Gindirea magica ne-a insotit inca din stadiul primar al existentei noastre si in cadrul acesteia profetiile au jucat intotdeauna un rol important.
Nu stim ce se intimpla miine si oricine poate da o forma coerenta spaimelor noastre vizavi de un viitor nebulos se poate bucura macar o vreme de atentia publica (nu in mod necesar si de respectul acestuia).
Inca din Sumerul antic zeii erau imbunati prin sacrificii si existau mijloace complexe si elaborate prin care clerul timpului “citea” si traducea pentru profani semnele acestora, semne care prevesteau succesul sau esecul, dupa caz.
Campaniile militare erau deseori, din Sumer si Egipt si pina in Creta sau Roma, declansate doar atunci cind fortele divine se declarau binevoitoare. Crestinismul a fost inca de la inceput impregnat paradigmatic de mesianismul ebraic.
In primele secole, a doua venire nu era socotita o chestiune indepartata istoric, ci iminenta. Refugiatii din catacombele Romei nu se pregateau pentru o “rezistenta” de secole, ci pentru un eveniment care se putea intimpla miine.
Se pare ca incendierea orasului – atribuita multa vreme lui Nero – a fost opera unei fractiuni care dorea sa dea o mina de ajutor declansarii Apocalipsei.
Anul 1000 d.C. a fost un alt “prag apocaliptic”. Cronicarii vremii ii descriu pe cei care si-au vindut avutul si s-au refugiat in biserici si manastiri, convinsi ca odata cu “ultimul” Craciun va veni si Judecata.
Lucrurile au luat o intorsatura atit de grava, incit Biserica si-a intetit pledoariile pro Cruciada, pentru a preveni o prabusire economica totala si o revolta colectiva.
In anul 1054 are loc Marea Schisma, iar in anul 1096 incepe, de altfel, prima Cruciada, finalizata cu ocuparea Ierusalimului si constituirea celor trei regate crestine din Orient.
Una peste celalalta, Apocalipsa nu a venit nici la implinirea “mileniumului”. Dar daca s-ar fi produs, sfirsitul lumii urma sa vina prin molime, foamete, si razboaie devastatoare.
Totul prefatat cu o serioasa garnitura de catastrofe naturale: incendii, cutremure, innundatii, furtuni.
Cu alte cuvinte, profetiile se asemanau “tulburator” cu spaimele care ii bintuiau pe oameni in acele vremuri.
Nimeni nu a spus, de exemplu, in secolul al XVll-lea, ca “niste care stralucitoare din cer vor pirjoli continentele”. Extraterestrii isi fac intrarea triumfala in cadrul profetiilor abia dupa cel de-al doilea razboi mondial.
Dupa cum “socurile petrolului” de la inceputul anilor ’70 ai secolului trecut aduc cu sine si viziunile apocaliptice in care oamenii se sfisie pentru un rezervor de benzina.
Asadar economia nu facea parte din arsenalul apocaliptic. In afara crizei alimentare, fireste. Agricultura Evului mediu depindea intr-o masura coplesitoare de starea vremii si perioadele de foamete erau des intilnite ca urmare a schimbarilor climatice mai mici sau mai mari.
Cind s-a transformat (si) economia globala intr-un “bau-bau”?
Primul scenariu din istorie care poate fi incadrat in aceasta categorie este cel formulat de Malthus la inceputul secolului al XlX-lea. Urbanizarea masiva din epoca industriala aduce cu sine marile aglomerari urbane, care demonstreaza limitele umane ale capacitatii de administrare a resurselor.
Incendiile (Londra, Paris, etc) sau inundatiile periodice si lipsa apei potabile incep sa se adauga molimelor devastatoare. Publicul larg incepe sa-si dea seama intr-o masura importanta de limitele capacitatii noastre de a gestiona corespunzator resursele.
Resurse inerent limitate care, in corelatie cu explozia demografica, vor conduce, credeau cei de-atunci, la o catastrofa de proportii greu de imaginat.
Daca ii spuneai celui mai avangardist inginer sau primar francez, englez sau german ca omenirea va fi capabila in urmatorul secol sa administreze aglomerari urbane de milioane si zeci de milioane de oameni, ti-ar fi raspuns, cel mai probabil, ca ti-ai pierdut mintile.
H.G. Wells isi imagina un viitor in care plebea transformata in “Morloci” si refugiata in underground ii devora la propriu pe nefericitii “Eloi”, urmasii privilegiatilor bogati de altadata, ramasi singura sursa de hrana (“Masina timpului”).
Criza din 1929-1933 a fost atit de dura – in unele state somajul a depasit 40 la suta – incit a potentat cu adevarat spaimele milenariste vizavi de o economie tot mai complexa si purtatoare a unor mecanisme tot mai greu de inteles.
Aceste spaime au fost doar estompate de una si mai mare si mai veche, si anume aceea a razboiului, adica WW ll. Scenariile vehiculate de un Roubini sau Krugman se inscriu in aceasta linie si par a fi mai la moda ca niciodata. Dar par a fi uitate o serie de lucruri.
Chiar daca milenarismul are deja o istorie lunga, nici macar una dintre profetiile formulate de-a lungul timpului nu pare a se fi implinit. Fie ca au fost legate de conflagratii, molime, catastrofe naturale sau, mai nou, economie. Erau economisti care “profeteau” o criza globala inca din anii ’90.
Anul 2008 a parut sa le dea dreptate. Dar merita sa ne intrebam daca sunt cu adevarat demni de bagat in seama cei care striga doua decenii “Foc!”, pentru ca atunci cind intr-adevar se declanseaza un incendiu sa afirme:”Vedeti ca am avut dreptate?!”.
Tristul adevar este acela ca momentan nu suntem capabili sa facem o prognoza pertinenta pe termen mediu/lung nici macar vizavi de starea vremii. Mai mult, ultimele cercetari ale teoriei haosului risca sa spulbere insasi ideea de prognoza si predictibilitate, sau chiar de preventie si limitare a incertitudinilor.
Ecuatiile nonliniare cu o serie ampla de variabile in sistem evolueaza dupa “trasee” deocamdata complet misterioase pentru observatori.
Comportamentele de baza (de consum, investitionale, etc) sunt intr-o masura semnificativa irationale si, prin urmare, imposibil de cuantificat si incadrat intr-un sistem coerent pe termen mediu si lung, sistem care sa faca posibila o predictie pertinenta.
Simtul notiunii a ceea ce noi numim “timp” ca variabila fizica este relativ. Mereu omenirea a avut senzatia – imagologia ne invata acest lucru – ca se afla in pragul unor schimbari fundamentale.
Asta pentru ca suntem “programati” sa percep dramatic orice schimbare, potential amenintatoare. A depasit economia globala perioada de criza, dincolo de statistica? Probabil ca da.
Va mai traversa aceasta economie crize de o intensitate mai mare sau mai mica? Cu siguranta ca raspunsul este afirmativ. Cind?
O istorie intreaga ne invata ca nimeni nu poate raspunde cu certitudine la aceasta intrebare. Economia este un organism viu.
Chiar si “maladiile”(crizele) fac parte intr-un mod natural si firesc din traseul evolutiv al unui asemenea organism. Pina atunci, profetii si profetiile sunt iarasi la moda.
Dl. Roubini ne-a demonstrat recent acest lucru inclusiv la Bucuresti.
Analiza de Eugen Ovidiu Chirovici
Sursa: bloombiz.ro