M-am născut într-o țară atât de frumoasă încât niciun cuvânt n-a cutezat s-o povestească fiindcă acelui cuvânt nu-i erau îndeajuns înțelesurile și silabele și sunetele. Țara mea avea cea mai verde iarbă, cele mai răcoroase păduri, iar dacă ai fi coborât pe rădăcinile copacilor, ca pe niște odgoane care duc până-n cântecele războinice ale străbunilor, ai fi găsit în acele subsoluri de viață și istorie, aur și argint și uraniu și niște oceane negre de țiței. Ai mai fi găsit, scurmând la rădăcini, niște zei care se chemau Eminescu și Brâncuși și Mircea Eliade și Hanry Coandă, iar lângă ei, priveghindu-i din clopotnițele lor unde cobora ades Dumnezeu, niște domuri numite Voroneț și Cozia și Sucevița și Mănăstirea Dintr-un Lemn. Acea țară, în care m-am născut, în vremuri nu tocmai luminoase, dar nu atât de întunecate încât să nu mai văd roua ierbii și florile zarzărilor, acea țară de care am fost mereu mândru, nu mai există. Ce s-a petrecut cu țara ta? – m-ar putea întreba un cetățean dintr-o galaxie îndepărtată. A fost cucerită de războinici nemiloși, trecută de vrășmași puternici prin foc și sabie, legată de cozile cailor și târâtă în pustie?
Nu, nimic din toate acestea. A venit o molimă, cum ar fi ciuma, o ciumă care ucide deopotrivă oameni și ierburi și rădăcinile copacilor care ajung în adânc până la comori? Da, poate că este ciuma, un fel de ciumă, dar și ciuma are leac uneori, medicii lumii au lucrat sute de ani împotriva ciumei. Și atunci ce v-a ucis într-atât, ce v-a pustiit cu totul? Noi înșine! Boala e în noi, vine de aici, virusul ei, culcușit în odăile subterane seci și întunecate, fiindcă avem și astfel de caverne, a crescut urât și s-a înmulțit. Uneori virușii mici, crescuți pe trunchiul virusului ucigaș, se despart sau se răresc, dar niciodată îndeajuns de tare încât să se dezlege de marele virus ucigaș. Puterea lui mefistofelică este tot atât de nemărginită pe cât este slăbiciunea slugarnică a virușilor mici care roiesc în preajmă-i.
M-am născut într-o țară atât de frumoasă încât niciun cuvânt n-a cutezat s-o povestească. Țara aceea care avea pe lângă munți desenați măiastru pe cer și câmpii care se sărutau cu marea, ceva mult mai adânc și mai valoros – sufletul omenesc. Marile noastre zăcăminte de suflet au fost spulberate, jigodiile au biruit. Jigodiile sunt un pseudonim al virusului ucigaș. Ce vă împiedică să scăpați de el? Am încercat și părea că am biruit de fiecare dată. Numai că trimișii noștri, odată în contact cu virusul ucigaș, deveneau ca el, deveneau el. Astăzi cel pe care l-am trimis să ducă virusului ucigaș somația să se predea că l-am biruit s-a întors cu victoria lui și umilirea nostră. Și așa a fost atinsă cota cea mai înaltă a trădării.
Mai e ceva de făcut? Da, fără îndoială, da. S-o luăm de la început, dar cum și crezând în cine? Cine sugrumă bestia? Ce erou ne scapă de Minotaur? El a învins încă o dată despărțind căpeteniile oștilor noastre și aflând în fruntea lor virusul trădător simetric. Cum de l-a plantat acolo și de când? E acolo de mult. Doar orbii n-au văzut, doar surzenia pietrei n-a auzit și doar nările morților nu s-au cutremurat de silă simțind duhoarea celui sluțit prin înfiere de virusul ucigaș care pute.
Autor: Lucian Avramescu
sursa: jurnalul.ro
-crestinii nu au nici un motiv,scuza sau pretext sa stea indiferanti cand asupra aproapelui planeaza o primejdie, fiti alaturi de noi si pentru voi-
4 APRILIE 2013 – IN NUMELE STRAMOSILOR SI DIN DRAGOSTE CATRE URMASI NOI SPUNEM ” NU” GAZELOR DE SIST
Peste neamul romanesc s-a mai lasat o umbra, cea a gazelor de sist, care aduce otrava apelor, pamantului, aerului si vietii. Se doreste sa acceptam totul si sa primim tacuti, cu fruntea plecata in tarana. Dar, ca un paradox, acolo,in umilinta, ne intalnim cu duhul strabunilor nostri, ce dorm in pamantul pe care vor sa-l scormoneasca cu otravurile lor. Ei ne-au sfintit tara cu jertfa, dragostea si credinta lor, veghind acum pentru noi din ceruri. Ei striga sa ne ridicam si sa spunem “NU” satrapilor lumii. Aceasta este o mare taina a neamului romanesc. Cu cat jugul ne apleaca mai mult spre pamant, devenim mai puternici pentru ca dam de duhul stramosesc, al credintei noastre sfinte ,care ne aseaza in firescul nostru de a fi, demni, drepti, ancorati in Dumnezeu.
