Oare ati fost vreodata la Opera si sa va pufneasca plansul? Nu, nu vorbesc de prea- plinul inimii coplesite de splendoare. Ci de umilinta, de furie, si de mila. Asta am patit eu aseara. La Opera Romana din Cluj, care punea in scena “Poveste romaneasca”, creatia – bijuterie de Centenar cu care institutia de cultura a considerat de cuviinta sa- si onoreze publicul fidel si pe cel cult al Transilvaniei.
I s-a creat o mare- mare reclama (falsa) cum ca ar fi bilete epuizate de saptamani intregi, cand colo se pare ca sala a fost umpluta pe sest cu sateni adusi cu autocarul ca sa nu ramana locurile goale… Toata floarea cea vestita a Clujului a si onorat cu prezenta, fie ei din politica, administratie, din lumea de business, sau a Bisericii.
Opera Nationala Romana Cluj-Napoca are o multime de oameni de mare calitate artistica, profesionisti si daruiti intr-un chip ce trebuie cunoscut pentru a fi crezut. O parte din ei sunt mandra sa mi-o consider prieteni dragi. Iar acest text ma doare cuvant cu cuvant, pentru ca stiu ca probabil adauga saraciei lor. Marile sponsorizari ale numelor sonore si benevolente ale municipiului nu in buzunarele artistilor ajung, asa,ca fapt divers. Ei mor de foame. Si de jena foamei lor. Si rabda lucruri greu de crezut…
Spre lauda conducerii ei, Opera Romana a crescut mult, a facut pasi frumosi pentru apropierea de om, pentru saltarea calitatii vietii in oras. Insa cineva undeva la nivel de decizie are sfatuitori rauvoitori sau profund inculti. Este inadmisibil ca asa “o chestie “ sa fie servita in Clujul Centenar, la Opera Romana ca spectacol principal, menit sa adune intr- ansa esenta culturii romane. Cu aceleasi resurse, cu aceeasi oameni, dar cu o alta intentie, – una onorabila! – se putea realiza o capodopera. Asa, va ramane doar o “o chestie” jenanta.
Opera –fresca incepe cu o superba scena de iarna, de colindat, evocatoare a satului romansesc, cu simboluri si traditii arhicunoscute, si introduce Capra ce devine apoi leit-motivul intregii creatii, simbol al spiritului national, presupun. Libretul explica geneza Caprei: initial a fost Cerb, dar vanat si invins, el devine, fara coarnele sale – simbol al aristocratiei, nobletei si vitalitatii solare – Capra nationala. Iar acest Tablou Intai e numit Radacini…
Tabloul al Doilea aduce pe scena alaturi de colindatorii invesmantati in albul portului romanesc, pe psaltii ortodocsi, in negrul calugaresc, dar care canta in latina (..?). Spre stupoarea generala urmeaza un fragment lung de liturghie ortodoxa care e alternata in limbile latina, rusa si greaca, cu un mot de binecuvantare in limba romana la final. Sunt folosite texte liturgice, vesminte, obiecte si gesturi ritualice, care scoase din contextul spatiului adecvat lor, frizeaza blasfemia. O mascarada a Prefacerii si Impartasaniei indeplinite de un actor, ce rosteste afectat si fals rugaciunile menite doar celor hirotoniti, este socanta pentru cineva care are macar o bruma de tangenta cu credinta. Ca vulgul nu pricepe este, – poate! – de inteles, dar cum reusesc sa sada in locurile lor imperturbabili cei infiintati in balcoanele Operei in haine preotesti mie imi depaseste puterea de intelegere. Ma gandesc doar ce iesea daca o asemenea batjocura se facea cu versete din Coran si rugaciunile ritualice islamice… Acest al Doilea Tablou, numit Credinta, se incheie imbinand elementul culminant al credintei crestin ortodoxe – Sfanta Impartasanie – cu dansatoare din buric, acoperite pe alocuri de cateva voaluri traslucide, dansand lasciv pe ritmuri de harem otoman.
Tabloul Trei este dominat de stridenta metalica si respingatoare a Coanei Chirita, personaj descriptiv pentru o natiunea romana vulgara, lipsita de identitate proprie, parvenita si lipsita de orice virtute sau gratie. Intreaga lupta politica si armata de eliberare a poporului roman este burdusita in acest tablou, cu personaje gen Austriacul, Rusul, Turcul, Rusul. Fiecare cu imnul aferent! Inchipuiti-va momentul cand se intoneaza solemn in Cluj-Napoca in 2018, in Anul Centenar al eliberarii si unitatii nationale, toate imnurile celor care au dominat si ucis romani, vreme de secole, si in special in cele doua razboaie mondiale in care romanii au intrat cu unicul scop de a se elibera si uni! Ametitor pana la greata…!
Pentru a ilustra eterna neputinta si gaunosenie de caracter a Romanului, acesta e mereu la pamant, adesea beat sau macar cu carafa traditionala in mana. Iar Capra lui la fel, e moarta, din nou si din nou. El, pentru a se ridica trebuie mereu adunat de pe jos, imbracat si aranjat de cate un Doctor, fie el pasoptist, bonjurist, german, european sau american – dar mereu si negresit strain! Iar ea, – biet Cerb castrat – , mereu necesita incantatii magice pentru a invia si a juca. Halal spirit national….! Independenta Romaniei, Casa Regala? O coroana pe o perna si o hora. Si, ca varza sa fie a la Cluj pana la capat, sunt citite fragmente din declaratiile de unire cu Regatul Romaniei a provinciilor istorice Basarabia, Bucovina si Transilvania.
