Mă adresez vouă, dragi tineri, aflându-mă sub impresia puternică a durerii pe care ne-a provocat-o tuturor decesul unuia dintre voi. Mă adresez vouă cu speranța că nu e totul pierdut, că în sufletul vostru mai există loc pentru un sfat părintesc, pentru un îndemn de la suflet la suflet.
Aproape în fiecare an în parohia noastră sau în satele din jur se întâmplă câte o nenorocire, în care este victimă un tânăr. Fie că e vorba de accidente de circulație, fie de boli datorate unor vicii precum fumatul, alcoolismul, desfrâul etc., fie scandaluri, fie accidente de muncă, fie imprudențe fatale, fie alte cauze, care, cu puțină grijă, ar fi putut fi evitate!
Amintiți-vă cât de frumoși erați cu ani în urmă, când veneați la biserică cu mamele voastre, cu frații mai mari sau chiar și singuri, să vă împărtășiți, să vă spovediți! Amintiți-vă cu câtă sfială îmi spuneați cele mai mari „păcate” ale voastre: „Am supărat pe Dumnezeu!”; „Mi-am supărat părinții!”; „Am supărat învățătoarea la școală!”. Amintiți-vă cum veneați la slujbă și ce cuminți ședeați în biserică, vă închinați, vă rugați, cântați colinde, cântați pricesne! Amintiți-vă cu câtă atenție ședeați la școală și ascultați, cu câtă sârguință învățați, cât de cuminți erați!
V-ați luat zborul din cuibul părintesc spre alte zări de farmec pline, fie că a fost vorba de școli, fie de locuri de muncă, fie de căsătorie sau alte împrejurări. Ați intrat în anturaje diverse, nu întotdeauna formate din tineri înțelepți și cu frică de Dumnezeu; unii ați fost hăituiți de sărăcie, alții împovărați de bogăție și nu întotdeauna ați fost suficient de maturi, ca să alegeți căile și soluțiile cele mai bune. Prietenii vicioși v-au călăuzit spre păcate, spre patimi, spre infracțiuni care de care mai grave; sărăcia v-a determinat să faceți lucruri pe care să le regretați toată viața, să vă vindeți uneori sufletul, alteori trupul, câteodată pe amândouă, doar să câștigați bani cu orice preț, să fiți și voi în rândul răsfățaților vieții; bogăția v-a ajutat să aveți la dispoziție mașini puternice și foarte rapide, aparate sofisticate, bani cu care să vă cumpărați băuturi fine, țigări scumpe, droguri, plăceri de tot felul, pe care nici nu le-au visat părinții, moșii și strămoșii voștri. Din păcate, toate acestea v-au împins spre prăpastie și unii n-ați avut puterea să spuneți „NU!”
Nu vă învinuiesc, ci vă compătimesc! Voi sunteți o generație greu încercată. Niciodată copiii și tinerii nu au fost bombardați cu atâtea influențe rele, cum ați fost voi. Prin toate canalele de televiziune, radio, internet, presă scrisă, prin muzică, prin dans și alte mijloace tehnice ați fost îndemnați sau ademeniți spre păcat, spre rău, spre pervertirea și spre pierderea sufletelor voastre. Părinții și profesorii voștri au fost cel mai adesea depășiți de situație, v-au scăpat de sub control. Evoluția tehnicii a fost atât de rapidă, încât bieții oameni nici nu și-au dat bine seama ce pericole vă amenință, sau cum își întinde răul tentaculele și le înfașcă fetele și feciorii.
Mulțumesc lui Dumnezeu, că printre voi mai sunt mulți, care au ascultat sfatul părinților și bunicilor și au luat viața în serios. Au pus mâna pe carte, au muncit din greu, au terminat cu succes școli medii, de meserii, facultăți, și-au făcut un rost în lume, sunt respectați pe acolo pe unde se află pentru seriozitatea, cinstea, hărnicia și competența lor. Aceștia sunt bucuria părinților, bucuria societății și bucuria lui Dumnezeu! Aceștia sunt speranța neamului românesc și a Bisericii Ortodoxe.
Viața, dragii mei, vă oferă multe: bune și rele. Puteți să luați din care vreți! În fața voastră este calea vieții și calea morții. Sunteți liberi să apucați pe oricare! Nici sărăcia, nici bogăția nu vă bagă nici în rai, nici în iad, fără voia voastră. Atât săraci, cât și bogați au ajuns talpa iadului; atât săraci, cât și bogați au ajuns sfinți ai lui Dumnezeu. Fiecare și-a ales ce i-a poftit sufletul. Nici Dumnezeu nu trece peste voia voastră, ci v-o respectă. Să nu vă mai mirați, însă, când veți înțelege că sunteți responsabili de faptele voastre, atât în fața oamenilor, cât și în fața lui Dumnezeu. Nu vă lăsați păcăliți de vorbe viclene, precum acestea: „Ce ți-e scris, în frunte ți-e pus!”. „Așa i-a fost ursita sau soarta!”, „Așa i-au zis cele trei urse!” și altele asemenea.
