Cu fiecare intervenție la rupere impotriva României a guwernerului Johannis, mi se consolidează convingerea, pe care o repet de vreo cincisprezece ani, cu mai mare insistență de la alegerile europene incoace, că și rezultatul ultimelor alegeri prezidențiale a fost stabilit din ocult, nicidecum la urne, astfel incât, toate acțiunile distructive care deja iată, au inceput să vină in cascadă peste noi sau care urmează in programul de demolare a României condus direct de la Cotroceni, să aibă „legitimitatea” dată de votul populației.
E un fel de schizofrenie perversă inoculată populației prin manipularea o dată a emoțiilor colective induse prin frici iraționale virate spre ură impotriva sursei fricii, apoi pe percepția indusă și ea de asemenea, față de o realitate deformată de propagandă, astfel incât, creându-se convingerea generală dar falsă a unei participări masive la urne a românilor grabnic doritori de guvernări „dă dreapta” neo-liberale și de politici de austeritate – anunțate, culmea, de guvern și incepute chiar inaintea prezidențialelor, tot românul – mai cu seamă din zonele cele mai lovite de viitoarele politici, s-a inghesuit la urne ca să-i dea un cec in alb lui Johannis pentru a-i duce incolonați la eșafod in ovațiile și uralele condamnaților la moarte.
Și Johannis nu dezamăgește. Face exact ceea ce trebuie să facă, având această falsă majoritate in spate.
După ce in primul mandat nu a ieșit niciodată la presă in cei cinci ani pentru a explica cetățenilor cam cu ce treabă este el pe la Cotroceni, acum nu mai scapă nicio ocazie, oricât de mică, să nu invoce sforăitor „legitimitatea” dată de rrrooomâââni.
Până și ieri la CSM nu a uitat să le reamintească apăsat magistraților, că el este cel mai votat român.. Hai, să mori tu, că ești român! Că cel mai votat sigur nu ești.
Deci ca să concluzionez: Securitatea, sistemul ilegitim de putere, l-a inventat pe Johannis – un individ absolut insipid, lipsit de personalitate, șantajabil, foarte rău și ranchiunos, plin de ifose și orgoliu prostesc, arogant și suficient ca orice prost și extrem de răzbunător, pe care il folosesc pentru planurile lor oculte. Și ca să nu le mai dea nimeni in cap cu lipsa unei legitimități, i-au făcut rost de una gonflată, demnă de un dictator sud american, pe care nimic nu o justifică, dar pe care Golemul o flutură ca ultim și singur „argument” al incălcărilor de Constituție, a legilor și normelor care stau la fundamentul unei democrații pluripartidiste și a statului de drept. Să fiți numai atenți de câte ori a folosit sau folosește, in funcție de context, această formulă magică aruncată ca un soi mantră cu o satisfacție a bolii de putere dar de fiecare dată ca pe un alibi al oricărei ticăloșii cu care atacă fundamentele statului:
– Rrrrooomâââniii… au dat un semnal foarte clar la urrrne pe-se-de-u-lui, in două rrrânduri de alegeri și un rrre-fe-ren-dum. Sau:
– Romââânii ne-au a-ră-tat ce vor și noi așa vom faceee…
Este exact tipul dictatorului, (in)conștient de goliciunea lui, dar care, pentru a-și justifica orice demență invocă ori voința poporului proiectată in viziunea lui mesianică ori pe cea divină care l-a dat ca pe un dar unui popor care nu-l merită.
Autor: Petre Caluian
Sursa: Petre Caluian Facebook
Ramin la parerea mea: Un jeg uman si retardat acest Iohannis…