Revolutia la care visez nu are culoare politica. Pentru ca Romania anului 2012 nu e o dictatura, ci o tara condusa prost. Revolutia la care visez nu e organizata de partide. Pentru ca toti politicienii vorbesc la fel si fura laolalta cu marii capitalisti ai tarii. Revolutia la care visez nu e declansata de oamenii care vorbesc la televizor. Pentru ca Romania e o tara cu televiziuni care nu doar informeaza, ci si manipuleaza. Revolutia la care visez eu e altfel.
E una in care jandarmii ii snopesc in bataie pe huliganii din galerii, undeva pe stradutele laturalnice din spatele spitalului Coltea, in timp ce mii de hipsteri, studenti si profesori protesteaza liber, intre cladirea unei facultati si a unui teatru. Revolutia mea e una in care, sub presiunea strazii, Presedintele ales al Romaniei isi cere public scuze pentru erorile sale, la ora de maxima audienta. Revolutia mea e una in care oamenii nu protesteaza impotriva reformei sistemului medical, ci impotriva coruptiei din spitale.
Revolutia mea e una in care nimeni nu stie ce e legea 4, dar toti stiu ce scrie in articolul 2 din Constitutie: “Nici un grup si nici o persoana nu poate exercita suveranitatea in nume propriu”. Revolutia mea e una in care romanii inteligenti de peste hotare nu scriu texte revoltate de la distanta, ci iau primul avion spre acasa. Revolutia mea nu seamana cu golanii comunisti din Atena, ci cu indignatii liberi din Madrid. Revolutia mea e aici, printre noi, dar inca nu stie ca exista.
Revolutia mea e in scandarile auzite zilele astea la Timisoara – “Ole, ole, noi uram partidele”, sau la Cluj – “PDL si USL, aceeasi mizerie”. Revolutia mea e cu acea mama care i-a spus fiicei sale “Mama, du-te la proteste daca stii de ce te duci. Daca nu stii, stai si suna-ti un prieten care are nevoie de o vorba buna. E mai valoros decat sa fii gura casca.”
Revolutia mea e cu prietenul meu care, intr-o zi, a desfundat singur canalul imputit din fata blocului in care locuiau alti o suta de oameni. Revolutia mea e cu cei care dau like pe Facebook abia dupa ce ajung acasa, obositi dupa o zi de munca si patru ore de proteste. Revolutia mea e cu studentul nebun care nu vrea sa dea spaga ca sa treaca examenul, e cu femeia sofer care azvarle un zambet superior injuraturilor pe care le primeste in trafic, e cu maica-mea care inchide televizorul ca sa mearga la un concert.
Revolutia mea e aici, printre noi, dar nimeni nu-i spune ca are puterea sa schimbe lumea. Asa cum Raed Arafat a schimbat SMURD-ul. Asa cum Marcel Iures a infiintat un teatru independent. Asa cum Cristina Neagu a ajuns cea mai buna handbalista din lume. Asa cum o echipa mica de cercetatori a salvat Institutul Cantacuzino de la pieire. Asa cum toate aceste povesti adevarate imping tara mea, mai cu vai, mai cu chiu, inainte.
Stiu ca sunt idealist, dar stiu ca la o astfel de revolutie visati si voi. Si, daca printr-o minune, ea ar deveni realitate, cu siguranta ca nu ar vedea-o nimeni la televizor. Pentru ca prea multi dintre noi am fi ocupati sa o implinim si pentru ca revolutia la care visez eu nu are spectatori. Are doar actori.
Vlad Mixich
sursa: hotnews.ro / 2blackjack1.wordpress.com
Am fost împuşcat în ’89 şi la ce mi-a, şi ne-a folosit?! La nimic! Revoluţia mea, este cea care elimină din istorie politicul,cea în care meritocraţia este elementul caracterizant, cea în care orice fiinţă umană are asigurate hrana şi adăpostul, cea în care nu trebuie să fiu într-o permanentă competiţie cu un semen de al meu, cea în care rolul şcolii este de a învăţa copii, nu un concurs de note şi premii, cea în care nu există bănci, decât una singură cu un singur rol, acela de a tipări în real valoarea folosită de noi în schimburile economice, aşa zisa monedă, cea în care nu trebuie să plătesc unora care stau de pomană dobândă la hârtii, cea în care nu există taxe şi impozite de nici un fel, decât plata corectă a serviciilor pe care le doreşte cetăţeanul.Să plătesc liber, doar serviciile pe care le doresc. Servicii educaţionale, servicii medicale, servicii sociale, servicii de protecţie, servicii locale, etc. Şi societatea care va considera drept crimă împotriva umanităţii, fapta prin care, a aburi oamenii cu poveşti şi caterinci despre teorii economice şi bancare, să fie considerată infracţiune contra umanităţii, iar cel ce o încalcă să fie executat, este societatea ideală pentru mine.