Au fost oameni care au ajuns la puscarie destul de nevinovati. Poate suna fortat, dar se refera la cei pe care judecatorii din campul tactic i-au trimis acolo pe cinci, sapte sau zece ani, cand meritau doi, hai, maximum, trei ani. Sau nici macar unul. O zi de inchisoare este de ajuns sa te marcheze pentru tot restul vietii. Dar sapte, opt ani? Procurorii, judecatorii si indrumatorii lor din SRI nu au cum sa descopere asta decat daca ajung si ei la puscarie. Dar asta nu se va intampla niciodata, pentru ca mecanismul aflat in spatele lor ii protejeaza perfect.
In cel mai rau caz, vinovatii sistemului vor disparea, o vreme, din lumina reflectoarelor, apoi vor straluci in alte locuri. La fel de caldute, cu aceiasi bani buni in buzunare. Sper ca nu isi imagineaza cineva ca statul paralel nu a gandit si pus la punct metodele prin care sa-i extraga si sa le piarda urma de ochii curiosilor.
Eu nu, poate altii
Protocoalele de colaborare intre SRI si DNA sau Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie „nu au aparut din senin”, ca sa o citez pe Dana Girbovan, presedinta UNJR. Ele au fost concepute de un om sau de un grup de oameni. Credeti ca vreunul dintre ei va spune „uite, dom’le, am fost eu, astia cinci din SRI, astia trei de la Parchet, doi de la Inalta Curte si inca doi de la Politie”? Eu, unul, nu am disponibilitatea si nici motivele sa cred asta. In cel mai fericit caz va spune „eu nu, poate altii”.
Dupa cum nu am nici chef sa inghit basme cu siguranta nationala atacata neregulamentar, la glezne, de corupti si evazionisti. Sa presupunem, totusi, ca ii aflam pe vinovati. Deja lucrurile se complica, pentru ca trebuie sa ii impartim in cine a avut ideea, cine a dat dispozitia de redactare a protocoalelor si cine le-a intocmit, desi putea sa refuze. Ma intreb, putea sa refuze un ordin atat de greu?
Suntem prea ocupati
Dupa generalul Dumitru Iliescu, fostul sef al SPP, am mai spus-o, protocoalele reprezinta doar o secventa dintr-un plan amplu de subjugare a Romaniei. Asa o fi, stie el mai bine. Initierea lor apartine CIA, „implicata in actiuni impotriva oamenilor politici, oamenilor de afaceri, ziaristilor, magistratilor si specialistilor in diverse domenii de activitate, considerati incomozi sau perceputi cu un anumit grad de ostilitate fata de interesele americane si vest-europene, fata de marile companii din aceste state”. Bineinteles ca agentii CIA nu au intervenit in mod direct, ci prin SRI, „pe care l-au fidelizat si l-au determinat sa-si devieze activitatea spre actiuni menite sa sustina si sa faciliteze promovarea si protejarea intereselor americane in aceasta zona geo-strategica”. Ce facem daca asa ar sta lucrurile? Ii vede cineva pe americani trasi la raspundere pentru magaria asta? Cine s-o faca? Nu exista, in Romania, niciun om si nicio institutie care sa declanseze o asemenea actiune. Si, pe de alta parte, nici interese nu exista, presedintele si liderii politici fiind ocupati cu pupatul papucilor yankeilor. Mult prea ocupati.
Ghinion, dragi romani!
Trebuie sa fii naiv rau ca sa crezi ca Florian Coldea va fi acuzat ca, facand jocul americanilor, si-a cam vandut tara. Si chiar si cu o asemenea acuzatie in spate, nu se va intampla mare lucru. E imposibil de demonstrat, mai ales ca in spate sunt interesele de care vorbeam. Sa-l ofere SUA sau Occidentul pe tava Justitiei romane? De ce? N-au niciun motiv. Si cine sa-l cerceteze si sa-l judece? Justitia? Ma iertati ca intreb, care Justitie? Pe de alta parte, nici Codruta Kovesi nu va pati ceva pentru ca a aprobat protocoalele in cauza sau ca s-a actionat in spiritul lor. Ce, a semnat ea vreun rechizitoriu? A zis ea ca asta sau ala nu trebuie sa mai vada lumina zilei in urmatorii 10 ani? Si apoi, aceeasi intrebare: cine s-o cerceteze si s-o judece pentru vreo fapta imputata in virtutea protocoalelor alea sinistre? Nici macar nu are nevoie de aparator atat timp cat are de partea ei SUA, o sumedenie de ambasade cu interese enorme aici si il are pe Iohannis, care poate fi acuzat de multe, numai de naivitate nu. Nici mai jos nu se va intampla nimic, nu fiti visatori. Procurorii si judecatorii vor fi bine mersi, pentru ca legea raspunderii magistratilor, in noua ei forma, nu exista. Iar cand va fi in vigoare, nu va actiona retroactiv. Iar Basescu, saracul, nu a stiut nimic, ce sa-l intrebi? Nu stiu de ce, tocmai acum, parca il vad pe Iohannis raspunzand, zambitor, la intrebarea de ce s-au intamplat lucrurile astea? Ghinion, dragi romani!
Autor: Valentin Boeru
Sursa: National.ro
Cine sa raspunda si in fata cui? Exista la ora actuala pe fata Pamantului vreo INSTANTA/AUTORITATE abilitata sa solutioneze moral aceasta speta?
Cu armele lor caci noi nu avem alte arme decat …credinta in Iisus Hristos, puterea, forta, increderea, speranta, invierea. Constiinta. Ratiunea. Calea, Adevarul. Viata. Sufletul! Sufletul trebuie sa ni-l luam inapoi si odata cu el, tara, adevarata imparatie. Lucrurile se aseaza din mers…