pentru a-l ovaționa pe Ceaușescu, au fost aduși 140 de mii de români, care au fost înghesuiți inclusiv pe toate străzile adiacente. Dar acesta este un simplu detaliu. Și, desigur, oficialii UE ar putea suferi fie de orbul găinii, fie de amnezie, omițând astfel să ia în calcul faptul că au fost intens și temeinic dezinformați. Poate că unora le-a făcut chiar plăcere.
Astăzi #Rezist se poate desfășura în toată splendoarea. Pentru că, așa cum pe bună dreptate se afirmă în mesajele de pe paginile de socializare, autoritățile sunt timorate de prezența celor mai mulți dintre oficialii UE și nu vor avea îndrăzneala să recurgă la reprimarea demonstrației antiguvernamentale, anti-PSD „ciuma roșie” și pentru apărarea unui stat de drept îngenuncheat, vai de capul lui, prin noile legi ale Justiției. Așadar, să ne așteptăm, conform acestor îndemnuri și asigurări cvasi-anonime, la o splendidă demonstrație a spiritului civic și european al poporului român, exprimat prin #Rezist.
Singurul personaj, care, nedispunând totuși de niciun mijloc în acest sens, a încercat să-și asume în fața autorităților responsabilitatea pentru buna desfășurare a megademonstrației programată în seara acestei zile, este cunoscutul #Rezist Cristian Dide. Cel care ne amintește de momentul în care se legase de gardul Guvernului, dotat cu o sticlă de benzină și anunțând de zor că încearcă să-și dea foc. Dide nu dispune însă nici de echipa și nici de celelalte mijloace necesare pentru a asigura ordinea pentru o asemenea megademonstrație și, cu atât mai puțin, pentru a anihila eventualele grupuri de provocatori, care ar putea recurge la violențe. În plus, zona Ateneului Român, Piața Palatului este astăzi programată pentru un alt tip de eveniment. Și anume marcarea preluării președinției rotative UE de către Guvernul acestei țări, în frunte cu doamna Viorica Dăncilă. Care, din acest motiv, va sta în capul mesei.
Alte căpetenii ale mitingului de astăzi nu și-au făcut cunoscută identitatea. Nici nu e limpede dacă mesajele se vor circumscrie unor generalități cum sunt cele mai sus consemnate. Este de presupus că se va scanda nu numai cu trimitere la „ciuma roșie”, ci și cu trimitere la pușcărie. Gen „DNA să vină să vă ia!”. Îi vom vedea poate pe mai marii majorității parlamentare și ai Guvernului României, poate chiar și pe judecătorii Curții Constituționale, îmbrăcați în zeghe, proiectați pe cele două clădiri sau fâlfâiți sub forma unor cartoane. Evident, laitmotivul ar putea fi „corupția ucide”. Este greu de anticipat cum va funcționa butaforia. Pentru că #Rezist nu are lideri, care să-și asume cu adevărat organizarea și conducerea protestelor și, cu excepția generalităților mai sus consemnate, nici un program specific.
Și aici sper că am atins un punct sensibil. Orice mișcare de protest de durată, ca formă de manifestare a unei societăți civile mature și active, are nevoie atât de un program minimal, unanim împărtășit sau împărtășit măcar în mod explicit de o majoritate, cât și de o echipă de lideri recunoscuți și mai ales respectați pentru curajul, dar și pentru comportamentul lor, de către cei mai mulți cetățeni ai statului, indiferent dacă împărtășesc sau nu conținutul protestului. Din nefericire, o asemenea construcție lipsește. Și acesta este motivul pentru care demonstrațiile de acest fel degenerează în acte și fapte de violență.
Una peste alta, în inima Bucureștiului vom avea din nou o demonstrație de mai mare sau de mai mică amploare, neasumată, neorganizată și nespontană. Deci, sub toate aspectele și conform tuturor legislațiilor din Uniunea Europeană, va fi o demonstrație ilegală. La care presupun și eu că jandarmii vor asista cu brațele încrucișate, indiferent ce s-ar întâmpla, cu excepția unor eventuale operațiuni radicale ale comandourilor #Rezist de luare cu asalt a Ateneului sau a Palatului sau concretizate prin spargerea vitrinelor din zona Bibliotecii Centrale Universitare și, eventual, incendierea magazinelor.
Ieri seară, prin diverse canale neoficiale, Klaus Iohannis a lăsat să se înțeleagă că astăzi, întrucât nu va sta în capul mesei, așa cum și-a dorit, ci în lateral, nu va onora cele două mari evenimente la care participă, alături de Guvernul României, care își asumă în exclusivitate, conform convențiilor UE, președinția rotativă. Evident, în trena acestuia, reprezentanți ai opoziției, în frunte cu PNL, au semnalizat în mod asemănător. S-ar putea să-i regăsim pe toți în stradă, în mijlocul #Rezist. În mod cert însă, anunțul oficial al PNL și anunțul insinuat, pe surse, al președintelui Klaus Iohannis sunt de natură să învolbureze apele. Să toarne gaz pe foc. Să dea amplitudine demonstrației de protest anunțate. Întrucât mai multe partide din opoziție sunt preocupate, fiecare în felul lui, de incitarea și de manevrarea unei mase de oameni în parte bine intenționați, în cealaltă parte marcată de existența batalioanelor de asalt radicalizate, stau și mă gândeasc dacă nu care cumva, fără ca cei mai mulți dintre ei să-și dorească, demonstranții #Rezist se pun în slujba unor partide politice și a unei campanii electorale atât de des anunțate de președintele Klaus Iohannis. Poreclit, mai nou, Io Haos.
Autor: Sorin Roșca Stănescu
Sursa: Sorin Roșca Stănescu Blog
Adauga comentariu