Piața Victoriei – manifestare civică sau politică?

Despre manifestațiile din Piața Victoriei, Alina Mungiu Pippidi s-a pronunțat în două rânduri: la debutul acestora și acum două zile. Cum o cunosc pe Alina Mungiu Pippidi de peste 30 de ani, chiar dacă deseori nu sunt de acord cu ceea ce susține, citesc cu foarte mare atenție punctele ei de vedere. Dincolo de personalitatea ei incomodă, nimeni nu poate să îi conteste cunoașterea fenomenelor sociale, inteligența și logica argumentației.



În primul articol ea susține că Piața Victoriei nu este expresia societății civile, ci intervenția serviciilor secrete care se implica în politică. Argumentele pe care le aduce constau în faptul că o astfel de manifestare implică o logistică sofisticată și costuri pe care nimeni nu și le asumă. Ca om care am participat sau am organizat peste 50 de mitinguri, marșuri antiguvernamentale, antiprezidențiale și promonarhiste (citez din presa vremii) eram înclinat să îi dau dreptate. Însă eram mai puțin sedus de teoria conspiraționistă prin care serviciile secrete s-au implicat în manifestare. Iată că Alina Mungiu Pippidi revine și cataloghează manifestațiile drept o diversiune politică. Citez ”Diversiunea politică a existat de la început, și a atins cote penibile. De ce vă închipuiți că organizații din societatea civilă specializate în chestii juridice, ca CRJ sau APADOR, nu au făcut ele plângeri contra lui Iordache, și s-a ajuns la ”Poli”, ex-șoferul meu și omul la toate al Monicăi Macovei?”. Aceste luări de poziție m-au determinat să mă aplec cu mai mare atenție asupra amănuntelor din aceste evenimente.

Este manifestarea din Piața Victoriei o expresie a societății civile, a civismului sau este o diversiune politică? Câteva date:

1. Un sondaj realizat de Centrul de Studii în Idei Politice (CeSIP) în data de 5 februarie 2017, în Piața Victoriei, între orele 19:00 – 22:00, ne arată că dintre participanți 83% au participat la alegerile din 11 decembrie 2016, iar în ceea ce privește opțiunea politică 1,15% se declarau de stânga, 8,62% de centru-stânga, 17,82% de centru, iar restul de centru-dreapta sau de dreapta. Deci putem să observăm că este vorba de un grup omogen (unit prin sentimente anti-PSD) care aveau frustrări legate de rezultatul alegerilor. Astfel, cade un mit potrivit căruia manifestanții reprezintă societatea civilă.
2. Participarea la mitinguri a Președintelui Klaus Werner Iohannis și a liderilor opoziției (PNL, USR, PMP) îi accentuează caracterul de acțiune politică și diminuează caracterul de acțiune civica. Mai mult, faptul că Felix Tătaru s-a implicat în regia acestor demonstrații (nu știu dacă voluntar sau contra cost) este un alt argument în acest sens.
3. Logistica și regia sofisticată și costisitoare invalidează caracterul spontan al acestor manifestări.
4. ONG-urile care au participat (de exemplu, GDS) sunt deja cunoscute ca având un puternic partizanat politic.
5. Mesajele denotă o coerență în ceea ce privește scopul manifestărilor (lucru rar întâlnit la manifestările spontane și heterogene): înlocuirea Guvernului rezultat în urma alegerilor din 11 decembrie. Să mă explic. S-a spus că manifestanții au protestat împotriva OUG 13 (pe care în mare parte nu au citit-o) care ar fi fost nelegală. Cu toate că CCR a constatat legalitatea acestei ordonanțe, Guvernul a abrogat-o și Ministrul Justiției a demisionat, iar manifestațiile au continuat cu o noua solicitare: demisia Guvernului. Apare și o contradicție logică. Se declară că se recunosc rezultatele alegerilor, dar să plece acest Guvern și să vină alt Guvern al PSD-ului care să fie acceptat de stradă. Nu mai înțelegi nimic. Guvernul se validează în Parlament de către majoritatea parlamentară și nu cunosc niciun text de lege prin care Guvernul trebuie să fie acceptat și în stradă. Guvernul este înlocuit în Parlament printr-o moțiune de cenzură și în acele zile o astfel de moțiune a picat în Parlament. Cu alte cuvinte, Parlamentul a decis că acest Guvern este legitim și legal.
6. Mesajele liderilor opoziției au fost de incitare și susținere, populiste și demagogice. Câteva exemple: Raluca Turcan (influențată de studiile făcute la Moscova) declară că PSD-ul a realizat o fraudă de încredere deoarece în campania electorala nu a pomenit despre intervenția în Justiție. Dacă ne-am lua după acest raționament, în cazul în în care PNL-ul ar fi câștigat alegerile, nu ar fi avut dreptul decât să dubleze salariile medicilor (până în 2020), să trimită ”penalii” în pușcărie și să scoată în afara legii PSD și ALDE (dacă nu se reformează și nu renunță la “penali”). La acestea s-a rezumat programul PNL prezentat în campanie. Chiar dacă acceptăm acest raționament, doamnei Raluca Turcan trebuie să i se amintească că acest Guvern este susținut de o coaliție PSD-ALDE, iar programul de guvernare nu este numai al PSD-ului, ci are și elemente din programul electoral ALDE. Ori punctul forte al programului ALDE a fost reforma Justiției și apărarea libertăților și drepturilor cetățenești. Liderii opoziției declară că recunosc rezultatul alegerilor, dar doresc să impună o anumita construcție guvernamentală. Atacul lor este împotriva lui Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu. Iarăși trebuie să le reamintesc că atât PSD-ul, cât și ALDE în campania electorală erau conduse de acești lideri, electoratul a știut de problemele pe care le au cei doi lideri și i-au votat în cunoștință de cauză. Atunci despre ce frauda de încredere mai vorbim? Cea mai hilară mi s-a părut afirmația că Guvernul Grindeanu trebuie să plece pentru că ascultă de conducerea partidului. Pentru cei care fac aceste afirmații trebuie să le mai explic o dată mecanismul democrației reprezentative: electoratul votează reprezentanți ai partidului sau independenți pe care îi trimit în Parlament, partidele realizează o majoritate în Parlament și votează un Guvern și un program de guvernare. În condițiile în care își încalcă promisiunile electorale, partidele sunt cele care vor fi sancționate de electorat și nu Guvernul. În toate democrațiile reprezentanții partidelor în Parlament sunt subordonați partidelor chiar dacă votul nu este imperativ. De aceea, de regulă, șeful partidului câștigător este și prim-ministru.

