Decreţeii sunt cei care s-au născut după faimosul Decret 770/1966, semnat de preşedintele României de atunci. Şi nu doar după, ci chiar datorită, pentru că această normă juridică i-a împiedicat pe părinţii multora din acea generaţie să-i avorteze. Nu teama de păcat, nu cultivarea virtuţii creştine, nu vechea idee că un copil este o binecuvântare divină. Apetenţa românilor pentru avort s-a văzut din plin după 1989, când în mai puţin de o generaţie s-a pierdut echivalentul numeric al unui întreg popor. În mod ironic, legea care trebuie să fi părut “absurdă” în ochii celor ce se considerau privaţi de o libertate, a însemnat actul de graţiere a copiilor pe care părinţii lor i-ar fi condamnat, din mărunte pricini omeneşti, la moarte.
Într-o lectură creştină a istoriei, cel care e numit acum “dictator” ar trebui să fie receptat ca salvator al milioane şi milioane de nevinovaţi. La judecata îngerilor şi mai târziu, la Judecata de Apoi, pe talgerul lucrurilor bune pe care le-a făcut vor fi îngrămădite destinele tuturor celor care au văzut lumina zilei datorită lui. Şi pentru că tot ce e mare aici e neapărat mic dincolo, iar ceea ce e mic aici e musai mare pe lumea cealaltă, pentru acest bine făcut poporului român a fost judecat, condamnat şi executat pentru infracţiunea de genocid, şi nu oricând, ci în ziua Naşterii Pruncului.
Autor: Radu Exiguul
Adauga comentariu