Cine își mai amintește de manualele de istorie, știe: Cortina de Fier era simbolul Europei despărțite între libertate și dictatură, între Vest și Est. Numai că, patru decenii mai târziu, pare că istoria s-a jucat cu noi și a mutat decorul. Cortina de Fier nu mai trece pe lângă Berlin sau Viena – acum a ajuns până la Atlantic.
De ce spun asta? Pentru că mecanismele care defineau Estul anilor ’80 – propaganda sufocantă, lipsurile mascate de statistici triumfaliste, denunțarea oricărei critici ca „uneltire străină” – le regăsim astăzi în întreaga UE, sub alt ambalaj.
Nu mai sunt cozi la lapte, ci la covrigi. Nu lipsesc portocalele, ci indemnizațiile pentru mame, tăiate în numele „efortului de apărare”. Nu se mai rostogolesc lozinci pe clădiri, ci pe ecranele televizoarelor și în feed-ul rețelelor sociale. „Țara merge înainte, doar Rusia ne încurcă”, ni se spune. Și, culmea ironiei, o parte tot mai mare a populației chiar crede.
Efectul pervers al „reformelor” din educație se vede acum: spiritul critic a fost evacuat în numele corectitudinii, iar gândirea independentă a fost înlocuită cu reflexe pavloviene. Dacă protestezi, înseamnă că „ești plătit de Moscova”. Dacă te plângi de facturi, „faci jocul propagandei rusești”. Dacă pui sub semnul întrebării graficele colorate din talk-show-uri, ești deja suspect.
Diferența față de anii ’80 e tulburătoare: atunci oamenii nu credeau în lozincile regimului, doar se prefăceau. Acum, paradoxal, unii chiar mușcă din ele. Nu mai e nevoie de o poliție a gândirii, când oamenii înșiși se “auto-patrulează” și își cenzurează întrebările.
Așa arată Cortina de Fier în epoca post-adevăr: invizibilă, difuză, digitală. O barieră nu între Est și Vest, ci între realitate și percepție. Și e cu atât mai greu de trecut cu cât e ridicată nu de tancuri, ci de mințile noastre, convinse că libertatea e doar o altă formă de propagandă.
Autor: Răzvan Bibire
Adauga comentariu