În loc să anunţ, azi, 120 de decese (căci atâtea sunt), decid să anunţ doar 110. Mâine, la fel. Poimâine, la fel. Ţin mereu câteva decese pe o listă ascunsă. Dacă într-o zi am nevoie să forţez ceva, scot morţii ascunşi şi îi declar. Aşa apare câte o creştere de decese atunci când Guvernul vrea să ne sperie cu pandemia.
Dacă vreau să forţez numărul de pozitivi, fac mai multe teste. Nu am făcut teste numeroase până acum pentru că abia acum am nevoie să mă joc cu aparenţele. Lumea crede că, la fiecare 1000 de testări în plus, voi afla mai mulţi pozitivi. Habar n-are lumea că, la 1000 de testări, eu nu găsesc decât un caz pozitiv (unul singur).
Acest adevăr a fost dezvăluit de testările Primăriei Bucureşti. Dar urechile sunt încă surde: aud doar ce au fost programate să audă.
Dacă avem un procent de pozitivi de 1 la o 1000, la 10.000 de testări vom găsi doar 10 pozitivi. De unde umflarea până la 200 a raportărilor publice?
Avem 20 de milioane de locuitori? Avem a găsi 20.000 de pozitivi. La acest număr de pozitivi, vom avea 2000 de decese.
Iată, în clar, de ce am avut un război politico-medical în contra proiectului Cercel preluat de Primăria Capitalei.
Vor spune: da, aşa e, dar e aşa pentru că n-am scăpat contagiunea de sub control… Foarte bine! Ţineţi-o sub control, dar nu mai minţiţi! Nu aveţi nevoie de stare de alertă pentru ca lumea să poarte mască şi să respecte distanţarea fizică necesară.
Aveţi nevoie de ea, în realitate, ca să ascundeţi că producţia industrială a scăzut cu 36 la sută. Aveţi nevoie de ea ca să apucaţi să vindeţi ceva mobilă de valoare din casă. CEC Bank, Hidroelectrica, Tarom etc. Până au să vină bănuţii din aranjamentul UE, ăştia ar fi banii cu care aţi cârpi ceea ce nu s-a cârpit din colectarea veniturilor, altminteri ar trebui să tăiaţi de la capitolele de investiţii. N-a zis Câţu că are balta investiţii record? Are doar pe hârtie. În şantiere, ioc. De aia a pus (a previzionat) mult pe hârtie… Ca să aibă de unde lua la rectificare. Altminteri, duduie Câţu de teamă că va trebui să impoziteze pensiile actuale, nu să le crească.
Autor: Ioan Buduca
Sursa: Cotidianul
Adauga comentariu