Statul doreste sa vanda 9,84% din actiunile Petrom pentru a obtine aproximativ 500 milioane de Euro pentru bugetul de stat. Utilizarea Bursei de Valori Bucuresti pentru aceasta operatiune este un pas inainte in comparatie cu situatiile in care pachetele de actiuni detinute de stat erau atribuite prin proceduri netransparente, dar totusi faptul ca statul isi vinde participatiile nu poate sa ne bucure. Situatia in care statul este dispus sa sacrifice active productive pentru a-si satisface necesitatile financiare pe termen scurt nu este una fireasca. Din nefericire, pentru destul de multi politicieni, jurnalisti si analisti economici este dificil de inteles cum poate un pachet minoritar sa produca venituri substantiale altfel decat prin vanzarea acestuia.
Perceptia actuala, cum ca veniturile obtinute din dividendele statului in calitate de actionar minoritar in cadrul mai multor companii importante sunt neglijabile, se datoreaza unei gestiuni extraordinar de proaste ale participatiilor statului. Membrii consiliilor de administratie si supraveghere care ar trebui sa reprezinte interesele statului trateaza aceste pozitii ca pe niste sinecuri si permit actionarilor majoritari sa sifoneze profiturile companiilor prin diverse contracte de consultanta juridica, financiara si de marketing. In acest fel, profiturile unor companii foarte importante ajung sa nu fie impozitate si, implicit, statul este privat de dividende din cauza faptului ca profitul realizat de companie nu se regaseste in profitul declarat al acesteia. Prezenta in cadrul conducerii companiei a reprezentantilor statului ar trebui sa faca imposibila aplicarea unor astfel de strategii de ”optimizare fiscala”, dar in cazul tarii noastre, reprezentantii statului nu fac nimic pentru a opri astfel de practici, iar apoi statul valorifica participatia minoritara prin vanzarea acesteia pentru ca nu stie sa profite altfel de pe urma acesteia.
Cel mai probabil, inrautatirea conjuncturii economice internationale va contribui la accelerarea procesului de privatizare a activelor care au mai ramas in posesia statului. Printre companiile vizate se numara Transgaz, Transelectrica, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, complexele energetice Rovinari si Turceni. Atunci cand statul va trebui sa inceapa rambursarea creditelor contractate de la FMI si bancile comerciale, dorinta privatizarii va deveni irezistibila. Declaratiile lui Mark Gitenstein care denota existenta unei presiuni politice asupra Bucurestiului in vederea privatizarii acestor companii sunt un semnal important in aceasta privinta. Atunci cand atat factorii politici cat si cei macroeconomici favorizeaza privatizarea ultimelor active strategice detinute de stat, cel mai probabil, in viitorul apropiat statul va ramane fara control asupra tuturor componentelor strategice ale economiei nationale. Ca intotdeauna, se vor gasi analisti si jurnalisti care vor declara ca in comparatie cu situatia in care companiile din sectorul energetic sunt capusate in interesul unor structuri clepto-oligarhice, privatizarea acestora este un rau mai mic. Din pacate, alegerea si tolerarea repetata a unui rau mai mic este echivalenta, in timp, cu un rau mare.
Dintr-o multitudine de compromisuri mici se naste un rau mare.
sursa: cronicaromana.ro