Cazul Sorina Placinta aduce in discutie felul in care functioneaza economia in judetele tarii si influentele pe care le au asupra mediului de afaceri baronii locali.
Am scris de multe ori, in aceasta publicatie electronica, materiale jurnalistice care vorbeau despre cifrele mari ale economiei romanesti si despre mecanismele de functionare ale economiei. Numirea Sorinei Placinta ca ministru al tineretului si sportului a declansat insa un declic: mi-am reamintit felul in care functioneaza economia romaneasca.
Este vorba despre ce se intampla in economia mai mult decat reala, in judetele tarii, despre ce se intampla cu multe companii ale caror nume nu spun nimic marelui public, este vorba despre un anumit tip de mediu de afaceri despre care nu aflam decat atunci cand unele companii sau persoane intra in atentia organelor de ancheta.
De data aceasta, totul a devenit transparent o data cu numirea noului ministru al tineretului.
Astfel, s-a aflat ca Sorina Placinta are mai multe companii in judetul Vrancea. Revelatia privind functionarea economiei romanesti a fost informatia conform careia Placinta a angajat, la una dintre firmele pe care le detine, patru copii “speciali”: fiul unui inspector principal de la ANAF Vrancea, fiica adjunctului Garzii Financiare Vrancea, fiul sefului Administratiei financiare locale si fiul unui sef de serviciu de la Finantele Publice Vrancea.
Lasam la o parte faptul ca datele privind studiile universitare din CV-ul ministrului nu sunt acoperite de realitate si excludem prezentarea in Parlament a produselor fabricate de firma sa. Cel mai important fapt este legat de cei patru angajati speciali ai unei firme a doamnei Placinta.
Acest lucru arata clar felul in care economia, firmele, functioneaza in tara, la nivel regional.
Desigur, angajatii-copii sunt doar o parte a unui puzzle cunoscut sub sintagma de “baroni locali”, un amestec de oameni de afaceri, de oameni politici locali si de sefi locali ai institutiilor statului.
Baronii locali controleaza licitatiile de cheltuire a banilor publici, hotarasc unde, cand si cum se fac controalele financiare si decid, in multe situatii, regulile de functionare a economiei locale.
In esenta, toate aceste cardasii au un efect extrem de nociv: ele distorsioneaza mediul economic, fac diferenta dintre companiile care au si cele care nu au acces la resurse publice, companii care isi care pot mari astfel cifra de afaceri si profitul si care, in ultima instanta, pot ajunge sa aiba o pozitie importanta pe piata.
Toate aceste situatii ridica un mare semn de intrebare: mai este sau nu economia romaneasca o economie de piata functionala? Astfel de intelegeri intre baronii locali pot face ca o companie performanta sa fie scoasa de pe piata prin intelegeri neloiale.
Nu este vorba doar despre faptul ca patru copii ai unor inalti functionari publici au fost angajati la o firma a actualului ministru al tineretului.
Este vorba depre intelegerile oculte dintre politicieni si oameni de afaceri locali, de canalele subterane prin care se aloca lucrari si fonduri publice unor companii agreate de cei care conduc judetul respectiv, este vorba despre felul in care sunt manevrate organele de control fiscal.
Desigur, vorbim aici de companiile mici si mijlocii, pentru ca intreprinderile mari, de anvergura nationala, care, eventual, au si capital strain sunt mai aparate de asaltul pe care il dau baronii locali asupra firmelor.
Dar chiar si asa este ingrijorator, pentru ca s-a ajuns ca priceperea, managementul, organizarea muncii, investitiile sa fie prea putin importante in cresterea unei companii. Mai importante sunt relatiile firmei cu baronii locali.
S-a dezbatut intens relatia dintre politica si afaceri. S-a spus ca un politician bogat este de preferat unuia sarac. S-a discutat, de asemenea, mult pe tema prezentei unui om de afaceri in politica.
Adeseori, concluziile au fost pozitive, in sensul ca societatea romaneasca era gata sa primeasca in politica atat un om bogat (in ideea ca acesta are destui bani pentru a fi corect si dedicat interesului public), cat si un om de afaceri de succes (in ideea in care o persoana care a stiut sa faca management in afaceri se califica si pentru a conduce in zona politica).
Toate aceste idei se degradeaza pe zi ce trece. Legaturile oculte dintre unii oameni de afaceri si unii politicieni au fost, sunt si vor fi nocive. N-avem multe exemple de oameni de afaceri care sa sara in barca politicii fara a face acest lucru in incercarea de a-si mari cifra de afaceri si influenta. Iar exemplul Sorinei Placinta este doar cel mai recent, cu siguranta nu si ultimul.
S-a spus, in ultimii ani de crestere economica (perioada 2006-2008) ca economia s-a decuplat de mediul politic. Dulce naivitate. La nivel local, la nivelul intreprinderilor mici si mijlocii, la nivelul baronilor din judete, economia nu s-a rupt de politica.
Ba, dimpotriva. Si-a gasit noi forme de colaborare, mai stranse, mai perfide, tot mai impotriva practicilor concurentiale. Legaturile politico-economice s-au intarit, s-au diversificat, s-au modernizat si in urmatoarea perioada vom descoperi tot mai nulte forme de manifestare ale acestora.
Multi politicieni de rang inalt sunt dovezile vii ale legaturilor dintre afaceri si politica. Legaturile politica-afaceri raman, in continuare, intr-un spatiu de cvasilegalitate (exista putine norme legale avand in prim-plan conflictul de interese dintre liderii politici si mediul de afaceri), plutind intr-un spatiu de conflict moral.
Exemplele sunt numeroase, dar cele mai sonore se refera la angajarea Elenei Basescu la firma Luxten Lighting, la schimbul de bilete dintre presedintele Basescu si premierul Tariceanu, in care primul pleda pentru Dumitru Bucsaru, in vreme ce al doilea facea referire la eternul prieten, Dinu Patriciu.
De rangul doi sunt: cazul Paul Pacuraru, interventiile lui Ioan Oltean (PD-L) in favoarea unor “baieti destepti”, actualul ministru de finante, Gheorghe Pogea, care a fost angajat al actualului ministru al economiei, Adriean Videanu, s.a.m.d.
Oare daca Sorina Placinta nu ar fi fost numita ministru am fi aflat vreodata toate aceste lucruri referitoare la firmele ei? Mai mult ca sigur, nu. Placinta ar fi fost doar un caz legat de judetul Vrancea, nu si unul national, chiar daca Sorina Placinta incepuse sa faca ceva valuri si in Parlamentul Romaniei.
Care este solutia? Una legislativa. Dar nici o norma legislativa nu este perfecta. Controlul achizitiilor publice poate fi o solutie. Dar peste toate, solutia trebuie sa fie independenta institutiilor statului. Curtea de Conturi, institutiile de control ale statului trebuie sa functioneze indiferent de politicienii aflati la putere sau de oamenii de afaceri apropiati lor. Este iluzoriu? Se poate.
Iar semnele nu sunt cele mai bune, intrucat vedem astazi ca deciziile importante ce privesc economia se iau, in primul rand, la partid si nu in guvern. Pana cand institutiile statului, altfel europene, nu vor fi independente de politicieni, avem toate sansele ca placinta, pleasca sau patriciu-taricenii sa conduca prost tara, si economic si politic.
Analiza de Constantin Rudnitchi
sursa: Bloombiz
Adauga comentariu