Radu Iliescu: ”Cel mai sigur semn al civilizaţiei este că nu ne mai chinuim aproapele decât sub supraveghere medicală.”

De ce-mi plac mie foarte mult medicii? Unit 731. Puţini ştiu că Mengele a fost depăşit de 1000 de ori în Japonia celui de-al doilea război mondial, într-un lagăr de prizonieri în care s-au făcut cercetări chimice şi biologice sub supraveghere medicală.



Închideţi ochii şi gândiţi-vă la cel mai atroce film horror pe care l-aţi văzut vreodată. E o copie convenabilă a celor petrecute în Unit 731. Sub supraveghere medicală, am zis? Bănuiesc că da. Cam tot ceea ce într-o facultate de medicină se face pe cadavre acolo s-a făcut pe material uman viu. Fără anestezic, că era război şi nu trebuia făcută risipă. Oamenii erau numiţi “butuci”, iar rezultatele erau publicate în reviste de specialitate, unde se menţiona că cercetările s-au făcut pe primate.

De câţi butuci a fost vorba la Unit 731? Mii. Femei (inclusiv gravide), copii şi bărbaţi, fără vreo preferinţă. Aproape toţi au murit. Fireşte, sub supraveghere medicală. Au fost infectaţi cu diferite boli, inclusiv venerice, şi apoi supuşi vivisecţiilor pentru a se şti ce transformări au loc în corpurile lor. Li s-au prelevat organe total sau parţial, după care au fost ţinuţi în viaţă pentru a se vedea durata şi forma agoniei. Au fost congelaţi de vii, s-au studiat cangrene şi diferite torturi.

Operaţiunea Unit 731 a fost învăluită în secret multe decade după cel de-al doilea război mondial. Sovieticii au judecat şi condamnat o parte dintre participanţi, dar americanii au respins acuzaţiile considerându-le “propagandă comunistă”. Manualele japoneze de istorie n-au relatat nimic timp de două generaţii.

Mărturiile au ieşit târziu la iveală, în anii ’80, la început foarte timid. Adevăratele condamnări au fost postume şi se evaluează că o parte dintre medicii implicaţi şi-au continuat activitatea sub diferite paravane academice onorabile, atât pentru japonezi cât şi pentru sovietici şi americani.

O să-mi ziceţi că am o fixaţie pentru orori, că a fost un “accident” (serios, acuma, vorbim despre o operaţiune la o scară fantastica), că e vorba despre o fundătură ştiinţifică, o anomalie, o monstruozitate. Cu toate sunt de acord, mai puţin cu teza “accidentului”. Şi asta pentru că toţi medicii antrenaţi în proiect au fost, iniţial, şocaţi de ceea ce trebuie să facă. Unul dintre ei relatează că prima vivisecţie l-a terminat psihic. Apoi, la a doua, s-a simţit ceva mai bine. Începând cu a treia s-a concentrat strict pe ceea ce trebuie să facă, şi a fost încântat de rezultat. Înainte de a fi niste torţionari, erau medici. După care au rămas, din punctul lor de vedere, medici. Au slujit ştiinţa, au alcătuit studii pe care le-au publicat în reviste recunoscute de specialiştii din lumea întreagă.

Ţineţi minte cei trei paşi: şoc – adaptare – satisfacţie. Tortura prizonierilor din lumea întreagă se face asistată medical. La Guantanamo există medici, ca în toate centrele de tortură din lumea asta. Profesionişti care-şi fac meseria şi sunt plătiţi pentru asta. Cel mai sigur semn al civilizaţiei este că nu ne mai chinuim aproapele decât sub supraveghere medicală.

Autor: Radu Iliescu

Sursa: Radu Iliescu