Există un paradox filosofic care merită atenție: paradoxul celui născut sclav. Persoana care nu a cunoscut niciodată libertatea se simte confortabil în constrângere. A fost învățată să se conformeze, să accepte deciziile altora, să-și limiteze dorințele și spațiul personal. Libertatea, care pentru alții este un ideal, devine pentru ea o amenințare, o sursă de neliniște și responsabilitate. În schimb, sclavia — sau forma de control în care trăiește — este percepută ca un cadru sigur, previzibil, care îi oferă confort psihologic.
Același mecanism se poate observa în societățile moderne, inclusiv în România. Generațiile care au crescut după căderea comunismului au moștenit libertatea formală, dar nu și cultura libertății. Pentru mulți tineri, incertitudinea pe care o aduce autonomia este mai înfricoșătoare decât predictibilitatea restricției.
Pandemia a oferit un exemplu elocvent. Tinerii s-au conformat regulilor chiar și atunci când efectul restricțiilor nu era clar, iar unii dintre ei au raportat autorităților comportamentele „neconforme” ale semenilor lor. În paralel, anumite segmente ale clasei politice tinere au arătat un apetitul surprinzător pentru reprimarea ideilor care nu se aliniau discursului oficial, manifestând obtuzitate față de dialog și apelând la cenzură sau soluții de forță.
Nu este doar o problemă de obediență temporară; este un fenomen structural. Conformismul devine o normă acceptată, iar supravegherea altora – o formă de siguranță psihologică. Generațiile care nu au cunoscut niciodată constrângerea directă ajung să prefere predictibilitatea represivă și să urască libertatea reală. Paradoxul celui născut sclav se repetă în forme subtile, tehnologice și birocratice, cu mecanisme sofisticate de control social care devin invizibile tocmai pentru că sunt acceptate.
Iar aici apare pericolul: din acest conformism se nasc dictaturile. Când populația nu apreciază libertatea și nu știe să o exercite, este ușor de manipulat, de controlat, de limitat. Iar atunci când nu se creează o dictatură internă, vidul de putere și pasivitatea civică pot fi exploatate din exterior: deschid calea pentru ceea ce unii numesc „revoluții colorate”, impuse prin presiuni diplomatice, economice sau tehnologice, pentru a instaura o ordine străină într-o țară.
Libertatea nu este doar un drept formal; este un exercițiu zilnic, o cultură care trebuie cultivată și protejată. Ignorarea ei, sub pretextul confortului, siguranței sau al predictibilității, nu doar că subminează democrația, ci creează terenul fertil pentru autoritarism și pentru ingerințe externe. În final, paradoxul celui născut sclav nu este doar o reflecție filosofică, ci o avertizare pentru întreaga societate: libertatea pierdută nu mai poate fi recuperată decât cu prețul suferinței și al luptei.
Autor: Răzvan Bibire
Pentru a înțelege societatea capitalista actuala -trebuie înțeles capitalismul in ansamblul sau; in capitalism -omul, și forța sa de producție, sau de creatie -a constituit un mijloc de producție -prin intermediul caruia -capitaliștii si au creat capitalul, si noua inteligenta artificiala;așa cum capitalistul nu ezita sa înlocuiasca-un mijloc de producție cu o noua tehnologie- superioară dpdv economic si tehnologic, si omul urmează sa fie ,,casat “-și înlocuit; cu AI, roboti, umanoizi, etc ;reducerea drepturilor și libertăților constituie-o etapa intermediara -înaintea exterminării in masa a rasei umane; sau suntem atât de naivi sa credem ca vom deveni cu toții asistații sociali ai celor pentru care banul și puterea sunt singurii dumnezei !? pare de neconceput, dar este crunta realitate a vremurilor pe care le trăim.