Tabloul al Patrulea, numit Libertati – calea regala, aduce lautari, tarafuri si face din Rapsodia Romana a lui George Enescu muzica de fundal la o betie saltareata, inghesuita intre o romanta si un triunghi amoros de mahala. Si cand te gandesti ca vorbim de testamentul vietii si declaratia de dragoste a geniului acestui popor fata de natia si istoria sa, de capodopera ce a scris-o si finisat-o vreo 20 de ani..! Nepretuita si inaltatorarea Rapsodie Romana, sfasietor de frumos interpretata de cel mai bun violinist al Tarii la ora actuala – asta, alaturi de tinute si maiestria interpretarii artistilor au fost putinele bucurii care au indulcit o parte din durerea mesajului acru, metalic ca o otrava coclita .
Tabloul Cinci aduce comunismul. In tinute, cel putin. Ca subiectul de baza e tot triunghiul amoros si moralitatea indoielnica a femeii romance. Socialismul frumos ordonat, entuziast, cu pionieri in uniforma, cu imn si “Macarale rad in soare”, jenant aplaudate de unii nostalgici ai sistemului – probabil din grupul adus cu autocarele de la sate sau de parintii prea incantati sa-si vada copiii cu esarfa rosie la gat. Si pentru a nu rata noua portie de varza a la Cluj: fetele de la Capalna, Calusarii, proletarii, si pionierii, alaturi de alte si alte grupuri numeroase canta toti deodata …altceva. Teribil! Un supliciu si vizual, dar mai ales sonor. Nimic, nimic din oroarea comunismului, desigur. Doar multa culoare, energie, bucurie si creatie. Nu o zeghe, nu o foame, nu o aluzie la Aiud, la Canal sau la uciderea reala a Spiritului National Autentic si la eradicarea cremei societatii romanesti.
Tabloul Sase – Visari , calea postrevolutionara: Mosule ce tanar esti! Nu glumesc. Chiar s-a cantat. Romanca –standard acum e decoltata, tupeista si, cand nu e unsa cu toate alifiile diplomatiei si slugarniciei regulamentare, musai e provocatoare si interesata: in triunghiul amoros alege pe cel capatuit prin strainatati. Oficialul UE, soldatii NATO, steaguri, imnuri, uniforme militare “fac cunoscute pretentiile noii afilieri: sporirea ordinii si promovarea valorilor nationale” (conform sinopsisului oficial).
Ca sa nu uitam doza de declaratie politica absolut necesara si de propaganda fara de care nici un hipster nu lesina de placere : romanul etalon, personajul principal al “operei -fresca”, adica Vataful, se loveste de Chelner (simbol pentru Liviu Dragnea, desigur, dupa arhicunoscutul moment american) si …orbeste. Odata cu el moare din nou si spiritul national, Caprita, de data asta definitiv (abia acum, datorita atotputernicului Dragnea, ucigasul de arhetipuri). Doctorul strain sa ii adune de pe jos a mia oara pe amandoi nu mai este: a emigrat la invitatia oficialului UE ca sa se capatuiasca si sa-i fure nevasta romanasului ametit.
Insa esenta esentelor tari, culmea culturii la ceasul astral al romanismului profund si elementul gasit ideal de marele “compozitor” pentru a onora Centenarul si institutia de cultura in care ne aflam ca sa sarbatorim impreuna ca si popor roman unit, a fost, nici mai mult nici mai putin, maneaua! Exista o limita a andurantei… Eu mi-o atinsesem atunci, m-am ridicat si am plecat. Nu la Parazitii, nu la “Mosule ce tanar esti”, si nici la batjocorirea Liturghiei care mi-a frant inima in lacrimi amare. Sau a lui Enescu. Dar maneaua pe scena Operei Romane din Cluj nu am putut-o rabda….
Unii spun ca e satira, cei ce au facut-o si o vand ca e o capodopera, mie imi e doar jena. Jena de jena lor. Poate nici macar nu e constientizata. (Da, inca sper!) Mi-e jena pentru oamenii de cultura invitati care au rabdat acele ceasuri si acele jigniri la adresa valorilor profunde, la adresa istoriei si culturii romane. Mi-e o jena colosala. Sunt convinsa ca multi s-ar fi ridicat inca de la momentul blasfemiator. Daca nu au facut-o, sigur au avut ca motiv prea multul bun simt si dorinta de a nu jigni pe cineva implicat in proiect cu gestul lor. Asa cum si eu doar de asta am ramas si am rabdat pana in clipa in care nu am mai putut rabda. Insa jalea fie ca e muta, fie ca e rostita, a fost prezenta. Era vizibila pe chipuri, in susoteli si in incordarea multora. Cine s-a putut bucura de aceasta asa- zisa creatie , de fapt o varza a la Cluj fara cap si fara coada, un nereusit puzzle din creatiile altora demult adormiti fara putinta de a-si apara munca de remixul acestui dj pseudocultural incult, trebuie ca nu au prea multa cultura ei insisi si nici pretentii de la o institutie de cultura.
P.S. : in amalgamul de imnuri nationale vechi si noi, romanesti sau straine, nimeni nu a reactionat in nici un fel. Lumea nu s-a idignat la “Doamne preamareste-l pe Tar”, nici nu a simti nevoia sa se ridice in picioare la “Desteapta-te, romane!”. Un singur domn, extrem de in varsta, nevazator si abia umbland s-a ridicat in picioare la Imnul Casei Regale a Romaniei. Slabiciunea picioarelor l-a tradat, a trebuit sa sada, insa dupa o clipa s-a fortat si s-a ridicat din nou. A fost unica reactie a salii. Pana am plecat eu la manele. Popor natang ce suntem! Cand suntem scuipati in ochi, noi zicem ca ploua. De unde atata lasitate? De unde atata ignoranta lucie?
Autor: Ilyas Andrea
Sursa: Ilyas Andrea Facebook
Adauga comentariu