Am indicii temeinice că, în continuare, procurori ai Direcției Naționale Anticorupție protejează societăți comerciale cu capital străin implicate în anchete. Voi face o sumară radiografie, din această perspectivă, a dosarului legat de colosala mită de 20 de milioane de euro, pe care un prezumtiv grup infracțional, condus de Sebastian Vlădescu și de Cristian Boureanu, ar fi încasat-o. În schimbul unor servicii ilegale. Dacă așa stau lucrurile sau dacă, din nou, avem de-a face cu un dosar penal cu probe contrafăcute, vom afla la timpul potrivit. Acum, relevant este însă să observăm mecanismul prin care, în mod straniu, procurorii DNA îi protejează pe reprezentanții companiior străine.
Așadar, doi demnitari ai statului român, cu complicitatea unor funcționari publici, ar fi pretins și ar fi obținut sub formă de mită colosala sumă de 20 de milioane de euro, de la un consorțiu alcătuit din companian austriacă Swietelsky și o altă companie japoneză Tekenaka. Lucrările efectuate erau de reabilitare a tronsonului de cale ferată București-Constanța. În mod straniu, sechestrul asigurator la care au fost obligați toți inculpații nu depășește 15 milioane de euro. Dar acesta este doar un detaliu. În ce mod DNA se răfuiește cu prezumtivii infractori români, dar îi protejează pe prezumtivii infractori străini?
Cineva, o persoană sau un grup de persoane, a dat sau au dat uriașa mită de 20 de milioane de euro. Cei care au pretins și au primit această mită sunt cetățeni români, în prezent cercetați într-o fază avansată de către DNA, sub forma unui grup infracțional organizat. Despre aceștia, DNA informează opinia publică printr-un comunicat oficial. Ceea ce surprinde în conținutul acestui comunicat este absența oricărei referiri la cealaltă parte a acestui lanț infracțional, la cei care au dat mită pentru a obține în mod ilegal o serie de facilități. Cei care au dat mită sunt funcționari ai celor două companii, cea austriacă și cea japoneză sau, cine știe, doar funcționari ai uneia dintre acestea. Cum este posibil ca DNA să nu-i cerceteze și pe mituitori? Și nu numai că nu-i cercetează, dar nici măcar nu-i pomenește în comunicat. Secretul este atât de bine păstrat în acestă mega-afacere de luare și dare de mită și trafic de influență, încât a trebuit să fac eforturi serioase pentru a afla, în fine, dintr-un site austriac, care este firma cu pricina și că ar fi avut loc, prin aprilie 2018, o percheziție la sediul companiei Swietelsky din orașul Linz. De acestă operațiune s-a ocupat Direcția austriacă pentru infracționalitate financiară.
Nimeni nu primește mită, dacă nu există cineva care o dă. Nimeni nu dă o mită, dacă în schimbul acesteia nu urmărește să obțină un avantaj ilegal. În cazul firmei austriece, percheziționată la Linz, acest avantaj ilegal a constat în acceptarea de către autoritățile române a creșterii valorii lucrărilor de reabilitare și, presupune DNA, în închiderea ochilor la recepție. Așadar, cu sau fără implicarea și a funcționarilor companiei japoneze care s-a aflat în consorțiu – presa niponă nu ne spune nimic despre vreo percheziție la sediul acesteia – e clar că, în realitate, dacă infracțiunea s-a săvârșit, avem făptuitori de ambele părți, dar în mod straniu DNA nu-i anchetează decât pe români.
Această situație este cu atât mai stranie, cu cât compania de construcții Swietelsky deține în România o altă companie, Drumserv Târgu Mureș, și 50% din compania Asfalt Dobrogea. Este exclus ca acestea să nu fi fost și ele implicate într-o formă sau alta la realizarea lucrărilor de reabilitare și să nu fi fost beneficiare ale operațiuniii de mituire a funcționarilor români.
Deci DNA nu suflă o vorbă despre companiile cu capital străin, nu deschide niciun fel de anchetă și nu face niciun fel de investigații împotriva reprezentanților acestora, nu încearcă, pentru a recupera pagubele suferite de statul român, să pună vreun sechestru pe bunurile acestora, nu face demersuri pe lângă autorităție austriece ca măcar acestea să efectueze o anchetă și se rezumă doar la a obține informația, dacă cumva a obținut-o vreodată, că anul trecut, prin aprilie, a avut loc o percheziție la sediul principal al companiei din Linz, fără a se ști cu ce rezultate s-a soldat aceasta.
Nu este așa că avem de-a face cu un comportament instituțional nefiresc? Nu este așa că regăsim acest tip de comportament și în toate celealte anchete de răsunet, în care au fost implicate companii străine, de cele mai multe ori austriece și germane? Nu este așa că acest mod de operare seamănă a blat cu autorități statale ori nestatale de la nivel european, iar investigațiile sunt în mod vădit știrbe, atâta timp cât nu se ajunge la mituitori?
Dar, mai presus de toate, în fața unui asemenea exemplu cât se poate de concludent, căruia i se mai pot adăuga multe altele, ce răspuns putem da la obsedanta întrebare de ce România este taxată drept extrem de coruptă în rândul statelor europene, în timp ce DNA are imaginea unei instituții eficiente, iar cei care declanșează acest val de corupție nu sunt cercetați, nu sunt sancționați, țările în care aceștia își desfășoară cea mai mare parte a activității și de unde a izvorât de fapt corupția fiind privite drept state curate din această perspectivă? De ce în acest caz, ca să mă rezum la un singur exemplu, România este coruptă, iar Austria nu?
Autor: Sorin Roșca Stănescu
Sursa: Sorin Roșca Stănescu Blog
Adauga comentariu