Viața și viitorul vi le zidiți voi, pas cu pas. Când ați venit în lume, Dumnezeu v-a pus la fiecare în săcuiel câte ceva, cu care să vă câștigați existența, cu care să străbateți prin viață. Unuia i-a dat darul de a cânta, altuia de-a juca, altuia de-a învăța, altuia de-a vindeca, altuia de-a judeca etc. Fiecăruia i-a dat un număr de zile ca să le trăiască aici pe pământ, i-a dat sănătate, i-a dat putere, i-a dat un mediu prielnic, o familie, în care să se poată dezvolta până la deplinătatea ființei sale. Nu vă bateți joc de aceste daruri, pe care le-ați primit. Nu vă bateți joc de viața voastră și de sănătatea voastră. Sunt mai de preț decât lumea întreagă. Piese de schimb nu veți mai găsi; aveți grijă de voi! V-a dat Dumnezeu un suflet, care vă face să fiți mai presus decât toate celelalte viețuitoare. Comportați-vă ca atare! Nu uitați că sufletul vostru vi-l va cere Dumnezeu înapoi. Aveți grijă cum umblați cu el, ca să-l puteți da lui Dumnezeu curat și frumos, cum vi l-a dat! Mulțumiți lui Dumnezeu că faceți parte dintr-o familie de creștini și de români, că v-ați născut într-o țară civilizată, bogată, că aveți multe posibilități de realizare. Încercați să comparați situația voastră cu a tinerilor din Africa, spre exemplu și veți vedea cât de mult v-a iubit Dumnezeu!
Umblați pe drumuri de aproape și de departe. Nu uitați să-L chemați pe Dumnezeu cu voi! Vorbiți cât mai des cu El, chiar de mai multe ori pe zi! Spuneți-I în rugăciunile voastre necazurile și bucuriile, speranțele și dezamăgirile pe care le aveți! Lăsați-L pe El să vă mângâie sufletul, să vă șteargă lacrimile, să vă redea speranța! Cât de grea v-ar fi crucea vieții, să știți că numai El vă poate cu adevărat ajuta s-o duceți!
Scumpii mei, pentru o plăcere amăgitoare de câteva clipe, nu vă pierdeți sufletul și viața! Nu le mai puteți recâștiga. Fie-vă milă de părinții și de bunicii voștri, de lacrimile și de durerea lor. Îi veți înțelege cu adevărat, când veți fi și voi părinți și veți tremura de grija copiilor voștri. Beția și plăcerea pe care v-o dă viteza, alcoolul, țigările, drogurile, desfrâul și altele asemenea le plătiți scump, nu numai cu bani, ci și cu sănătatea sau cu viața voastră. Nu uitați o clipă, că locul vostru este aici, în viață, nu în cimitir! Nu uitați, că aveți un rost în lume, pe care trebuie să-l duceți la bun sfârșit. Nu e același lucru să mori la 20 de ani sau la 100 de ani! Altele sunt idealurile, bucuriile și fericirea spre care trebuie să tindeți, pentru care să luptați. Urmați școli, învățați meserii, căsătoriți-vă, aveți copii, apropiați-vă de Dumnezeu prin viața și faptele voastre, respectați și ajutați-vă semenii și ei vă vor respecta și vă vor ajuta, pregătiți-vă pentru veșnicie! Luați-vă ca modele pe înaintașii noștri, fie că au fost eroi, oameni de știință, de cultură, poeți, scriitori, artiști, sfinți, oameni de omenie. Încercați să fiți ca ei! Dumnezeu să fie cu voi!
Autor: Al. Stănciulescu-Bârda
Sursa: Ziarul Natiunea
“…Speranta ca nu e totul pierdut…”
Multumim, Parinte!
Mai e valabila sintagma cf careia ” Speranta moare ultima”?!
Speranta, exista pur si simplu, dintotdeauna, etern. Este dar divin, cheia vesniciei. Nemuritoare.
” Cele mai importante doua zile din viata ta sunt ziua in care te-ai nascut si cea in care afli de ce”, spunea Mark Twain. Traim noi oare vremurile in care aflam, in sfarsit, de ce ne-am nascut? Daca ne-am nascut pt noi, pt cei din jurul nostru, pt toate la un loc?
” Ori te-or asculta, ori nu, tu, FIUL OMULUI, sa nu te temi de ei si de vorbele lor sa nu te sperii; desi ei vor fi pentru tine spini si ciulini, ai sa traiesti intre ei, ca intre scorpii; sa nu te temi de vorbele lor, sa nu te sperii, ci sa le spui cuvintele Mele, ori te-ar asculta, ori nu te-ar asculta” (Iez.2,3-7)
” Si mai am si alte oi, care nu-s din staulul acesta, si pe acelea Mi se cade sa le aduc; si vor auzi glasul Meu, si va fi o turma si un pastor” (Ioan 10,16)
Noi, oitele ratacite, adunate in acelasi GAND BUN!
DOAMNE AJUTA!