În publicația „Politico” a apărut un articol în care sunt prezentați și discutați principalii gânditori care inspira bagajul intelectual și profilul doctrinar al proaspătului candidat la vicepreședinție, J.D. Vance. Nu ne interesează aici modul în care această publicație operaționalizează propagandistic si electoral această sarcină. Cei care cunosc sistemul vor recunoaște imediat tiparele.
Ce ne interesează însă este să marcăm acest moment în contextul românesc și în relație cu evoluțiile intelectuale, ideologice și doctrinare din spațiul de limbă română.
Așadar, întâi să notăm că, în Occident, unii politicieni mai au și un profil intelectual și doctrinar, nu doar unul de PR și propagandistic. Si acest profil intelectual e suficient de pregnant încât să facă obiect de dezbatere publicistica si mediatică.
Apoi să notăm că, deși platformele, publicatiile, intelectualii și formatorii de opinie români aflați pe linia de propagandă oficială nu au lăsat până acum să se întrevadă deloc, se dovedeste acum ca de fapt există o mișcare vie de idei și o dezbatere, controverse și alternative majore în climatul intelectual și de opinie occidental. Dintr-o dată ni se revelează public în mod oficial, de la Centru, magnitudinea fenomenului.
Azi a apărut brusc, de undeva, de sus, evidența că, de ani de zile, în Occident există o masivă fierbere doctrinară, intelectuală, filozofică și politică cu privire la destinul Occidentului, natura sistemelor de guvernanță în Occident si Orient, liberalism, progresism, conservatorism. Controversată, polemică, vie, dură, dar reală și în niciun caz reductibilă la caricaturile propagandistice sau la clișeele mentale depășite ale intelectualilor publici și comentatorilor români.
A treia chestiune, e o intrebare retorica: Care este probabilitatea ca marii intelectuali publici români, nu mai vorbim de cei mici și mijlocii sau emulatorii și coteriile adiacente, să recunoască măcar unul dintre numele sau instituțiile menționate în articolul respectiv, nemaivorbind de a fi familiari cu scrierile sau doctrinele în cauză?
În toți acești ani, în mod repetat, au fost mereu semne în spațiul public românesc cu privire la existența dincolo de bariera de fum și ceață pusă de mass-media oficiale și social media a unor evoluții foarte interesante în ceea ce privește dezbaterea de idei în Occident.
Dar acest tren sau, dacă vreți, pachebot încărcat la refuz și foarte vizibil și zgomotos a trecut până acum nesesizat exact de acel grup din societatea românească care, în diviziunea muncii, se presupunea că racordează spațiul românesc la evoluțiile intelectuale, culturale, politico-ideologice occidentale.
Este un paradox. Acești oameni se pretind în mod agresiv a fi în avangarda occidentalizării României, salvatorii spațiului politic și ideologic românesc, salvatorii conservatorismului, ai centrului-dreapta, ai liberalismului clasic, clarificatori pe chestiuni de geopolitică, ai ordodoxiei, ai civilizatiei occidentale insasi, repere naționale în ceea ce privește informația, moralitatea și analiza politică.
Și totuși, în toți acești ani, nici măcar o dată nu am putut să identificăm la ei vreun semn că înțeleg că bibliografia lor (dacă au una) trebuie adusă la zi dacă vor să înțeleagă ce se întâmplă în Occident și mai ales dacă vor să explice ei publicului românesc ce și cum. Sau o dorinta de a discuta echilibrat, informat si la obiect aceste lucruri.
Teza mea este aceasta: în ceea ce privește chestiunile legate de doctrină politică, ideologie, filosofie politică sau dezbaterile contemporane legate de geopolitică, geoeconomie și relații internaționale, acești oameni pur și simplu nu au bibliografie.
Mai mult, acești oameni sunt deprofesionalizați. Dacă au fost vreodată, acum în niciun caz nu sunt. Nu au nici bagajul de lecturi, nici capacitate și mai ales nu au autodisciplina profesionistă a muncii pentru ceea ce pretind ei că vor să practice în spațiul public.
