Niște haimanale sinecuriste, vândute REȚELEI SOROS! PNȚCD îi desfide!
Lista PNL pentru europarlamentare deschisă de Rareș Bogdan, este O LISTĂ A RUȘINII. Niciunul, dar absolut niciunul dintre papagalii de pe listă habar n-au de politică, vecini cu cretinismul funcțional.
Ce știe Rareș Bogdan? Drept nu știe, economie nu știe, administrație nu știe. Un jurnalist de mâna a doua, pescuit de Gușă aiurea și pus să debiteze platitudini și minciuni la comandă. A fost Bogdan jurnalist de investigații, editorialist, specializat pe ceva, de genul politică internă, externă, domeniul apărării sau cultură? Evident, nu. Personaj de can-can, mult mai slab decât Capatos sau entertainerii de la Kanal D. Nici măcar jurnalist. Și, atunci, cum ajunge el în politică, ce merite? Un merit, da: TROMPETA lui Iohannis, Iohannis însuși fiind un fel de Rareș Bogdan, o trompetă a altora. Rareș Bogdan este o UNEALTĂ murdară, adică proastă. Cum să-l pună PNL pe primul loc? Care PNL?
Siegfried Mureșan este și mai prost, o slugă a lobbyștilor nemți, TOTAL DISPREȚUIT chiar de ei! Ce-a făcut el în viață, ce știe, ce l-a recomandat, în afara de faptul că Traian Băsescu, ca să se pună bine cu angajații lui Merkel, l-a scuipat pe o listă acum 5 ani? Ce-a făcut la PE pentru România? Un impostor și o nulitate.
Hava, Blaga, Falcă – niște pedeliști disciplinați, dar atât. Cu știință de politică externă și europeană zero. Or fi fost Hava și Falcă primari buni, dar în Parlamentul European nu se strâng gunoaie și nu se vopsesc șosele. Blaga, îl înțeleg, vrea și el o pensie bună, după ce l-a făcut prezident pe Ioahnnis, ca secretar general al PNL…
Toți, după chipul și asemănarea lui Orban, un personaj grotesc.
Dar, bineînțeles, această realitate contează prea puțin: Rețeaua SOROS nu are nevoie de oameni competenți și patrioți, ci de cozi de topor, de habarniști obedienți, idioți provinciali. A cumpărat la preț de matineu un brand politic, oricum de vânzare mereu – PNL -, și acum joacă ursul cu el, să prostească poporul.
PNȚCD, chiar și în situația de criză în care a fost aruncat, NU A TRĂDAT! Aici au fost, mai mereu, oameni care au crezut în principii și și-au iubit țara, cu frică de Dumnezeu. Niciodată Rareș Bogdan sau Siegfried Mureșan n-ar fi venit la PNȚCD, pentru că aici n-ar fi primit niciodată vreo sinecură. PNȚCD nu i-ar fi primit niciodată! Nici să-i calce pragul!
Autor: Aurelian Pavelescu
Sursa: Aurelian Pavelescu Facebook
“Number One”: prestatie cu incoerenta, inadvertente, labilitate afectiva, iritabilitate, irascibilitate, dezacorduri nepermise pentru un jurnalist cu pretentii, balbe, gafe, fara obiect, stiinta, relevanta. Ludovic: euforic, paralel, exacerbat ca intotdeauna. Iohannis: la limita asfixiei mecanice. Apaaaaaa…
Scenarii uzate, defazate, incompatibile cu noile energii, pulsul planetei Pamant, fenomenele si evenimentele universale, strategii susceptibile de cadere in desuetudine. Consum inutil de energie, fonduri, timp si spatiu.
Manfred Weber pregateste SSanctiuni impotriva discursurilor anti UE. Sa deschida Lista cu Marea Britanie, responsabila de startul la “exit” prin BREXIT. Romania este prin geneza o tara europeana, parte integranta a unei stravechi civilizatii, circumstanta din perspectiva careia n-am avea cum sa fim impotriva EUROPEI. Impotriva mafiei de la varful UE- organizatie fara constitutie, adica fara lege, avem toate drepturile sa manifestam atitudine, in caz contrar am fi suspectati de COMPLICITATE, participare la comiterea infractiunilor in GRUP ORGANIZAT, vezi pt initiere EADS.
Reteaua Soros are nevoie de mutanti, specii pe cale de disparitie la momentul in care Soros se vede cu sacii-n caruta, tinta atinsa, fara mama, tata, fara Dumnezeu, fratele domniei sale fiind BUZUNARU’, restu’, masele stricate, dovada experimentele similare derulate de-a lungul istoriei din care din pacate n-am invatat nimic!