Intr-o declaratie, care a facut multa valva mediatica, d-l J. Franks, seful misiunii FMI in Romania, a spus ca, la inceputul anului 2009, Romania se afla pe marginea prapastiei si ca acordul cu FMI, inclusiv deci imprumutul de la FMI considerat “de asistenta”, a salvat-o.
Potrivit d-lui Franks, Romania se gaseste dupa un an, gratie acestui acord, intr-o situatie evident mai buna, existand si perspectiva reluarii cresterii economice din a doua jumatate a lui 2010, ceea ce o poate transforma chiar intr-o poveste de succes.
Trebuie sa ai tupeu mare sa faci asemenea declaratii. Si, in ciuda figurii de bonhomme pe care o arata, d-lui Franks se pare ca nu-i lipseste tupeul! Tupeu, pentru ca d-l Franks stie poate mai bine decat oricine altcineva ca nu este asa cum a spus.
Oricum, spusele d-lui Franks se potrivesc cu noua politica a FMI. Dupa ce, prin 2007, isi cam facea bagajele din lumea asta, pregatindu-se chiar de o desfiintare putin glorioasa, FMI si-a vazut, in contextul izbucnirii crizei internationale, salvarea, ticluindu-si un nou rol si pornind imediat in depistarea de elefanti care sa-i justifice continuarea existentei.
Romania era unul dintre cei mai potriviti. Nu ca ar fi fost pe marginea prapastiei! Era insa perfect santajabila. In urma unei expansiuni debordante a capitalului privat strain in perioada 2004-2008, finantata cu bani de la firmele-mama din Vestul Europei, Romania ajunsese, practic aproape dintr-o data, intr-o dezarticulare economica totala si intr-o vulnerabilitate externa extrema.
Cresterea economica obtinuta fusese bazata exclusiv pe consum din import finantat din credite date din bani straini. Dezechilibrul dintre productie si consum era imens si nerecuperabil, iar deficitul extern era urias si nesustenabil.
Indatorarea externa crescuse fabulos, de circa patru ori in patru ani, dar cel putin trei patrimi din aceasta nu apartineau unor entitati romanesti (stat, firme autohtone, populatie), ci unor firme straine care isi finantasera expansiunea cu bani din afara, angajamentele trecand in contul Romaniei, intrucat fusesera facute din Romania.
Cand mamele din Occident au oprit, in contextul crizei, finantarea subsidiarelor din Romania, acestea din urma au pornit o adevarata cruciada in cautarea unui inlocuitor de finantare. In frunte cu bancile, au cerut statului roman sa le dea bani.
D-l Basescu si d-l Isarescu s-au tinut tari, spunand, pe buna dreptate, ca este responsabilitatea nu a statului roman, ci a actionarilor din Occident ai firmelor respective. Atunci, firmele straine din Romania s-au adresat Uniunii Europene (ca institutie), care insa nici nu s-a gandit sa le satisfaca cererea.
Firmele straine din Romania au continuat presiunile amenintand ca-si reduc expunerea financiara pe Romania, respectiv ca vor executa iesiri masive din tara care puteau arunca in aer leul si preturile. S-a gasit FMI sa “rezolve” situatia.
Intr-un mod absolut jalnic! S-a facut folositor scotand intr-adevar bani din buzunar, dar imprumutand statul roman, si nu pe cei fara finantare, adica firmele straine din Romania.
Acestea au preluat banii adusi pe piata interna de catre statul roman – ramas fara optiune din cauza santajului cu prabusirea leului – si au iesit basma curata din constrangeri. Pe cheltuiala contribuabilului roman, care va trebui sa platasca oalele sparte, adica sa ramburseze creditul si dobanzile aferente!
Trecem peste detalii, care doar ar innegura si mai mult tabloul! Sa retinem esentialul: finantarea de la FMI a inlocuit pentru firmele straine finantarea de care acestea nu mai beneficiau de la propriile lor mame.
Nu este doar o inlocuire “tehnica”. Pe cea dinainte o plateau firmele respective, pe cea inlocuitoare o plateste contribuabilul roman! Asa ne-a ajutat FMI! Asa ne-a salvat FMI de pe marginea prapastiei! Mai degraba, asa ne-a impins FMI in prapastie, din care probabil nici ca mai iesim!
Caci s-au inlocuit niste constrangeri pe termen scurt cu unele iremediabile pe termen lung. Unii au naivitatea sa intrebe de ce d-l Franks nu ne-a anuntat inca de la inceput ca eram pe marginea prapastiei.
Naivitate, pentru ca, daca ar fi facut-o, ar fi fost nevoit de fapt sa explice cum Romania ajunsese pe marginea prapastiei exact la numai cateva luni dupa cea mai infloritoare si cantata crestere economica din perioada capitalismului!
Si, vai!, nu mai putea fi aruncata vina nici pe gestiunea comunista de demult, nici pe aceea, mai apropiata, din timpul regimului Iliescu si nici chiar pe aceea recenta din timpul liberalilor, caci daca exista vreo responsabilitate, aceasta nu putea fi decat a tipului de expansiune a capitalului strain intr-o tara bananiera!
Ilie Serbanescu
sursa: bloombiz.ro
Adauga comentariu