Pe X am dat de un filmuleţ interesant. În timpul unei manifestaţii a evreilor haredim din Ierusalim, au loc ciocniri între poliţia israeliană şi manifestanţi. Filmuleţul, foarte scurt, este o diatribă a unui puştan de vreo 16-18, cu perciunii de rigoare, care se ceartă cu un organ pe tema înrolării forţate a evreilor religioşi: “Ce ne interesează pe noi cine conduce aici? Pot fi americanii, pot fi chinezii, pot fi iranienii, asta nu e problema noastră. V-aţi făcut un stat, aveţi grijă de el, descurcaţi-vă!”
Un libertarian îndoctrinat nu s-ar fi exprimat astfel. Doar că nu e un libertarian utopist, ci un om crescut într-un mediu religios foarte coerent. În locul băiatului crescut în studiul Torei, putea fi oricare om religios, dar cred că puţini am fi capabili de consecvenţa şi claritatea mentală la care a ajuns el. Hai să vedem ce implică replicile acelea rostite la mânie, dar nu la prostie: 1) viaţa religioasă tradiţională nu este condiţionată de intenţiile declarate ale aparatului unui stat oarecare. De fapt, se prea poate ca statul, în ciuda a ceea ce zice, să fie un impediment şi o povară pentru credincios. Dar mai ales: 2) credinciosul nu are datorii de tip religios faţă de stat şi sub nicio formă nu trebuie să încalce etica religioasă pentru a face servicii statului.
Aplicaţia pe cazul israelian este clară: ideologia şi religia nu se amestecă. De asta se ţin haredimii departe de armată, pentru că ştiu că va veni o zi în care se va trage linia, şi cine s-a amestecat cu planurile statului va trebui să dea seama. Iar ei nu vor să deconteze baloanele de săpun ale sionismului. Pe de altă parte, sionismul vrea energia lor pentru a mai putea supravieţui în Orient. Un pic. Însă eu întreb acum pentru noi creştinii, suntem capabili să ne trăim religia cu claritatea şi inflexibilitatea de care dă dovadă un adolescent evreu în Ierusalim?
Autor: Radu Iliescu
Adauga comentariu