Ne-au ingenuncheat,ne-au manipulat, ne-au umilit, ne-au mintit, ne-au cumparat pe doi arginti, ne-au transformat in indivizi ai turmei, dar de stramosii nostri, care ne sunt alaturi nu se pot atinge. EI SUNT MAI VII DECAT NOI, sunt aici, in veci.
– Puteti sa intelegeti d-le PONTA, cum la Barlad, oamenii, din 1000 s-au facut 8000 ?
– Puteti sa intelegeti de ce au iesit in strada atatia oameni pentru aceasta cauza?
– Au putut otomanii sa inteleaga, cum ostenii lui Stefan cel Mare si Sfant in numar de 10.000, au invins 100.000 de ieniceri ? Prin ce minune ?
Minunea se numeste credinta. Cuvantul adevarului din hrisoavele de la m-rea Putna glasuieste asa: Stefan cel Mare impreuna cu ostenii au tinut post si rugaciune vreme de trei zile inainte de lupta de la Podul Inalt de la Vaslui. Dumnezeu pentru credinta lor, le-a stat alaturi.
Asa au fost ei, leaganul si intarirea noastra, urmasi ai dacilor liberi, cei mai drepti dintre traci. Fiecare pas le era binecuvantat de Dumnezeu. In manualele de istorie ale copiilor nostri, nu se pomeneste nimic despre aceste marete fapte, pentru ca nu se doreste o zidire in duh, adevar si credinta a noii generatii care ar
trebuie sa prinda radacini adanci in inima neamului. Se doreste pierderea identitatii, ruptura de apartenenta si manipularea. Neamul romanesc are insa tainele lui stiute de cei ce-si unesc sufletul cu cel al stramosilor.
Cine va avea de gand sa scurme in maruntaiele pamantului romanesc, sa stie ca acesta este pamant sfant, aparat cu credinta si jertfa pret de mii de ani. Aici nu sunt pustiurile Texasului, nici padurile virgine ale Ecuadorului, pe care le-ati distrus cu tot cu oameni si vietati, aici veti da de oseminte sfinte si de duhul celor
care ne apara si va striga din morminte:
“Si de-aceea tot ce misca-n tara asta raul, ramul,
Mi-e prieten numai mie, iara tie dusman este,
Dusmanit vei fi de toate, far-a prinde chiar de veste;
N-avem osti, dara iubirea de mosie e un zid
Care nu se-nfioreaza de-a ta faima……..”
( Scrisoarea a III a , M. Eminescu)
Romani, suntem puternici pentru ca ne sfintim nu numai cand ne ridicam privirea spre cer, catre Dumnezeu, prin rugaciune, ci si atunci cand talpile noastre ating buzele stramosilor ce ne saruta din sfanta tarana romaneasca.
Acum, in duhul lui Stefan cel Mare si Sfant, iesim sa aparam curatia pamantului si a apei ce am mostenit-o de la strabuni. Le transmitem “neamurilor” care vor sa-si faca voia fara a tine cont de noi, slovele ce crestinii, le canta in postul mare, in Biserica noastra ortodoxa si le spunem ca nu suntem singuri:
Cu noi este Dumnezeu,
Intelegeti neamuri si vã plecati.
Cãci cu noi este Dumnezeu.
Auziti toate neamurile,
Cãci cu noi este Dumnezeu.
Poporul cel ce umbla în întuneric,
A vãzut luminã mare,
Cãci cu noi este Dumnezeu.
De frica voastrã nu ne vom teme,
Nici ne vom tulbura
Cãci cu noi este Dumnezeu.
Cei ce locuiti în umbra mortii,
Lumina va strãluci peste voi.
Cãci cu noi este Dumnezeu.
Cei puternici plecati-vã,
Cãci cu noi este Dumnezeu.
Dumnezeu mare stãpânitor, Domn al pãcii.
Cãci cu noi este Dumnezeu.
In acest duh si cu acest mesaj, in numele stramosilor si din dragoste pentru urmasi, noi, crestinii romani, spunem “NU” gazelor de sist pe 4 aprilie si ori de cate ori va fi nevoie. Nu vom scanda, nu vom raspunde la provocari, vom demonstra pasnic, aratand ca existam si ca ne pasa. Dumnezeu sa ne ajute.
Dorina Burlacu
Sa-i luam ca model pe adevaratii romani din Barlad.
DATE DESPRE ORGANIZARE : http://stopfracturare.ro/
@Dorina
Esti prea preocupata cu “slujirea” ca si Marta, dar un singur lucru trebuie sa facem noi, sa ne procuram undelemn, sa ne informam. Ascultarea face mai mult decat jertfa.
“Pe când era pe drum, cu ucenicii Săi, Isus a intrat într-un sat. Şi o femeie, numită Marta, L-a primit în casa ei.
Ea avea o soră numită Maria, care s-a aşezat jos la picioarele Domnului şi asculta cuvintele Lui.
Marta era împărţită cu multă slujire, a venit repede la El şi I-a zis: „Doamne, nu-Ţi pasă că sora mea m-a lăsat să slujesc singură? Zi-i, dar, să-mi ajute.”
Drept răspuns, Isus i-a zis: „Marto, Marto, pentru multe lucruri te îngrijorezi şi te frămânţi tu,
dar un singur lucru trebuie. Maria şi-a ales partea cea bună, care nu i se va lua.”
(Luca 10:38-42)