Cineva care vrea să se poziționeze ca lider de opinie, analist, intelectual public ar trebui să studieze și să fie racordat fără pauză la trendurile și dezbaterile și evoluțiile de idei din lume. Asta înseamnă că trebuie să muncească tot timpul pentru a se menține în ritmul evoluțiilor curente. Sa citeasca, sa conspecteze, sa fie racordat cu colegii din occident si din retelele profesioniste. Această idee este absolut străină acestor oameni.
Pentru ei, a fi intelectual public sau formator de opinie este o chestie de talent natural, de nonșalanță existențială. Ceva după ureche, ceva lăutăresc care decurge natural din ei, pentru că sunt ei, chiar ei. Fără premeditare sau practică de profil: Mierla cântă, rața face ouă, iepurele aleargă, vulpea e șireată. Opiniile curg, bonitatea morală, intelectuală și bibliografică vin și ele prin definiție: Cântecul mierlei, oul raței, șiretenia vulpii, alergătura iepurelui…
Anacronismul si inadecvarea acestor sincroniști sunt cu atât mai spectaculoase cu cât, între timp, a apărut o întreagă clasă de cetățeni și cititori care nu au pierdut trenul și au sesizat evoluțiile și mutațiile occidetnale de dincolo de barajul de propagandă. Oameni care -spre deosebire de cititorii cu care se gratuleaza reciproc intelectualii nostri in bule de un ridicol antologic- înțeleg ce se întâmplă în Occident. Inteleg tensiunile de acolo si inteleg ca solutiile nu sunt simple sau reductibile la cliseele anilor 80 si 90. Oameni care și-au pus întrebări și au căutat răspunsurile dincolo de pachetul dat de sistemul de propagandă.
Pe scurt, aici nu este vorba de a lua o poziție. Aici este vorba de a constata că avem din nou dovada că intelectualii publici români, nemaivorbind de jurnalismul și comentariatul public aflat în siajul lor, au fost în toată această perioadă absolut pe dinafara acestor trenduri și dezbateri.
Mai mult, și infinit mai grav, a fost faptul că au blocat pentru publicul românesc, printr-o atitudine agresivă, orice posibilitate de apariție în România, pe căile mass-media oficiale și chiar și în rețelele sociale, a unei discuții informate bazate pe logică, rațiune, argument și bibliografie cu privire la aceste trenduri si in general la Occident si lumea din jur.
Agresivitatea, cenzura, stigmatizarea, linsajul, calomnia și reaua credință dublate de semnalizarea virtutii si propriei bonitati au fost substanța prezenței publice a acestor oameni. Asta dacă facem abstracție de ignoranță și de iresponsabilitate, care sunt de departe pe primul loc.
Și toate astea în numele a ce? În numele procesului de occidentalizare și de sincronizare a României la Occident.
***
Merită să marcăm public aceste lucruri in mod repetat? Da, merită să le marcăm și sa le documentăm pas cu pas.
Niciodată în istoria României moderne, intelectualitatea publică și cei pe care accidentul biografic i-a pus în poziții de a avea un cuvânt de spus în mass-media și formarea climatului de opinie, nu au fost mai lamentabili, mai destructivi si mai jos de atat. Pentru că de data asta nu există scuza cu privire la dictatură sau absenta accesului la informație.
În plus, și extrem de important: Trebuie să facem în așa fel încât ceea ce s-a întâmplat în acești din urmă ani, să nu se mai repete niciodată, în nicio circumstanță.
Autor: Paul Dragos Aligica
…pai plesu, patibularu’ patapievici, ”trompetele” blonde de pe la tvr, romania tv, antena3 (f u c k i n g) cnn mai stiu sa ”citeasca” si altceva in afara celor ”dictate”? ori covrigaru’ transpirat, ”eroul” fara de lupte sau dulapu’ de Cotroceni, ”marele” vice de Alianta stiu ce inseamna sa ”ai carte”? pentru ei ”cartea” este ori cea filata la ”o mina”, fie o ”hirtoaga” aducatoare de ”foloase” si functii… lectura cade ”greu” la stomach ca si porcu’…