Ținând cont de toate aceste argumente, înclin să îi dau dreptate Alinei Mungiu Pippidi. Manifestările din Piața Victoriei nu sunt expresia civismului, ci o încercare politică de a înlocui majoritatea rezultată în urma alegerilor. Acest lucru este periculos. Înlocuirea voinței majorității electoratului prin mișcări de stradă nu este o expresie a democrației. Nici măcar a democrației participative. Dacă ne uităm în istorie iacobinismul, bolșevismul, fascismul, nazismul, comunismul, peronismul și castrismul au fost impuse prin mișcări de stradă, insurecționale și nu prin exercițiul democratic al votului. O minoritate s-a impus împotriva voinței majorității.

Q.E.D.

P.S.1: Deși în sondajele de opinie PSD-ul se menține la o cotă înaltă, observ o adevărată inhibiție în a reacționa. Sunt foarte vocali pe posturile de televiziune și total pasivi în momentul în care trebuie să realizeze ceva. Dar cum nu am fost și nu sunt votant al PSD-ului, asta nu este problema mea; este problema lor. Eu doar o semnalez.

P.S.2: Observ la cei care participă la manifestații, adepți ai legalității și statului de drept, o atitudine selectivă în a respecta legile. Las la o parte faptul că mitingurile erau neautorizate, dar indignarea care-i cuprinde atunci când sunt sancționați pentru contravenții (utilizarea copiilor în manifestările politice) și pentru infracțiuni (utilizarea dronelor etc.) mi se pare neavenita.

P.S.3: Marilor “lideri de opinie” gen Tudor Chirilă, Cheloo de la Paraziții, Jojo etc., surprinși de faptul că unii îi contestă, și care aduc drept argumente în favoarea lor implicarea altor artiști din țări democratice în acțiuni civice, le spun că nu există nicio comparație care să îi avantajeze. Joan Baez, Bob Dylan, liderii mișcării flower power și alții ca ei s-au implicat și au devenit portavocea unor mișcări civice democratice, dar ei promovau libertatea, drepturile civile, toleranța și în niciun caz nu își arătau adeziunea față de instituții de forță (FBI, CIA, etc.) și față de abuzuri.

Autor: Vasile Astarastoae

Sursa: Vasile Astarastoae