Să nu ne întrebăm prea mult ce-au căutat Alina Gorghiu, Dan Mihalache şi Mihai Gâdea la Washington! Răspunsul e simplu: nu s-au deplasat ei pînă în SUA ca să bea cafeaua la „Naţional Prayer Breakfast” („Micul dejun de rugăciune”), organizat în Congresul American sau pentru cîteva fotografii cu un oficial scos din uz, ci pentru o instruire la minut, printre îmbucături. Şi apoi, cel care s-a fotografiat cu ei, Donald Rumsfeld, fost Secretar al Apărării din SUA, s-a dovedit a fi, de fapt, „secretar” al înfloririi războaielor şi a industriei lor de armament, ajuns acum la vîrsta 84 de ani.
Refuz să cred că vizita celor trei la Washington sau vizitele demnitarilor noştri la Înaltele Porţi au fost în interesul poporului nostru, acum, cînd totul se vinde şi se cumpără, de la imagine, pînă la fotoliu şi conştiinţă! Pozele făcute de Gorghiu cu războinicul întunericului, nu ţin de foame românilor. La întoarcere de pe tărîmul războinicilor, Alinei Gorghiu i-a răsuflat mintea un proiect de lege, care condamnă bolnavii de cancer la moarte rapidă. Proiectul prevede ca bolnavii, cărora li s-a depistat cancerul în fază terminală, să-şi plătească tratamentul, pentru că nu au fost la medic la timp pentru prevenţie. Cum Gorghiu n-avea cu ce gîndi singură aberantul proiect de lege, să-i trecem în pomelnic pe toţi rău-făcătorii, care ar fi în stare să-i taxeze şi pe cei care îşi dau duhul: Eugen Nicolăescu (ajuns ministru la sănătate şi nu la finanţe, pentru că şi lucrarea lui de doctorat e plagiată în părţile esenţiale), Lucia Varga şi Horia Crişan! Vai de noi! Ce ne aşteaptă! Peneliştii se întrec în acţiuni penale! Să ne rugăm duminică de duminică, la liturghie, pentru sănătatea mintală a celor care au pus mîna pe Putere şi invocă legea pentru a-şi justifica fărădelegile!
Pînă una-alta, noi adormim la ora fixată de cei care stăpînesc România şi nu ratează nicio ocazie, pentru asta, iar cehii şi slovacii, potrivit „Glasul info”, au lansat o iniţiativă prin care vor să se reunească cele două jumătăţi de ţară, Cehia şi Slovacia, despărţite din raţiuni globaliste prin „Divorţul de catifea” din 1993. Anul 2018 ar putea fi anul în care cehii şi slovacii vor reface Cehoslovacia. Un sondaj intern arată că o mare parte din populaţie (70 la sută) consideră că divizarea Cehoslovaciei a fost o greşeală, exprimîndu-şi dorinţa de a trăi din nou în Cehoslovacia unită, se arată într-un comunicat de pe site-ul „Mişcării Cehoslovacia 2018”. Noi de ce n-am împlini şi sărbători, în acelaşi an, Centenarul României Mari?
Ca şi cum n-am fi năpăstuiţi destul, trenul expres, sosit de la Bruxelles pe plaiurile noastre, a descărcat în gara guvernamentală o nouă gaşcă de asupritori care, odată cu adoptarea Noului Cod Fiscal, bagă adînc mîiinile în buzunarele românilor, aproape goale. Verificaţi în teren şi veţi vedea că trîmbiţata reducerea a TVA e o minciună gogonată! Produsele alimentare anunţate a se ieftini au preţuri şi mai mari faţă de decembrie trecut, iar capetele pătrate din Parlament, dublate ca număr, întreţinute din taxe şi impozite aberante stoarse de la popor, ştiu doar să-şi crească aberant salariile, să-şi facă pensii cît Casa Poporului de mari şi de nesimţite. Cu programul sforăitor şi iluzoriu, conectat la priza Bruxelles-ului, Guvernul Cioloş nu slujeşte cetăţeanul român. Săracii Ţării contribuie în continuare, în numele unor legi injuste, la bunăstarea acestor abonaţi la corupţie şi la banii statului. Cînd penalii fac legi, doar poporul e dijmuit de parale. Legea a devenit un fel de pîrleaz: şmecherii Puterii l-au sărit întotdeauna, iar poporul a dat cu capul în el.
Pe de o parte, Noul Cod Fiscal taie, doar teoretic, o cîtime din impozite, iar pe de alta, măreşte taxele pentru obidiţi şi le înmulţeşte numărul. Potrivit aceluiaşi cod de fărădelegi fiscale, bogaţii scapă de impozitul pe lux, iar ţăranii vor plăti taxe şi impozite pe vaci, porci, găini şi albine. Din 2016, micii agricultori vor fi obligaţi să-şi declare suprafeţele cultivate şi numărul de animale din gospodărie, asupra lor urmînd a se aplica biruri noi. Cu timpul, păgînii ăştia vă vor taxa şi auzul şi văzul şi mirosul şi răsuflarea! Sper că ţăranii nu vor înghiţi găluşca, şi vor aduce plugurile şi vitele din ţarină în Capitală, precum ciobanii, oile şi cîinii! Şi la impozitarea clădirilor au intervenit majorări, locuinţele fiind impozitate în funcţie de scopul în care sînt folosite. De anul acesta va fi impozitat şi terenul de sub ele. Pentru locuinţele folosite în scop comercial (sediu de firmă, locul în care îşi desfăşoară activitatea o persoană fizică ce practică o activitate independentă sau este sediul declarat pentru un PFA), impozitul poate ajunge şi la 2000 de lei anual! Cum niciodată nu vom putea face din mămăligă praf de puşcă, aplicarea acestor prevederi aberante nu vor putea fi împiedicate.
Autor: Maria Diana Popescu
Sursa: Ziarul Natiunea
D-na Maria dupa cum scrii se pare ca nu esti chiar o doamna. Un pic de bun simt nu ti-ar strica.